Damian Crâşmaru: „Dacă aş putea să mai trăiesc încă 82 de ani, tot în teatru aş suferi sau aş fi fericit“
https://www.ziarulmetropolis.ro/damian-crasmaru-daca-as-putea-sa-mai-traiesc-inca-82-de-ani-tot-in-teatru-as-suferi-sau-as-fi-fericit/

Actorul Damian Crâşmaru împlineşte astăzi 82 de ani şi îşi face timp să vorbească despre cel mai frumos cadou pe care i l-a oferit viaţa, zi de zi: teatrul.

Un articol de Andrada Văsii|10 Mai 2013

Actorul Damian Crâşmaru împlineşte astăzi 82 de ani şi îşi face timp să vorbească despre cel mai frumos cadou pe care i l-a oferit viaţa, zi de zi: teatrul.

Damian Crâșmaru și-a păstrat bucuria actorului care joacă pentru public și care a acumulat experiență pe scenă în peste 250 de roluri. Aniversat în 2011 pe scena Teatrului Metropolis prin „Floarea de Cactus“, Damian Crâșmaru a continuat să joace cu aceeași pasiune în acest spectacol.

Întrebat de Ziarul Metropolis ce face de ziua lui, actorul a declarat, cu umor: „mai nimic şi mă feresc de foarte mulţi oameni“.

După sute de roluri și o viață pe scenă, actorul Damian Crâșmaru sesizează o diferență importantă între teatrul din momentul debutului său și teatrul de acum.

A fost teatru. Nu mai este. Atunci a fost „El Dorado“ al teatrului românesc. În urmă cu 63 de ani, când am intrat eu în Teatrul Național, erau niște actori extraordinari, numai pentru teatru. Astăzi sunt răspândiți prin fel de fel de ciubucuri și mişmaşuri aşa-zis artistice, care strică gustul, pentru teatru, în special, al generaţiilor tinere.

Damian Crâșmaru

Diferențele, în viziunea maestrului, se fac simțite și în momentul în care încercăm să deslușim diferite tipologii de actori, deoarece „în urmă cu 63 de ani,  la majoritatea teatrelor din București și din țară se jucau piese uriașe, cu actori uriași. Astăzi nu putem vorbi decât despre amintirea acestor uriași. Cei care încearcă să facă teatru, oarecum clandestin, în mici grupuri, induc în eroare măreția ideii de teatru.“

Roluri prea grele pentru actori chinuiți

Cu o lungă tradiție pe scena teatrelor și în spatele microfonului, Damian Crâșmaru observă cu finețe diferențe atât în modul de interpretare, cât și în felul în care publicul receptează mesajul actorului: ,,Există o diferență și la public, din pricina unor grupișoare din acestea de așa-ziși actori care folosesc niște piese de teatru uneori de faimă mondială. Ei nu pot acoperi sarcinile lor și prezintă niște spectacole care strică, nu formează, gustul pentru teatrul imperial.“

Teatrul este arta artelor în sensul că în el se găsesc toate celelealte arte: literatura, filosofia, geografia, poezia. Tot ce este viața. Arghezi spunea că teatrul e viața în pilule. Extraordinar de bine a spus acest lucru, probabil că mulți nu ştiu sau n-au ajuns să audă şi să înțeleagă această frază atât de scurtă, dar atât de larg încăpătoare.

Damian Crâșmaru

Chiar dacă are peste 197 de roluri jucate „la teatrul lui“ și aproximativ 100 la televiziune, actorul își amintește cu plăcere de momentele în care repeta pentru acestea, dar și de lungul drum pe care îl avea de parcurs:

Repetai două-trei luni. Şi jucai numai o dată, live. După aceea, nu mai jucai pentru că nu se mai puteau strânge oamenii din echipă. Radioul era la fel. Eu am avut piese pe care le repetam câte două luni. Bineînțeles că le-am tras la o imprimare și au rămas. În ultima vreme, te duci azi, faci o lectură de la 8 la 10 şi de la 10 la 12 imprimi.

Damian Crâșmaru

Cu toate acestea, actorul nu poate să nu sesizeze, pe alocuri, calitatea slabă a actului teatral din zilele noastre. Superficialitatea este vizibilă şi lumea nu mai așteaptă emisiunile de teatru. „Mi se pare că nici nu mai sunt ca înainte. Înainte, ţara, la anumite ore, stătea să asculte teatru la microfon. Nu mai vorbesc de televizior. În urmă cu 63, 50 sau 40 de ani erau seri de teatru, iar când se anunțau, orașul era tot mai puțin umblat. Oamenii se duceau în unele case unde erau televizioare și părăseau străzile pentru teatru. Astăzi nu se mai întâmplă asta!“.

Oamenii au nevoie de povești

Fiind la curent cu noile proiecte din lumea culturală, Damian Crâșmaru a sesizat importanța teatrului în viața de zi cu zi și a subliniat impactul modelator al acestuia: „Oamenii nu pot trăi fără povești. Viața lui Irod este o poveste, viața lui Hristos este o poveste, viața lui Othello este o poveste, viața lui Richard al III-lea este o poveste. Oamenii au nevoie de povești și uneori au nevoie chiar de poveștile lor. Adică românii au nevoie de poveștile lor.“

Dacă s-ar întâlni cu actorul debutant Damian Crâșmaru, l-ar sfătui să joace cu aceeași intensitate și cu la fel de multă dăruire: ,,I-aș spune ubi bene, ibi patria. Să se ducă acolo unde poate să își dăruiască sufletul până la ultima răsuflare. Am visat teatru de mic, l-am făcut de mic, acum am o vârstă de 82 de ani și dacă aș putea să mai trăiesc încă 82 de ani, cu toate supărările și tristețile acestui fenomen divin, eu tot în el aș suferi sau aș fi fericit.“

Foto: Facebook

22
/10
/19

Anul acesta, în iulie, s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Lino Ventura, unul dintre cei mai iubiti actori din ultimele decenii. Angiolino Joseph Pascal Ventura, pe numele său real, a venit pe lume la 14 iulie 1919, la Parma, în Italia și s-a stins din viață într-o zi de 22 octombrie (1987), la Saint-Cloud, în Franța.

22
/10
/19

Am văzut în cadrul festivalului peliculelor de la Cannes la București filmul artistic de cinema „It Must Be Heaven” (câștigător al premiului special al juriului la Cannes în acest an), regizat de palestinianul Elia Suleiman. Cu Elia Suleiman în rolul principal. O scurtă, definitivă recenzie: e superb.

22
/10
/19

A treia lună de TAG YOUR IDEAS o prezintă pe scena alternativă a Control-ului, deschisă zilnic și aproape non-stop, pe artista Claudia Brăileanu. Una din exprimările cele mai reprezentative ale instalației Claudiei o reprezintă conceptualizarea pattern-ului, a acelui element de expresie formală, ce impune o reprezentare, prin repetiție, a unei autenticități.

21
/10
/19

Seria invitaţilor de marcă la ediţie a X-a a Les Films de Cannes à Bucarest continuă cu unul dintre cele mai promiţătoare talente ale cinematografiei braziliene: Juliano Dornelles, regizorul filmului „Bacurau”, pe care îl semnează împreună cu Kleber Mendonça Filho, peliculă câștigătoare a Premiului Juriului la Cannes 2019.

19
/10
/19

Foaierul și holul Sălii Studio a Teatrului Odeon devin, pe timpul desfășurării FNT-29, spațiul unei expoziții despre arta și viața unui artist complex și plin de elaborate viziuni. Un demers care mizează pe informația intenționat-fragmentară, amestecată cu melancolie și decadență...

19
/10
/19

Evgheni Vodolazkin, unul dintre cei mai importanți și îndrăgiți scriitori, revine în România, în perioada 24–28 octombrie, la invitația Editurii Humanitas Fiction și a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara – FILTM 2019.

19
/10
/19

Duminică, 20 octombrie, de la 18.30, la TVR 3, în emisiunea „Vizual”, Marius Constantinescu vă invită la centrul BOZAR din Bruxelles, la deschiderea celui mai mare eveniment dedicat lui Brâncuşi în ultimii 20 de ani şi primul de acest gen din Belgia: expoziţia „Brâncuşi. Sublimarea formei”.

19
/10
/19

Marți, 22 octombrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, va avea loc o întâlnire cu Lucian Boia și Marian Voicu despre volumul „Întrebări fără răspuns (sau cu prea multe răspunsuri)”, publicat de Editura Humanitas.

18
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul „Jurnalul familiei -escu” (2018), regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuș, ironic, ce (mai) înseamnă a fi român, la 100 de ani de la apariția României moderne, perioadă în care țara a trecut prin multe șocuri și transformări.

Page 1 of 83412345...102030...Last »