Dan Brown: O nouă formă de conștiință colectivă îl va înlocui pe Dumnezeu
https://www.ziarulmetropolis.ro/dan-brown-o-noua-forma-de-constiinta-colectiva-il-va-inlocui-pe-dumnezeu/

Omenirea nu mai are nevoie de Dumnezeu şi ar putea, cu ajutorul inteligenţei artificiale, să dezvolte o nouă formă de conştiinţă colectivă care va putea să îndeplinească rolul religiei, a declarat joi scriitorul american Dan Brown, autorul seriei literare „Codul lui Da Vinci”. Romancierul american a făcut aceste declaraţii la Târgul de Carte de la Frankfurt unde îşi promovează noul său roman, „Origin”.

Un articol de Petre Ivan|13 octombrie 2017

Inspirat din întrebarea „Va supraviețui Dumnezeu științei?”, romanul „Origin” este cel de-al cincilea volum dedicat unui profesor de la Harvard, expertul în simbolistică Robert Langdon, protagonistul din „Codul lui Da Vinci”, o carte care a pus sub semnul întrebării istoria creștinismului.

Suntem oare atât de naivi astăzi încât să credem că zeii din prezent vor supraviețui și vor mai fi adulați peste o sută de ani? Din punct de vedere istoric, niciun zeu nu a supraviețuit științei, zeii evoluează. –  Dan Brown

Cu o acțiune plasată în Spania, romanul „Origin” debutează cu momentul în care profesorul Langdon ajunge la Muzeul Guggenheim din Bilbao pentru a asista la un anunț public făcut de un miliardar futurist și singuratic, care promite că va „schimba fața științei pentru totdeauna”.

Dan Brown

Evenimentele iau foarte repede o întorsătură neașteptată, oferindu-i profesorului Langdon ocazia de a vizita situri istorice din Spania — inclusiv Barcelona, capitala regiunii Catalonia, care se confruntă în prezent cu o amplă criză secesionistă.

Vorbind despre viitor, Dan Brown consideră că modificările tehnologice și dezvoltarea inteligenței artificiale vor transforma conceptul actual al divinității.

Vom începe să ne găsim experiențele spirituale prin intermediul interconexiunilor noastre cu ceilalți”, a declarat Dan Brown, care prevede o emergență a unei „anumite forme de conștiință globală pe care o vom percepe și care va deveni divinitatea noastră. Nevoia noastră de acel zeu exterior, care stă acolo sus și care ne judecă… se va diminua și, în cele din urmă, va dispărea. – Dan Brown

În noul lui roman, Dan Brown abordează și probleme actuale, precum fenomenul „știrilor false” („fake news”): „Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să ne întrebăm de ce credem, în ce credem, să examinăm sursele noastre de informare și să dăm dovadă de perspicacitate”.

Foto: Dan Brown – facebook

19
/04
/17

Poetul Claudiu Komartin (33 de ani) ține în viață un cenaclu – Institutul Blecher. Și o editură care publică poezie – Casa de Editură Max Blecher. Claudiu Komartin, din Berceni. Trăiește între poeți și pentru poezie. Către viitor se uită, așa cum e și firesc, în ordinea poetică a lumii, cu scepticism.

19
/04
/17

Peste aproximativ o lună, în capitală debutează cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB). Timp de o săptămână, în perioada 15-21 mai, peste 100 de poeţi din peste 30 de ţări vor sosi la Bucureşti, prilejuind publicului iubitor de poezie ocazia de a participa la mai mult de 20 de evenimente, organizate în 10 spații culturale cunoscute din oraș.

19
/04
/17

George Bălăiţă unul dintre marii scriitori români contemporani, s-a stins din viață sâmbătă, cu o zi înainte de a împlini vârsta de de 82 de ani. În iunie 2008, în cadrul Târgului Bookfest, Uniunea Scriitorilor din România i-a decernat lui George Bălăiță Premiul Naţional pentru Literatură pentru întreaga operă.

11
/04
/17

Într-o zi de 11 aprilie se stingea din viaţă Ion Minulescu, autorul memorabilelor "Romanţe pentru mai târziu". În acea zi, într-un Bucureşti ruinat de bombardamentele aliaţilor, poetul de 63 de ani aniversa 30 de ani de căsnicie cu poeta Claudia Millian. Tot într-o zi de 11 aprilie era prezentat în România Visul lui Tănase, un film-scheci de N. Kirițescu, realizat la Berlin, avându-l pe Constantin Tănase în rolul principal şi avea loc premiera piesei Haiducii, de Victor Eftimiu.

07
/04
/17

Viaţa mea, cel mai nou volum semnat de Nicolae Breban, unul dintre cei mai importanţi şi prolifici prozatori români contemporani, a apărut în această săptămână la Editura Polirom, în ediţie cartonată, şi în format digital.

07
/04
/17

Salonul Internaţional de Carte Bookfest va avea loc la Romexpo, în perioada 24 - 28 mai, iar Suedia este ţară învitată de onoare şi propune 20 de evenimente cu accent pe educaţie şi literatură pentru copii, egalitatea de gen, incluziunea socială şi promovarea diversităţii.

05
/04
/17

Editura de carte pentru copii Nemi publică o nouă serie pasionantă și plină de învățăminte: Tărâmul poveștilor. Vraja dorințelor, de Chris Colfer, o carte ce revalorifică și reinterpretează basmele clasice ale copilăriei, toată bogăția fantastică din cărțile lui Charles Perrault și ale Fraților Grimm. Cartea este recomandată copiilor de peste 9 ani.

31
/03
/17

Cea de-a VI-a ediţie a singurului târg de carte SF&Fantasy din ţară, Final Frontier, are loc ]n acest weekend, pe 1 şi 2 aprilie, la Centrul Cultural Casa Artelor din capitală, între orele 11-19. Evenimentul reuneste edituri de literatură science-fiction şi fantasy, cititorii putându-se bucura de reduceri speciale de pret şi titluri noi.

28
/03
/17

Editura Humanitas Fiction îi aşteaptă pe iubitorii de carte miercuri, 29 martie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38), la lansarea volumului "Fata cu fragi" de Lisa Strømme, recent apărut în colecţia Raftul Denisei în traducerea Irinei Bojin, un roman despre tumultoasa poveste de dragoste care a inspirat celebrul tablou Strigătul de Edvard Munch.