Dan C. Mihăilescu, Boia, Patapievici şi Marius Manole, de Ziua Culturii Naţionale, la TVR
https://www.ziarulmetropolis.ro/dan-c-mihailescu-boia-patapievici-si-marius-manole-de-ziua-culturii-nationale-la-tvr/

Televiziunea Română aniversează, astăzi, Ziua Eminescu prin transmisiuni şi programe speciale, la TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Internaţional şi TVR Moldova. La 166 de ani de la naşterea poetului naţional, Cătălin Ştefănescu îi are invitaţi, de Ziua Culturii Naţionale, pe Lucian Boia, Dan C. Mihăilescu, Horia Roman Patapievici, Ioana Both şi Marius Manole.

Un articol de Petre Ivan|15 Ianuarie 2016

Nu întâmplător, Ziua Culturii Naţionale coincide cu ziua în care îl celebrăm pe Mihai Eminescu. Este şi o zi de reflecţie asupra culturii române şi a proiectelor culturale de interes naţional. Pe Eminescu îl cităm cu orice ocazie. Dar oare îl mai şi citim?

De la această întrebare porneşte discuţia pe care Cătălin Ştefănescu o propune invitaţilor săi în studio, Lucian Boia, Dan C. Mihăilescu şi Horia Roman Patapievici, precum şi Ioanei Both, într-un material filmat.

În mână cu volumul „Mihai Eminescu, românul absolut. Facerea şi desfacerea unui mit”, semnat de profesorul Lucian Boia, volum despre care afirmă

Marius Manole si Catalin Stafanescu

Marius Manole si Catalin Stafanescu

că ar trebui studiat în şcoală, Cătălin Ştefănescu ne propune să aflăm şi care este opinia tinerilor despre poetul naţional.

Aceştia sunt, de altfel, şi publicul pe care realizatorul TVR îşi doreşte să-l apropie de poezia eminesciană, prin dezbaterea Ziua Culturii Naţionale. Iar faptul că în studio se află invitaţi din elita culturală românească, şi nu studenţi sau elevi este argumentat de Cătălin Ştefănescu: invitaţii săi se numără printre cei care se ocupă cu redarea lui Eminescu spaţiului public, „este meseria şi datoria lor”.

Dezbaterea moderată de Cătălin Ştefănescu este îmbogăţită cu momente de recitare a poeziei lui Eminescu de către actorul Marius Manole, care alege atât fragmente ce se află pe buzele oricărui român, cât şi poezii mai puţin cunoscute.

De asemenea, telespectatorii vor revedea imagini din documentarul „Mihai Eminescu”, realizat de Camelia Robe şi prezentat de Andrei Gheorghe, în cadrul proiectului-eveniment al Televiziunii Române „Mari Români”.

Foto: Ziua Culturii Naţionale – tvr.ro

20
/01
/17

Marți, 24 ianuarie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta nr. 38), va avea loc un eveniment dedicat volumului Scrisori către Vera, de Vladimir Nabokov, volum aflat în topul vînzărilor Editurii Polirom la Salonul Internațional de Carte Gaudeamus, ediția 2016. Participă: Veronica D. Niculescu, traducătoarea volumului și Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției „Biblioteca Polirom”. Moderează: Emanuela Ignățoiu-Sora

19
/01
/17

Romanul „Cinci colțuri” (cea mai recentă carte a lui Mario Vargas Llosa), în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari, a văzut lumina tiparului la Humanitas Fiction, la sfârșitul anului trecut, în seria de autor dedicată marelui scriitor peruan.

17
/01
/17

În această seară, de la ora 19.00, la ceainăria Cărturești Verona, editura Nemira lansează o carte fundamentală pentru istoria ideilor, tradusă pentru prima dată în România: Numărul de aur. Rituri și ritmuri pitagoreice în dezvoltarea civilizației occidentale, de Matila C. Ghika. Volumul cuprinde o scrisoare către autor semnată de Paul Valéry, prefață de Basarab Nicolescu și este tradusă din limba franceză de Adrian Pătrușcă.

16
/01
/17

Cartea „Zgomotul timpului” a fost publicată anul trecut în colecția Babel de la Editura Nemira (ediția a II-a, traducere de Virgil Stanciu).

16
/01
/17

Poetul, prozatorul, criticul literar și publicistul Mircea Cărtărescu a fost desemnat, duminică seară, câștigător al celei de-a XXVI-a ediții a Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia, care se acordă, în fiecare an, pe 15 ianuarie, la Botoșani.

09
/01
/17

Cartea de povestiri „Dragoste la 17.50 $” (traducere din limba engleză și note de Cristian Neagoe), de Charles Bukowski, a fost publicată la Editura Polirom, în anul 2016.

09
/01
/17

După un an cu o mulțime de cărți interesante apărute în România, din care însă puține sunt reale evenimente editoriale, Ziarul Metropolis vă propune un top 10 al celor mai semnificative apariții din anul care tocmai s-a încheiat.

21
/12
/16

Cartea „Dragă, mă duc la Charlie” (traducere din limba franceză de Tudorel Urian) a fost publicată anul acesta, la Editura All. Maryse Wolinski (născută în Algeria) este jurnalistă şi scriitoare, soţia caricaturistului Georges Wolinski, ucis în atentatele de la revista satirică „Charlie Hebdo”, pe 7 ianuarie 2015.

Page 30 of 90« First...1020...2829303132...405060...Last »