Dan Tudor: „Nu fac spectacole pentru a-mi hrăni propriul orgoliu
https://www.ziarulmetropolis.ro/dan-tudor-nu-fac-spectacole-pentru-a-mi-hrani-propriul-orgoliu/

Actor şi regizor, Dan Tudor a montat comedii de succes, printre care – la Teatrul Metropolis – „Gaiţele” şi „Bădăranii”. La toamnă va avea premiera spectacolului „Dator vândut”, de Eugène Labiche. Până atunci, pe 11 iunie, îşi sărbătoreşte ziua de naştere.

Un articol de Monica Andrei|11 Iunie 2015

Monica Andrei: Pe unde treci montezi spectacole care au viaţă lungă în teatru, spectatorul umple sala. Spune-mi, te rog, ai o “reţetă” anume?

Dan Tudor: Mă raportez la teatru ca la un cadou pe care l-am primit. Directorii de teatre mă abordează cam aşa: „Dane, vreau un spectacol care să umple sala…”. Spectacolele mele au succes, pentru că, eu mă gândesc la public. Când aleg un text, îmi imaginez că în sală s-ar afla: tatăl meu, nepotul meu, profesoara mea de română din liceu, domnul Toboşaru profesorul de estetică din facultate, şi vreau ca fiecare să-şi ia partea de adevăr din spectacol. Asta m-a şi făcut să fiu un regizor popular iubit şi iubitor.

Un alt motiv pentru care spectacolele mele au succes, este că, aduc pe aceeaşi scenă mai multe generaţii de actori. Am tot auzit vehiculându-se stupizenia asta, că există o prăpastie între generaţii, în care eu nu cred. Lucrez cu studenţi, actori tineri şi actori demult consacraţi. În “Bădăranii” am distribuit patru studenţi, în “Gaiţele” sunt actori de patru vârste, iar în acest spectacol la care lucrez acum, şi care are premiera la toamnă, “Dator vândut”, pe lângă actorii cunoscuţi am şi trei studenţi. Sunt punctuali la repetiţii, serioşi, învaţă textul, poţi lucra uşor cu ei.

Nu fac spectacole de apartament, sala palatului sau eventual cea polivalentă, pentru a-mi hrăni propriul orgoliu. Fac spectacole cu actorii cu care aş ieşi la masă, la iarbă verde, aşa ca într-o familie.

Doi monştri sacri joacă pe scena Teatrului Metropolis, Mircea Albulescu şi Radu Beligan care atunci când sunt întrebaţi despre succesul lor de-o viaţă, ei mulţumesc publicului. Eu vreau să mulţumesc publicului de pe acum, făcându-i spectacole pe plac.

Dan Tudor 1Pe cine respecţi cel mai mult în teatru?

Îl respect pe Mircea Albulescu. Între mine şi fostul meu profesor din facultate, este o apropiere ca între tată şi fiu. Sunt 20 de ani de când, am păşit în anul întâi de facultate. Mi-a făcut un compliment minunat, anul trecut spunându-mi că, îi pare bine că, ultimii 13 ani din viaţă am fost colegi şi sper să fim cât mai mulţi, pentru că are cui să-i lase tot ce ştie; lasă cuiva care a văzut pas cu pas din studenţie ce a făcut dumnealui, nu lasă întâmplător oricui. E un mare pedagog şi un actor uriaş.

Încă mai este pe scenă, are mister, dăruieşte cu generozitate. Spun cu toată inima în deplină cunoştinţă de cauză, pentru că, am lucrat şi lucrez cu cei mai mari actori din Bucureşti, şi din ţară, în ultimii 15 ani. Mircea Albulescu este teatru.

În majoritatea spectacolelor pe care le montezi ai distribuţii duble. E dificil să lucrezi cu doi actori pe acelaşi rol.

Ştiu cât de important este pentru colegii mei şi pentru mine ca un spectacol să aibă viaţă lungă. Pentru noi, astăzi, a face ca un lucru să aibă durată, înseamnă a avea şi timp pentru a-l realiza. Suntem cu toţii împrăştiaţi în tot felul de locuri, situaţii şi lucruri mărunte fără de care n-am putea exista. Fac două distribuţii la acelaşi spectacol, pentru că e cea mai bună soluţie ca spectacolul să aibă viaţă lungă în teatru şi să se joace des şi să fie văzut de cât mai multă lume.

Să ne gândim la premiera spectacolului cu piesa care va avea loc în toamna acestui an, la comedia bulevardieră, „Dator vândut”. De ce ai ales un text scris de Eugène Labiche?

Am ales comedia scrisă de dramaturgul amintit, pentru scena din sala nouă, minunată, care are ceva intim. Scena de la sala nouă are nişte date pe care dacă nu le controlezi cum trebuie se întoarce totul împotriva ta, iar spectacolul poate eşua. “Dator vândut” este spectacolul care are o suită de poveşti amoroase, schimbări de gând, intenţie, răsturnări de situaţie şi nu le poţi face atât de vizibile, pentru a fi savurate de către spectator, aşa cum vor fi în această sală.

Împlineşti o vârstă. Ce-ţi doreşti cel mai mult?

Îţi spun ca unei bune prietene, nu am făcut planuri, nu mi-am propus să joc “Regele Lear” sau să regizez “Macbeth”, dar nu mi-am ratat şansele. Sunt serios, muncitor, acord fiecărui moment în parte toată grija. De multe ori prietenii mei se întreabă când le pot face pe toate. Le răspund, că nu mă gândesc la ora următoare pentru că accord fiecărei clipe importanţa ei.

Am trei copii, între un an jumătate şi opt ani, un băiat şi două fetiţe. Prin asta mă simt salvat. Mă uit la fiecare dintre ei câte un pic. Faptul că am vut norocul şi puterea de a urca pe scenă, m-a făcut să simt bucuria a ceea ce se întâmplă acolo, apoi privesc copiii mei, chiar dacă sentimentul este de trecere a timpului, iar în spatele liniştii mele stă soţia mea.

foto: arhiva personala

02
/06
/17

"Limitările financiare pot fi luate ca un imbold creativ, dar numai dacă integrezi constrângerile bugetare de la început în procesul creativ", afirmă Antoine Le Bos, consultant de scenariu în cadrul "Less is More", o platformă europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat, care va desfăşura la TIFF un workshop.

30
/05
/17

Diana Cavallioti (31 de ani), rolul principal feminin din filmul românesc de mare succes „Ana, mon amour”, are, mai ales, o frumoasă carieră în teatru. În linii mari, toate acestea se cunosc. Din interviul care urmează veți afla detaliile. Cine, ce, de ce, unde, când, cum. Ca la Ziar.

29
/05
/17

INTERVIU „Secondo Me” a fost prezentat în 2016 la Locarno. În iunie, documentarul, care are în centru doi garderobieri (de la Viena şi Milano) şi o garderobieră (de la Odessa), va putea fi văzut la TIFF. Regizorul Pavel Cuzuioc, născut în Republica Moldova şi stabilit în Austria, vorbeşte despre film şi despre cum a ajuns cineast.

18
/05
/17

Scriitorul din Basarabia se află în plină mică trilogie a marginalilor, din care a publicat primele două volume: „Sectanții” și „Bandiții”. Atenție, urmează un interviu neconvențional! Despre cultură și războaie, despre cărți, tineri și nostalgie. Se pune chiar și întrebarea: „Ești un agent al Kremlinului, Vasile?“

16
/05
/17

Este unul dintre profesorii fondatori ai şcolii de teatru clujene și a instruit cinci generaţii de absolvenţi ai secţiei române de actorie. Miklós Bács vorbește despre povestea sa de viață și teatru și rolul Faust din spectacolul cu același nume în regia lui Silviu Purcărete, jucat la Teatrul Național ''Radu Stanca'' din Sibiu.

11
/05
/17

Profitând de lansarea în limba română a romanului „Cel mai frumos loc din lume e chiar aici” (ed. Humanitas, 2017), de Care Santos și Francesc Miralles, am provocat-o pe celebra scriitoare catalană la un exercițiu de rememorare a traseului său – de la primul concurs literar câștigat, pe când era elevă, la cum arată o zi obișnuită pentru ea acum, ca autoare a unor cărți traduse în peste 20 de limbi.

04
/05
/17

„Încă nu m-am îndepărtat de concluzia asta, că cinema-ul este inutil. Pe de altă parte, îl îmbrăţişez nemăsurat”, spune regizorul Gabriel Achim, al cărui debut, „Visul lui Adalbert” (2011), este acum disponibil pe platforma Cinepub. Noul său film, „Ultima zi”, va rula din 12 mai în cinematografe.

04
/05
/17

Un interviu neconvențional cu ziaristul (colaborator al Ziarului Metropolis) și scriitorul Andrei Crăciun, despre cea mai recentă dintre cărțile sale – „Aleea Zorilor” (publicată la Editura Polirom), care este o carte despre copilărie, scrisă într-o singură frază.

28
/04
/17

Lavinia Pele (25 de ani), nominalizată la Premiile UNITER pentru debut (cu rolul Doruleț din spectacolul „Visul unei nopți de iarnă”, de la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște). A studiat Teatrul la Cluj-Napoca (la clasa lui Miklos Bacs) și a făcut masterul la UNATC. Joacă și în „Zece pentru New York”, spectacolul aniversar de la Teatrul Metropolis. Ea este Fefe.

19
/04
/17

Poetul Claudiu Komartin (33 de ani) ține în viață un cenaclu – Institutul Blecher. Și o editură care publică poezie – Casa de Editură Max Blecher. Claudiu Komartin, din Berceni. Trăiește între poeți și pentru poezie. Către viitor se uită, așa cum e și firesc, în ordinea poetică a lumii, cu scepticism.

18
/04
/17

INTERVIU Am stat de vorbă cu cineastul și profesorul universitar Copel Moscu, inițiatorul și directorul Cinepolitica, despre ce înseamnă un film politic, despre rolul unui astfel de festival și despre atracțiile noii ediții, care începe joi, la București, cu ultimul film al lui Andrzej Wajda, „Imaginea de apoi”.

Page 10 of 34« First...89101112...2030...Last »