Dan Tudor pune în scenă „Mitică Popescu”, la Teatrul Nottara
https://www.ziarulmetropolis.ro/dan-tudor-pune-in-scena-mitica-popescu-la-teatrul-nottara/

Spectacolul „Mitică Popescu” după piesa lui Camil Petrescu, montare semnată de Dan Tudor, va avea premiera vineri, 30 noiembrie, de la ora 19.00, la Sala „Horia Lovinescu” a Teatrului Nottara.

Un articol de Liliana Matei|28 noiembrie 2018

Din distribuție fac parte: Dan Tudor, Ada Navrot, Dani Popescu, Cristian Nicolaie, Raluca Tița, Daniela Minoiu, Ion Haiduc, Andreea Măcelaru Șofron, Mihai Marinescu, Mircea Teodorescu. Scenografia este semnată de Corina Grămoșteanu, muzica îi aparține lui Vlaicu Golcea, iar mișcarea scenică a fost coordonată de Florin Fieroiu.

„Mitică este bucureșteanul par excellence”, spune I.L. Caragiale, nașul acestui tip care „face spirite nesărate”. Fizionomia morală este aceea a bucureșteanului care pare un personaj cu totul neserios: lăudăros fără pereche, chiulangiu, crai de mahala, farseur de prost gust. Autorul acestei comedii este el însuși regățean și român. El nu  s-a putut împăca în niciun mod cu această reputație a lui Mitică pe care îl consideră frate bun. El crede că Mitică adoptă voit forma vulgară, aceasta fiind un simplu mod de a se apăra în fața vieții, așa cum unii timizi sunt obraznici, iar unii bătrâni, morocănoși”, spune Dan Tudor, regizorul spectacolului, justificându-și alegerea. „Teza acestui spectacol este că un om nu trebuie judecat după ceea ce spune, ci după faptele sale. La 90 de ani de la premiera absolută a piesei lui Camil Petrescu, Teatrul Nottara aduce în atenția publicului un Mitică Popescu nou, sensibil, comic fără ostentație.”

Camil Petrescu s-a născut la București, în aprilie 1894. A crescut fără părinți, în mahalaua Moșilor. După gimnaziu, își continuă studiile, ca bursier, la Colegiul Sfântul Sava și, apoi, la Liceul Gheorghe Lazăr. A absolvit, în 1919, Facultatea de Litere și Filosofie de la Universitatea București. A început să scrie încă din studenție. A debutat la Facla, în 1914, sub pseudonimul Raul D. În 1916, pleacă pe front ca ofițer, de unde se întoarce în 1918. Experiența trăită în această perioadă se regăsește în romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (1930). Din 1920, participă la ședințele Cenaclului Sburătorul condus de Eugen Lovinescu, iar revista omonimă îi publică primele poezii. O perioadă a fost profesor de limba română la Timișoara. Aici a avut o intensă activitate publicistică: a condus gazeta Banatul și a publicat articole în Țara. Își ia doctoratul în filosofie cu teza „Modalitatea estetică a teatrului”.

În această perioadă creează cea mai mare parte a operei sale dramatice: „Jocul ielelor”, „Act venețian”, „Suflete tari”, „Danton”, „Mitică Popescu”, „Mioara”. În 1933, apare romanul „Patul lui Procust”. A fost redactor la Revista fundațiilor, îi apare volumul „Teze și antiteze”, publică pagini prețioase de analiză și de teorie a artei spectacolului. În 1939, Camil Petrescu este numit, pentru câteva luni, director al Teatrului Național București, iar din 1949 este ales membru titular al Academiei Române. În 1944, publică piesa „Iată femeia pe care o iubesc”. Drama istorică „Bălcescu”, text important în evoluția dramaturgiei noastre cu temă istorică, are premiera absolută în 1949, la Naționalul bucureștean. Urmează volumul de nuvele „Turnul de fildeș” și romanul „Un om între oameni”, rămas neterminat. Camil Petrescu a murit în mai 1957, la București.

Foto: Ciprian Duica

19
/05
/15

Actriţa americană Jane Fonda a fost recompensată pentru eforturile pe care le depune pentru a promova drepturile femeilor din lumea întreagă cu Women In Motion Award, un trofeu aflat la ediţia inaugurală, care i-a fost decernat duminică la Festivalul de Film de la Cannes.

18
/05
/15

Filmul câștigător al marelui premiu Pelicam 2014, “My Name is Salt” (Elveția/India, 2013), va fi proiectat joi, 21 mai, în grădina J’ai Bistrot din București. Pelicam, Festivalul Internațional de Film pentru Mediu și Oameni, intră pe ultima sută de metri până la cea de-a patra ediție care se întinde, de data asta, pe patru zile și are loc între 11 și 14 iunie 2015.

18
/05
/15

Actorul şi prezentatorul TV Pavel Bartoş se alătură personalităţilor care au acceptat să-şi arate calităţile de librar şi se va întâlni cu publicul marţi, de la ora 19.00, la librăria Bizantină din Bucureşti, unde va prezenta recomandările sale de carte, în cadrul campaniei "Librar pentru o zi".

17
/05
/15

CRONICĂ DE FILM După noul (dar, în esență, vechiul) „Mad Max: Fury Road”, 90% din regizorii hollywoodieni de blockbustere ar trebui demiși pentru lipsă flagrantă de imaginație, într-atât de sterpe par filmele lor în comparație cu spectacularul dezinvolt al lui George Miller.

16
/05
/15

CRONICĂ DE FILM Prezentat recent în cadrul Festivalului Filmului European și anunțat pentru septembrie în cinematografe, „Autoportretul unei fete cuminți”, scris și regizat de Ana Lungu, este un film inedit – în peisajul cinematografiei române –, care surprinde prin finețea mizanscenei, rafinamentul dialogurilor și tratarea dedramatizată a narațiunii.

16
/05
/15

Se conturează, deja, un fenomen în teatrul românesc: tinerii de la “Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea. Pentru cei care cunosc istoria recentă: Râmnicu Vâlcea devine noua Brăilă.

16
/05
/15

Festivalul Internațional de Teatru Nou de la Arad a ajuns la a treia ediție. Dar adevărul este că e a treia ediție sub pălăria acestui concept, căci Festivalul ITN moștenește de fapt vechiul Festival “Underground” (numit, în ultimii săi ani, “Eurounderground”). Vorbim, deci, despre o tradiție de decenii în nișa alternativului.

16
/05
/15

Descoperă lumea de dincolo de gratii într-o nouă ediție CineȘoc: miercuri, 20 mai, începând cu ora 19.00, iubitorii de cinematografie de calitate sunt așteptați la Sala ARCUB din strada Batiște nr. 14. Filmul lunii mai este tulburătorul Starred Up (2013), o dramă intensă și convingătoare despre viața din penitenciare.