Daniel Barbu şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Culturii
https://www.ziarulmetropolis.ro/daniel-barbu-si-a-dat-demisia-din-functia-de-ministru-al-culturii/

Daniel Barbu a înaintat, joi, premierului Victor Ponta demisia din funcţia de ministru al Culturii, au declarat pentru Mediafax surse din Ministerul Culturii.

Un articol de Corina Vladov|12 decembrie 2013

Daniel Barbu a înaintat, joi, premierului Victor Ponta demisia din funcţia de ministru al Culturii, au declarat pentru Mediafax surse din Ministerul Culturii.

Premierul Victor Ponta trebuie să ia act de demisia lui Daniel Barbu, iar preşedintele Traian Băsescu trebuie să semneze decretul de vacantare a postului de ministru al Culturii.

„Ministrul Culturii şi-a prezentat demisia la începutul acestei zile (joi, n.r.). Nu a făcut-o ieri pentru a nu afecta validitatea actelor aprobate în şedinţa de Guvern”, au declarat reprezentanţii Biroului de presă al ministerului.

Demisia ministrului Daniel Barbu vine după ce acesta a participat, duminică, la o serie de manifestări denumite SpectActor de la Teatrul Naţional din Craiova, iar, la finalul acestora, a răspuns mai multor întrebări venite din rândul celor prezenţi în sala de spectacole.

Printre răspunsurile ministrului s-a numărat şi cel în care a făcut referire la suma mare alocată pentru programul de prevenire şi combatere HIV/SIDA: „La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru. Credeţi-mă, nu vreau să par cinic în faţa dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetăţeni ai noştri. Bugetul, programul naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii.

Deci, ai Ministerul Culturii şi programul naţional de combatere şi tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetăţeni afectaţi de acest hidos flagel al epocii noastre. Personal, nu înţeleg. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul Shakespeare de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate”, a spus ministrul Daniel Barbu.

Marţi, Ministerul Culturii a remis un comunicat în care arăta că Barbu „regretă profund” „comparaţia nefericită” între bugetul programului de prevenire HIV şi bugetul programelor ministerului pe care îl conduce şi îşi cere scuze „tuturor celor care s-au simţit ofensaţi ori lezaţi de aceste afirmaţiile inadecvate”.

Declaraţiile ministrului Daniel Barbu au fost comentate de preşedintele Traian Băsescu şi de liderul PNL, Crin Antonescu.
Astfel, preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că Victor Ponta trebuia să îl demită pe ministrul Culturii, Daniel Barbu, imediat, chiar de la Johannesburg – unde premierul se afla pentru funeraliile lui Nelson Mandela -, arătând că acesta nu poate demisiona pentru că „este un om cu handicap sufletesc”.

„Unui om care spune aşa ceva nu poţi să-i pretinzi să-şi dea demisia, pentru că el este cu handicap sufletesc. Un astfel de om, că-i politician, că-i om simplu, este un om care are handicap sufletesc, deci nu te poţi aştepta la un astfel de individ să aibă responsabilitatea gestului demisiei. Dar premierul trebuia să îl demită imediat”, a spus şeful statului, într-o emisiune a postului B1 Tv.

Daniel Barbu, o conferinţă şi un scandal

Preşedintele a arătat că cei mai mulţi seropozitivi din România sunt acei bebeluşi care, pe vremea regimului Ceauşescu, erau vaccinaţi la naştere.

„Noi toţi ştim de unde provine numărul mare de seropozitivi, de la acele injecţii care se făceau copiilor, bebeluşilor în spitale în ultimele luni, în ultimii ani ai regimului Ceauşescu şi în primii ani de democraţie, după ’90, plecau copiii infectaţi de la naştere”, a spus Traian Băsescu.

„Să spui aşa ceva este numai rezultatul unui suflet mărunt. Premierul trebuia să îi anunţe destituirea de la Johannesbourg. Sunt oameni lipsiţi de responsabilitate. Trebuie să plece Barbu imediat”, a susţinut Băsescu.

Totodată, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost întrebat, miercuri, la RRA, dacă este de părere că ministrul Culturii, Daniel Barbu, va demisiona, el răspunzând: „Eu cred că da”.

„Sunt consternat de afirmaţia pe care a făcut-o (…) O asemenea declaraţie nu-l reprezintă. Demisia face parte şi este un semn de nobleţe aproape în democraţie. Ca semn de respect pentru oamenii care au putut fi lezaţi de o asemenea declaraţie, eu cred că o demisie e suficient de puternică. Şi cred că un lucru la care însuşi Daniel Barbu ţine, umanistul Daniel Barbu, cred că demisia ar fi cel mai puternic mesaj adresat acelor oameni într-o suferinţă cumplită pe care Daniel Barbu n-a vrut, sunt convins, să-i jignească, dar faţă de care a făcut această afirmaţie nefericită”, a mai declarat Antonescu.

El a precizat că nu a apucat să vorbească cu ministrul Culturii despre acest subiect.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, duminică, ministrul Daniel Barbu a fost invitat „în calitate privată, de universitar şi autor”, să susţină o conferinţă la Teatrul Naţional din Craiova.

„Conferinţa a avut ca temă «Statul cultural: istorie, memorie şi crize». După conferinţă, la sesiunea informală de întrebări şi răspunsuri, dorind să ilustreze transformările pe care politicile de finanţare a programelor şi evenimentelor culturale le traversează în majoritatea statelor europene, inclusiv în România, ministrul a recurs la o comparaţie între bugetul unui program de sănătate publică şi bugetul programelor Ministerului Culturii”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, „deşi nu s-a referit nicio clipă la persoane, ci doar la programe şi nivele de finanţare, comparaţia a fost cu totul nefericită, după cum nepotrivite au fost şi consideraţiile ce au însoţit-o”.

Foto cu Daniel Barbu: DC News

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.