Daniel Craig, apariţie discretă în „Star Wars: Trezirea Forţei”
https://www.ziarulmetropolis.ro/daniel-craig-aparitie-discreta-in-star-wars-trezirea-fortei/

Daniel Craig, protagonistul filmelor din seria „James Bond”, are o apariţie episodică în noul film din franciza „Războiul stelelor”, intitulat „Star Wars: Trezirea Forţei”, în care starul britanic interpretează rolul unui soldat din Infanteria stelară care rosteşte patru replici în acestă peliculă.

Un articol de Petre Ivan|6 ianuarie 2016

Presa britanică a aflat de curând că Daniel Craig are o apariţie episodică în noul film din seria „Războiul stelelor” – soldat în Infanteria stelară . Puţini spectatori şi-au dat seama că protagonistul francizei „James Bond” apare într-o scenă din „Star Wars: Trezirea Forţei”, în care rosteşte chiar şi patru replici.

Potrivit tabloidului The Sun, actorul britanic, în vârstă de 47 de ani, joacă rolul unui apărător al Imperiului Galactic, iar numele personajului său este Stormtrooper JB – 007 (o referire evidentă la James Bond şi agentul 007).

Daniel Craig apare într-o scurtă scenă care îl opune personajului Rey, interpretat de Daisy Ridley, care reuşeşte să preia controlul asupra minţii soldatului JB -007.

„Este genul acela de scenă, din categoria «ai clipit, ai ratat-o», dar, în definitiv, el (Daniel Craig, n.r.) apare într-o scenă memorabilă”, a declarat o sursă citată de The Sun.

Actorii din distribuţia filmului, ca şi membrii din echipa de producţie a peliculei, au refuzat să confirme sau să infirme prezenţa starului britanic în acea scenă.

George Lucas a vândut compania Lucasfilm în 2012, pentru 4,05 miliarde de dolari, studiourilor Disney, care au anunţat ulterior că vor continua seria „Războiul Stelelor/ Star Wars” cu aceste trei noi filme.

Foto: Daniel Craig, Star Wars – starwars.com/

21
/11
/13

Lungmetrajul Poziţia copilului, regizat de Călin Peter Netzer, propunerea României la premiile Oscar din 2014, are ,,un scenariu strălucit", iar actriţa Luminiţa Gheorghiu realizează ,,o interpretare de legendă", scrie publicaţia Indie Wire.

19
/11
/13

Cel mai nou proiect al regizorului Radu Jude, „Inimi cicatrizate“, a fost selectat în cadrul ,,Coproduction Village” la ,,Festival De Cinema Europeen des Arcs”. Evenimentul va avea loc luna viitoare, în perioada 14-17 Decembrie 2013, în Alpii francezi.

19
/11
/13

CRONICĂ DE CARTE „Dicţionar subiectiv al realizatorilor filmului românesc“ (Editura Polirom, 2013), cea mai nouă carte a criticului de film Tudor Caranfil, conţine numeroase verdicte critice ratate, în special la cineaşti de valoare.