„1984” de George Orwell, „Minunata lume nouă” de Aldous Huxley şi – mai recent – ,,Jocurile Foamei”, de Suzanne Collins fac parte din topul distopiilor. Distopie… opusul utopiei. Dar ce înseamnă, mai exact? Aflăm astăzi, în cadrul noii rubrici „Dans printre cuvinte“.
Un articol de Cristina Drăgulin|18 februarie 2014
Aflu de pe GoodReads.com că volumele din „Jocurile Foamei”, de Suzanne Collins, conduc detașat în topul distopiilor. Căutam informații despre „Jocurile Foamei” și am ajuns să mă documentez despre distopii.
Hmmm, distopie, distopie… seamănă a utopie, dar nu, este, de fapt, antonimul utopiei. O lume, o societate sau o comunitate de coșmar, plasată de obicei în viitor, caracterizată de existența unui control politic, tehnologic, religios ori corporatist. Secretul? Indivizii nu știu (și nu trebuie să afle) că trăiesc un coșmar. Iluzia unei societăți perfecte este menținută prin acest control asupra oamenilor.
În medicină, termenul de distopie desemnează o anomalie în situarea unui organ anatomic. Inima situată în dreapta, nu în stânga. Sau ficatul situat în stânga, nu în dreapta.
Societatea distopică este, și ea, o anomalie. În universul distopic se folosește propaganda pentru a controla oamenii, iar informația este manipulată să ajungă doar într-o anumită formă și doar cu un anumit conținut la individ, care are libertatea de exprimare îngrădită.
Cetățenii unei societăți distopice sunt adesea supravegheați îndeaproape și învață de mici să venereze un concept, sistem sau conducător. Oamenilor li se induce teama de lumea exterioară celei în care trăiesc și sunt crescuți să fie parte din turmă, fără să manifeste vreodată comportamente individualiste.
Însă, trebuie să existe și câteva oi negre. Protagoniștii distopiilor devin conștienți de „capcana” întinsă de către guvern, o corporație, o biserică sau un grup influent. Ei încep să-și pună întrebări referitoare la oportunitatea și justețea controlului deținut asupra oamenilor. Prin ochii lor ni se dezvăluie ce este greșit, negativ și imoral în societatea respectivă, pentru că ei descoperă cum funcționează controlul și mecanismele prin care el este întreținut.
O lume distopică este, uneori, doar una în care toate regulile cunoscute de oameni au dispărut, dintr-o cauză sau alta (naturală sau tehnologică), și o nouă orânduire îi ia loc. O orânduire în care, desigur, cineva va dori să dețină puterea! Iar scriitorii se întreabă (și ne întreabă): ce-ar fi dacă…?, punând în pagină varianta lor… negativă în distopii și cea ideală în utopii.
În concluzie, scriitorii aleg distopia, indiferent de genul literar abordat, pentru a imagina o cale posibilă spre degradarea condiției umane, spre dezumanizare, și, uneori, ne propun soluții pentru a o evita.
Până în prezent, topul meu de distopii literare este:
1. „1984”, de George Orwell
2. „Minunata lume nouă”, de Aldous Huxley
3. „Procesul”, de Franz Kafka
4. „Ferma animalelor”, de George Orwell
5. „Ziua trifidelor”, de John Wyndham
Desigur, nu vorbim de distopii doar în literatură, ci și în film, teatru, fotografie, pictură și muzică. Lumi distopice sunt, adesea, imaginate în jocurile video.
Mărturisiți-ne, ce distopie v-a fascinat?
Cristina Drăgulin este jurnalist, traducător, psiholog și biblioterapeut. Este manager de proiect al site-ului de știri Psihologie.ro și al blogului de biblioterapie Stroke.ro.
