Dăruiește-ți ziua, #rescriepovestea (I): Cerșetorul de tandrețe
https://www.ziarulmetropolis.ro/daruieste-ti-ziua-rescrie-povestea-i-cersetorul-de-tandrete/

Doar împreună putem schimba tabloul în care trăim cu toţii. Propunerea Galantom.ro: #rescriepovestea, Dăruieşte-ţi ziua! Mai mulţi scriitori s-au alăturat demersului, scriind începuturi de poveşti, pe care publicul a fost invitat să le rescrie.

Un articol de Ziarul Metropolis|7 mai 2020

Cititorii rescriu povestea și îi dau o notă pozitivă pentru aceste vremuri pe care le trăim. Ziarul Metropolis vă prezintă aceste povești. Începem cu aceea scrisă de Iv cel naiv și de câștigătoarea aleasă de el, Cătălina Popa. #ziuatarescriepovestea

Cerșetorul de tandrețe

de Iv cel Naiv

Pe străzile unui oraș aglomerat, atât de aglomerat încât oamenii nu se mai vedeau unii pe alții, un bătrân cerșea afecțiune.

— Din puținul pe care îl aveți, vă rog, o îmbrățișare…

Dar oamenii treceau în viteză prin fața lui, grăbindu-se către nimic important.

— Vă rog, aveți un zâmbet pentru mine…

Dar oamenii erau atât de serioși încât uitaseră să zâmbească.

— Oameni buni, o privire, aruncați-mi măcar o privire…

Dar, așa cum spuneam, oamenii nu se vedeau unii pe alții.

La finalul zilei, când bătrânul își luă pălăriuța de pe jos, descoperi în ea doar câteva priviri dezgustate, un zâmbet ironic și un „dă-te mai încolo, că ocupi trotuarul”.

Le luă cu sine acasă unde le puse pe măsuța din hol. Bău însetat cele câteva picături de optimism care mai rămăseseră pe fundul unei sticle. Tot e mai bine decât nimic, își spuse și așeză tot ce primise într-un sertar al scrinului. Apoi își făcu un sandviș cu două felii de pesimism și o bucățică de îndoială – asta era tot ce își permitea din mica lui pensie. Și se duse la culcare singur, fără nicio speranță.

Cerșetorul de tandrețe

poveste rescrisă de Cătălina Popa

Pe străzile unui oraș aglomerat, atât de aglomerat încât oamenii nu se mai vedeau unii pe alții, un bătrân cerșea afecțiune.

— Din puținul pe care îl aveți, vă rog, o îmbrățișare…

Dar oamenii treceau în viteză prin fața lui, grăbindu-se către nimic important.

— Vă rog, aveți un zâmbet pentru mine…

Dar oamenii erau atât de serioși încât uitaseră să zâmbească.

— Oameni buni, o privire, aruncați-mi măcar o privire…

Dar, așa cum spuneam, oamenii nu se vedeau unii pe alții. La finalul zilei, când bătrânul își luă pălăriuța de pe jos, descoperi în ea doar câteva priviri dezgustate, un zâmbet ironic și un „dă-te mai încolo, că ocupi trotuarul”. Le luă cu sine acasă unde le puse pe măsuța din hol. Bău însetat cele câteva picături de optimism care mai rămăseseră pe fundul unei sticle. Tot e mai bine decât nimic, își spuse și așeză tot ce primise într-un sertar al scrinului. Apoi își făcu un sandviș cu două felii de pesimism și o bucățică de îndoială – asta era tot ce își permitea din mica lui pensie. Și se duse la culcare singur, fără nicio speranță. Se foi câteva minute, căci feliile de pesimism îi alimentau cele mai ciudate gânduri. Când, în sfârșit, adormi, nu se bucură mult de somn, oricum era îmbelșugat de vise indiferente. Cum or fi astea? Pentru bătrân ca niște vise fără final, începeau și niciodată nu se terminau, ca un carusel de imagini care nu reușeau să creeze o poveste. Voci începură să interfereze cu imaginile fără sfârșit și fără început, imagini fără speranță. Glasurile deveniră din ce în ce mai clare și bătrânul auzi: „n-am chef”, „ne provoci scârbă”, „s-o crezi tu”. Alta distinctă, nervoasă chiar, striga: „dă-te mai încolo că ocupi sertarul”.

O lacrimă îl trezi de-a binelea, nu pe obraz, ci în inimă o simți ca pe un curent puternic. Zgomotele nu încetau, deși bătrânul avea ochii larg deschiși, atât de larg că atunci când privi în sertar, în loc să vadă privirile dezgustătoare, zâmbetul ironic și expresia „dă-te mai încolo, că ocupi trotuarul”, văzu o piesă de teatru. Una comică, creată din frustrări atât de ușor de suflat și aruncat în aer precum paiele. Bătrânul începu să râdă, din toți rărunchii. Privirile dezgustătoare nu reușiră să-și mai păstreze figura și izbucniră și ele în râs. Din „dă-te mai încolo că ocupi trotuarul” nu se mai distingea nimic, iar zâmbetul ironic oricât de tare încercă, nu reuși să nu fie un pic mai larg decât de obicei.Dimineața, bătrânul mâncă două felii de fericire, căci cum, necum, le căpătase aseară, din amintiri, din propria putere de a vedea bine, de a vedea în batjocură doar o piesă de teatru.

Bătrânul era din nou pe străzi, iar oamenii grăbiți încă treceau pe lângă el alergând de colo până colo. Încă nu-l vedeau, dar acum, bătrânul îi vedea. Se uita la fata cu sprâncene apropiate ce alerga grăbită nicăieri, se uita la domnul îmbrăcat elegant care conducea peste limita admisă false complimente. Se uita la un băiat de liceu care avea ochi doar pentru fete. Atunci a înțeles ceva ce nu poate fi scris, dar mă voi strădui s-o fac. Și el alergase, undeva, oriunde. Alergase după afecțiune, deși era în el. Alergase după îmbrățișări fără să fi oferit el mai întâi. Așa că în acea zi nu a cerut nimic, în acea zi a dat. A așteptat suficient de mult cât să vadă stând pe bancă o fetită cu tatăl ei. A scos o foaie de hârtie și a început să deseneze. Mâinile nu-i tremurau, erau ca ale unui chirurg extrem de precis. Timpul se oprise în loc, iar până ca fetița cu codițe să se ridice, i-a trimis desenul sub formă de avion. Copila l-a deschis, s-a uitat cu ochii mari, i l-a arătat tatălui și au zâmbit cald și real, ca un ocean care înghite scoicile.Fetița ajunsă acasă, într-o stare inexplicabilă de exuberare a îmbrățișat-o pe mama un pic mai mult ca de obicei. Mama, surprinsă plăcut, a lăsat sarmalele și a oferit un platou de timp liber familiei. Tatăl, ajuns la serviciu, și-a întâmpinat șeful cu un raport întocmit din productivitate, iar șeful i-a oferit fiului său mai multă încredere, iar fiul său s-a întâlnit într-o zi, întâmplător, cu bătrânul și i-a zâmbit, au stau de vorbă, ore în șir, s-au împrietenit, chiar dacă, totul, nu a pornit decât de la faptul că din încrederea căpătată de la tatăl său își dorea să scrie o carte, iar pentru asta avea nevoie de timp, timp să-i descopere pe ceilalți. Încet, încet, tot oferind, lumea din jurul bătrânului căpăta afecțiune, căci atunci când e secetă de emoții, nu e nevoie decât de puțin mai multă muncă. Nu să cerșești, ci să oferi. O plantă nu crește cu rugăminți, ci cu îngrijirea potrivită.

Detalii pe www.galantom.ro.

02
/08
/19

Ultima lună de vară vine cu evenimente culturale de impact, precum Festivalul Anonimul, în Delta Dunării, Festivalul de Teatru Independent Undercloud, la Muzeul Țăranului din București, sau Festivalul Internațional George Enescu, ce-și deschide porțile în ultima zi din august.

29
/07
/19

Cartea „Cântecul stepei, cântecul munților”, de Cinghiz Aitmatov, traducere din limba rusă și note de Nicolae Iliescu, a fost publicată la editura Polirom în anul 2019. Volumul reunește mai multe nuvele ale scriitorului kârgâz, printre care și magnifica lucrare „Vaporul alb”.

28
/07
/19

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Strada Armenească are loc anul acesta între 2 și 4 august și aduce în inima Cartierului Armenesc din București o serie de evenimente pentru întreaga familie. Expoziții și workshopuri, meșteșugari, tururi ghidate, delicii culinare, dansuri tradiționale și concerte de neuitat, toate vă așteaptă în cele trei zile de festival pe strada Armenească. Intrarea este liberă.

24
/07
/19

CRONICĂ DE CARTE Criticul de film Lucian Maier revine în atenţie cu o carte provocatoare, „Timp şi conştiinţă în cinema”, proaspăt apărută la Editura Eikon. Un titlu ambiţios. Şi o premisă la fel: renunţarea la o analiză exclusiv estetică a cinemaului şi trecerea la o analiză a filmului ca discurs.

21
/07
/19

Pe 21 iulie 1899, la Oak Park, Illinois, se năștea Ernest Hemingway. 120 de ani mai târziu, vă propunem să ni-l amintim pe scriitorul de Nobel din mărturiile pe care acesta i le-a lăsat biografului său A.E. Hotchner. Punctul de plecare îl reprezintă Parisul lui Hemingway; aruncăm apoi o privire înspre iubirile, accidentele de avion sau ultimele zile ale acestuia.

17
/07
/19

În aceste vremuri teribile de căldură mare, monșer, am selectat pentru dumneavoastră câteva fragmente din volumul „I.L. Caragiale. Despre lume, artă și neamul românesc”, de Dan C. Mihăilescu (editura Humanitas, 2012), care – bine citite – se constituie într-un adevărat autoportret al lui Nenea Iancu.

08
/07
/19

În anul 2009, istoricul a predat editurii Humanitas un manuscris pe care l-a cerut publicat după moartea sa. Scriitorul avea nouăzeci și trei de ani și a mai trăit încă (aproape) un deceniu. S-a săvârșit în ianuarie 2018, la (aproape) o sută doi ani. Cartea aceea era „Amintiri și povești mai deocheate”.

01
/07
/19

O vizită la muzeu, o rusoaică necunoscută într-o cabină telefonică, un dans cu Vera, fluturi, un vagon de dormit, Lev Tolstoi tolănit într-un șezlong... Bun venit în lumea viselor unuia dintre cei mai mari scriitori din toate timpurile – Vladimir Nabokov!

25
/06
/19

Despre fericire, valori actuale, iubire, compasiune, egoism, educație, ambiții, viață și moarte, cu Tenzin Gyatso, al XIV-lea Dalai Lama, recompensat în 1989 cu Premiul Nobel pentru Pace.

Pagina 18 din 110« Prima...10...1617181920...304050...Ultima »