Dăruiește-ți ziua, #rescriepovestea (I): Cerșetorul de tandrețe
https://www.ziarulmetropolis.ro/daruieste-ti-ziua-rescrie-povestea-i-cersetorul-de-tandrete/

Doar împreună putem schimba tabloul în care trăim cu toţii. Propunerea Galantom.ro: #rescriepovestea, Dăruieşte-ţi ziua! Mai mulţi scriitori s-au alăturat demersului, scriind începuturi de poveşti, pe care publicul a fost invitat să le rescrie.

Un articol de Ziarul Metropolis|7 mai 2020

Cititorii rescriu povestea și îi dau o notă pozitivă pentru aceste vremuri pe care le trăim. Ziarul Metropolis vă prezintă aceste povești. Începem cu aceea scrisă de Iv cel naiv și de câștigătoarea aleasă de el, Cătălina Popa. #ziuatarescriepovestea

Cerșetorul de tandrețe

de Iv cel Naiv

Pe străzile unui oraș aglomerat, atât de aglomerat încât oamenii nu se mai vedeau unii pe alții, un bătrân cerșea afecțiune.

— Din puținul pe care îl aveți, vă rog, o îmbrățișare…

Dar oamenii treceau în viteză prin fața lui, grăbindu-se către nimic important.

— Vă rog, aveți un zâmbet pentru mine…

Dar oamenii erau atât de serioși încât uitaseră să zâmbească.

— Oameni buni, o privire, aruncați-mi măcar o privire…

Dar, așa cum spuneam, oamenii nu se vedeau unii pe alții.

La finalul zilei, când bătrânul își luă pălăriuța de pe jos, descoperi în ea doar câteva priviri dezgustate, un zâmbet ironic și un „dă-te mai încolo, că ocupi trotuarul”.

Le luă cu sine acasă unde le puse pe măsuța din hol. Bău însetat cele câteva picături de optimism care mai rămăseseră pe fundul unei sticle. Tot e mai bine decât nimic, își spuse și așeză tot ce primise într-un sertar al scrinului. Apoi își făcu un sandviș cu două felii de pesimism și o bucățică de îndoială – asta era tot ce își permitea din mica lui pensie. Și se duse la culcare singur, fără nicio speranță.

Cerșetorul de tandrețe

poveste rescrisă de Cătălina Popa

Pe străzile unui oraș aglomerat, atât de aglomerat încât oamenii nu se mai vedeau unii pe alții, un bătrân cerșea afecțiune.

— Din puținul pe care îl aveți, vă rog, o îmbrățișare…

Dar oamenii treceau în viteză prin fața lui, grăbindu-se către nimic important.

— Vă rog, aveți un zâmbet pentru mine…

Dar oamenii erau atât de serioși încât uitaseră să zâmbească.

— Oameni buni, o privire, aruncați-mi măcar o privire…

Dar, așa cum spuneam, oamenii nu se vedeau unii pe alții. La finalul zilei, când bătrânul își luă pălăriuța de pe jos, descoperi în ea doar câteva priviri dezgustate, un zâmbet ironic și un „dă-te mai încolo, că ocupi trotuarul”. Le luă cu sine acasă unde le puse pe măsuța din hol. Bău însetat cele câteva picături de optimism care mai rămăseseră pe fundul unei sticle. Tot e mai bine decât nimic, își spuse și așeză tot ce primise într-un sertar al scrinului. Apoi își făcu un sandviș cu două felii de pesimism și o bucățică de îndoială – asta era tot ce își permitea din mica lui pensie. Și se duse la culcare singur, fără nicio speranță. Se foi câteva minute, căci feliile de pesimism îi alimentau cele mai ciudate gânduri. Când, în sfârșit, adormi, nu se bucură mult de somn, oricum era îmbelșugat de vise indiferente. Cum or fi astea? Pentru bătrân ca niște vise fără final, începeau și niciodată nu se terminau, ca un carusel de imagini care nu reușeau să creeze o poveste. Voci începură să interfereze cu imaginile fără sfârșit și fără început, imagini fără speranță. Glasurile deveniră din ce în ce mai clare și bătrânul auzi: „n-am chef”, „ne provoci scârbă”, „s-o crezi tu”. Alta distinctă, nervoasă chiar, striga: „dă-te mai încolo că ocupi sertarul”.

O lacrimă îl trezi de-a binelea, nu pe obraz, ci în inimă o simți ca pe un curent puternic. Zgomotele nu încetau, deși bătrânul avea ochii larg deschiși, atât de larg că atunci când privi în sertar, în loc să vadă privirile dezgustătoare, zâmbetul ironic și expresia „dă-te mai încolo, că ocupi trotuarul”, văzu o piesă de teatru. Una comică, creată din frustrări atât de ușor de suflat și aruncat în aer precum paiele. Bătrânul începu să râdă, din toți rărunchii. Privirile dezgustătoare nu reușiră să-și mai păstreze figura și izbucniră și ele în râs. Din „dă-te mai încolo că ocupi trotuarul” nu se mai distingea nimic, iar zâmbetul ironic oricât de tare încercă, nu reuși să nu fie un pic mai larg decât de obicei.Dimineața, bătrânul mâncă două felii de fericire, căci cum, necum, le căpătase aseară, din amintiri, din propria putere de a vedea bine, de a vedea în batjocură doar o piesă de teatru.

Bătrânul era din nou pe străzi, iar oamenii grăbiți încă treceau pe lângă el alergând de colo până colo. Încă nu-l vedeau, dar acum, bătrânul îi vedea. Se uita la fata cu sprâncene apropiate ce alerga grăbită nicăieri, se uita la domnul îmbrăcat elegant care conducea peste limita admisă false complimente. Se uita la un băiat de liceu care avea ochi doar pentru fete. Atunci a înțeles ceva ce nu poate fi scris, dar mă voi strădui s-o fac. Și el alergase, undeva, oriunde. Alergase după afecțiune, deși era în el. Alergase după îmbrățișări fără să fi oferit el mai întâi. Așa că în acea zi nu a cerut nimic, în acea zi a dat. A așteptat suficient de mult cât să vadă stând pe bancă o fetită cu tatăl ei. A scos o foaie de hârtie și a început să deseneze. Mâinile nu-i tremurau, erau ca ale unui chirurg extrem de precis. Timpul se oprise în loc, iar până ca fetița cu codițe să se ridice, i-a trimis desenul sub formă de avion. Copila l-a deschis, s-a uitat cu ochii mari, i l-a arătat tatălui și au zâmbit cald și real, ca un ocean care înghite scoicile.Fetița ajunsă acasă, într-o stare inexplicabilă de exuberare a îmbrățișat-o pe mama un pic mai mult ca de obicei. Mama, surprinsă plăcut, a lăsat sarmalele și a oferit un platou de timp liber familiei. Tatăl, ajuns la serviciu, și-a întâmpinat șeful cu un raport întocmit din productivitate, iar șeful i-a oferit fiului său mai multă încredere, iar fiul său s-a întâlnit într-o zi, întâmplător, cu bătrânul și i-a zâmbit, au stau de vorbă, ore în șir, s-au împrietenit, chiar dacă, totul, nu a pornit decât de la faptul că din încrederea căpătată de la tatăl său își dorea să scrie o carte, iar pentru asta avea nevoie de timp, timp să-i descopere pe ceilalți. Încet, încet, tot oferind, lumea din jurul bătrânului căpăta afecțiune, căci atunci când e secetă de emoții, nu e nevoie decât de puțin mai multă muncă. Nu să cerșești, ci să oferi. O plantă nu crește cu rugăminți, ci cu îngrijirea potrivită.

Detalii pe www.galantom.ro.

14
/12
/18

Marți, 18 decembrie, de la ora 19.00, la Sala Union a Cinematecii Române, va avea loc lansarea volumului „Păcatul originar. O autobiografie” de Anthony Quinn, publicat la Editura Nemira, în colecția Yorick.

05
/12
/18

În această seară, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) se lansează romanul Scara lui Iakov de Ludmila Uliţkaia, tradus în limba română de Gabriela Russo, bestseller Gaudeamus 2018, recent apărut în colecția Raftul Denisei, un roman-parabolă, „o saga de familie traversând patru generații și un secol de cultură rusă, căreia îi dă glas o femeie uluitoare“ (Il Giornale).

30
/11
/18

Vă invităm să ne amintim de regina cu rol neîndoielnic în realizarea României Mari, Maria a României (n. 29 octombrie 1875 - d. 18 iulie 1938), așa cum a surprins-o celebrul scriitor, diplomat și călător al perioadei interbelice – francezul Paul Morand, în volumul „București” (editura Humanitas).

27
/11
/18

Marți, 4 decembrie, de la ora 16.00, la Clubul Teatrelli din București va avea loc lansarea celui de-al zecelea volum semnat de Octavian Saiu: „Clipa ca imagine. Teatru și fotografie”, publicat la Editura Nemira.

23
/11
/18

"Suntem urmaşii a tot ce s-a întâmplat în această ultimă sută de ani, începută prin miraculosul efort care a dat sens mileniilor anterioare.(...)" - Ana Blandiana. Cunoscuta scriitoare va susţine conferinţa cu tema "Centenarul, un exerciţiu de exorcizare", duminică, 2 decembrie, de la ora 11.00, la Sala Pictura a TNB.

22
/11
/18

Regina Elena este una dintre reginele a căror viață o cunoaștem mai puțin, o regină mamă între suferință și bucurie, dragoste de popor, datorie de neam, dar și frica de a fi departe de fiul ei Mihai. Un creuzet de iubire și speranță, de frică și îndoială, dar și bunătate și împăcare sufletească. Regina - mamă Elena, Mariajul și Despărțirea de Carol al II-lea din colecția Istorie cu blazon, de la Corint, este o carte de o frumusețe uluitoare.

20
/11
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Pierre Larousse (1817-1875) e unul dintre rarii noștri semeni al căror nume e scris uneori cu literă mică. Într-o bibliotecă poți auzi solicitarea: ”Dă-mi, te rog, un larousse!” Și asta pentru că  instrumentul de lucru care poartă acest nume cuprinde un bagaj de cunoștințe impresionant, în măsură să informeze pe cititor în cele mai variate domenii.

19
/11
/18

În această seară, de la ora 17.00, va avea loc, online si offline, conferința  „Centenarul femeilor în arta româneasca” la care sunt invitați să prezinte studii specializate Ioana Vlasiu, Luiza Barcan, Cristian Vasile si Radu Popica. Cosmin Nasui, curatorul proiectului, va prezenta publicația cu titlul omonim, al doilea volum, parte a proiectului editorial  Lada de Gunoi a Istoriei”. În spațiul conferinței va fi prezentă o micro-expoziție cu elemente de cultură vizuală dedicate artistelor care au trăit și lucrat în România din 1918 în prezent.