Proiectul „Dăruieşte ziua ta”, încearcă să rescrie povestea din care facem cu toţii parte. Mai mulţi scriitori s-au alăturat demersului şi au împărtăşit poveşti ce nu aveau mereu cel mai frumos final, dar şi-au provocat cititorii să rescrie povestea şi să transforme finalul într-unul fericit şi plin de curaj.
Un articol de Ziarul Metropolis|11 mai 2020
Acum mi s-a făcut frică. „Nebunul, nebunul”, ăsta sigur sînt eu. M-am baricadat bine. Am închis ușa și sus, și jos. Am tras jaluzelele și merg în vîrful picioarelor.
Iar a venit cineva și bate în ușă cu putere. Mi-am pus mîinile la urechi, dar degeaba. E vecinul de la unu:
-Omule, ieși odată din casă! Spargem ușa dacă te încăpățînezi să stai acolo și să nu deschizi. Înțelege, curge apa de la tine și ne inundă pe toți. Asta vrei?
Eu nu vreau nimic. Stau într-un colț cu picioarele la piept. Nici nu mă mișc, nici nu respir. Mi-am pus o pungă de la Mega Image în cap să nu-i mai aud. Mi-e frică de oamenii aștia din bloc.
Mascații sunt prietenii mei. (Ana Maria Sandu)
Splai Bahlui
de cHer
Locul de lângă bătătorul de covoare era al lui. N-a mai mișcat matizul albastru de cinci ani, ploaia îl spăla, praful se lipea iar. Din când în când îi ștergea cu o cârpă udă geamurile laterale, luneta și parbrizul și apoi le lustruia cu un ziar. Înăuntru, pe banchete, creșetau clidurile de ziare nedeschise. Pensiile intrau direct pe cont, la ușa oamenilor ducea plicuri de la ANAF, lăsa avize în cutia de tablă și, la J2, scara B cele mai multe, facturi e-on. Abonamentele la ziar erau rare, foarte rare. Din șapte poștași la Poșta din Tătărași, au rămas trei. Zile întregi când n-aveau ce face. Stomacul se pungea, o baltă acidă, cât lacul de la Ciric.
Nu ploua destul. La apus, cu lumina poleită deasupra, Bahluiul părea o scurgere subțire de păcură. Niște domnitori visau să lege Iașul de Marea Neagră, să fie port pe Bahlui, navigație pe Jijia și Prut și, prin delta Prutului, ieșirea spre mare. A citit în ziar, l-a luat în casă și l-a păstrat.
Pe doamna Mihalcea de la unu au găsit-o în casă, moartă, cu ziarul Evenimentul pe piept. Era singura abonată din scară. I-l ducea la ușă, erau totuși vecini. Bătrâna deschidea după câteva minute bune, el aștepta cu răbdare să apară capul complet alb și mărgelele rotunde și verzi de la gât.
Ce mai face Ioana? o întreba în fiecare zi.
„Vezi că e cineva care caută ziare vechi”, i-a spus Cicu, de la ghișeu. „Te interesează?” „Cine?” a tresărit. „A lăsat o carte de vizită. A zis că plătește cât de cât”. A sunat. Era patronul de la barul La tablă, din Tudor. Înăuntru, cine avea chef putea să scrie orice sau să deseneze pe pereți, cu creta. Pereții erau plini de sus până jos de forme și cuvinte de toate culorile. Așa trebuie să fie și în în stomac, credea Mircea. Își mai deschidea un bar, în centru, și voia să lipească pe pereți ziare. Nu-l interesa.
Ce faci cu atâtea ziare, Mircea? l-a întrebat odată Borșa, de la 4, care voia de fapt să cumpere matizul. Lucrează la o firmă de depanat calculatoare și-i trebuia o mașină ușoară. Le păstrez. Matizul era plin până în tavan de ziare, de curațat nu mai curăța decât geamurile laterale, nu mai ajungea nici la lunetă, nici la parbriz.
Bahluiul. „Râul are o lungime totală de 119 km și un debit mediu anual de 4,88 m³/s. Suprafața bazinului este de 2.007 km². Debitul mediu multianual al râului Bahlui crește pe măsură ce acesta se apropie de vărsarea în râul Jijia. Astfel, la Hârlău, în zona cursului superior, Bahluiul înregistrează un debit mediu de 0,438 m^3/s, la Tansa, râul ajunge la un debit mediu de 0,94 m³/s, la intrarea în Lețcani Bahluiul atinge 2,1 m³/s, în apropiere de intrarea în munincipiul Iași se observă un debit mediu de 3,02 m^3/s, iar la Holboca , foarte aproape de vărsarea în Jijia, se raportează un debit mediu multianual de 4,88 m³/s.”
Ioana e în Cipru, îi spunea doamna Mihalcea. Nu zicea că poate o să vină într-o vacanță acasă? „Nu vine ea, e fericită.” Și bătrâna își mângâia bilele mai mari din șiragul de mărgele verzi, trei boambe cât nuca, la furca pieptului. Prin sideful lor opac simțea ea cât de fericită era Ioana. Lua ziarul și închidea ușa.
O să-și facă cont și o să corecteze debitul Bahluiului. A scăzut mult. Arțarii subțiri plantați pe lângă pista de biciclete au dat frunze bogate. Încă nu e umbră, lumina e mai mult verde, până și apa e mai verde, dar nu plouă.
Au trecut trei ani de când a murit doamna Mihalcea. Mircea a dus ziarele la el, în colțul dintre pat și geam, după aceea și lângă dulap. Teancul a ajuns destul de sus, era la îndemână să-și lase deasupra cheile și ceasul, când se dezbrăca. La doamna Mihalcea s-au găsit pe masa din sufragerie zeci de anunțuri cu locuri de muncă, decupate din ziar. Cine le-a luat de acolo le-a aruncat împreună cu mileul de macrame de sub ele, l-a văzut la gunoi.
Ioana avea ochii oranj și câțiva pistrui în jurul nasului. Lucra în Mall, la etajul cu fastfood-uri. Își dădea cu ojă unghiile de la picioare așezată într-o parte, pe treapta de sus a intrării în scară. De ce nu-și dă cu ojă și la mâini? „Nu ne lasă la serviciu. Mă dau, dar numai când nu lucrez a doua zi”, i-a răspuns și și-a prins iar capul între genunchii ciolănoși, ca într-o menghină.
Într-o zi de toamnă cu ploaie și abur pe gură a găsit-o fumând, la scară, plânsă. „De când fumezi tu?”. „De-acuma. Dar să nu afle mama.” S-a certat cu Dragoș. Iubitul ei pleca în străinătate.
Mircea i-a cerut o țigară și i-a ținut companie. N-a fumat niciodată cu adevărat însă țigara aia i s-a părut în acel moment un ritual fără sens, dar ca o mare năzbâtie, una pe care trebuie să o încerci o dată în viață, înfrigurat, amuzat. Avea pantofii uzi până la jumătatea tălpii, o dungă albă, ca o spumă, apăruse pe piele. Hei, ia uite! În ziar scrie că mîine e soare. I-a arătat cercul galben, stilizat deasupra coloanei din dreapta, pe prima pagină, pe jumătate gri, de la umezeală. Fata a zâmbit dar bărbia i-a tremurat când a apucat ziarul. Zi-i doamnei Mihalcea că-mi cer scuze că e ud. Și l-a plesnit bucuria că iubitul acela, Dragoș, pleca în străinătate.
I-a dus ziarul, în mod normal, și a întrebat-o pe doamna Mihalcea când ieșea Ioana din tură. Nu i-a spus de ce. A vrut să-i dea plicul personal, în mână. Fata l-a luat, a scăpat ușa în urmă, să se închidă singură, cu un zăngănit de sticlă. Ioana a ridicat o clipă privirea la el și cu degetele a început să rupă hârtia, neglijent, numai să se rupă.
Ploua. Bahluiul era galben, plin, mâlos. Dacă priveai într-un punct fix pe luciu, de pe pod, mișcarea rapidă a apei îți dădea amețeli, podul pleca cu tine, spre Jijia și Prut, până la mare. Pe Splai Bahlui, pista de biciclete era plină de găinaț de pescăruș. A cărat cartoane în mijlocul salonului, de la Lidl. L-au văzut vecinii care și cum, piticul de la ultimul etaj s-a lipit de perete când a trecut încărcat cu cutiile aplatizate, n-a zis nimic, a dat din cap doar, un salut incredul.
Ziare și cutii de carton.
Ioana a desfăcut scrisoarea și a început să citească, ținând între degetul mic și podul palmei plicul rupt aiurea. Deodată s-a uitat la el, plicul a zburat prin aer, el a dat să-l prindă dar de fapt fata i s-a agățat de gât și l-a strâns în brațe cu putere. I-a prins apoi obrajii între palme și l-a sărutat pe gură, o ștampilă apăsată, scurt și îndesat. „A venit contractul. Plec chelneriță pe vapoare de croazieră.”
Când a murit doamna Mihalcea, cu ziarul pe piept, Ioana a sunat și a spus că n-o să ajungă la timp pentru înmormântare, e pe vapor, spre Haifa. L-a rugat pe Mircea să mai păstreze unu-două ziare, ea o să prelungească pe internet abonamentul, ziarele or să vină în continuare. „Când vin, o să le citesc pe toate, pentru mama.” Cu doi ani în urmă, Mircea s-a împrumutat și a dat ce trebuia dat, să nu intre în valul de disponibilizări de la poștă. Acum era iar pe listă, ultima lui vară, cu siguranță. Vinde apartamentul și pleacă șofer, la o firmă de curierat, la Cluj. Moraru i-a aranjat atunci, tot Moraru îi aranja și acuma.
A tăiat și a rupt cartoanele, a decupat până când foarfecele greu, de metal, luat de la Cicu, s-a tocit. A căutat la bucătărie, sub sertarul cu tacâmuri, caterul cu mâner galben. Pârâitul cartonului la tăiat îî intra în creier ca un șfichi de bici. Teroarea de la circul de lângă gara Nicolina, cu talaj pe jos, unde se uita la animale prin gard, dar când l-au dus părinții la spectacol și-a stupat urechile și a închis ochii să nu mai vadă, să nu mai audă.
Mirosul de aracet, umed și dulceag l-a făcut să se destindă brusc și să se uite înspre balcon. Cineva pusese un butoi la colțul blocului, apa cădea cu putere de sus, de la streașină, cu zgomot de cascadă. A tras jaluzelele, geamurile începeau să se aburească pe dinăuntru. Ploua bine, n-o să facă pauză.
Ziarele se lipeau ușor de pereții vaporului, cartonul era țeapăn și lins. Catargul triughiular din mijloc ajungea până la lustra în formă de floare, cu corola în jos. Foile de ziar se udau și se încrețeau, se ciuciulițeau, Mircea le cârpea cu alte foi de ziar, lipite deasupra. Cala vaporului era mai înaltă decât buza canapelei. Îl durea spatele, și antebrațele.
În mijlocul salonului creștea un vapor confecționat parcă dintr-o coală de ziar uriaș. O să-i trimită Ioanei să citească toate ziarele, cu vaporul, pe Bahlui, pe Jijia și pe Prut, până la Marea Neagră.
Plouă de trei zile, Bahluiul s-a umflat, cartierul se leagănă, în tangaj.
- Omule, ieși odată din casă! Spargem ușa dacă te încăpățănezi să stai acolo și să nu deschizi. Înțelege. Curge apa de la tine și ne inundă pe toți. Asta vrei?
- Mircea?
Când s-a ridicat din colț a împins cu genunchiul vaporul și vaporul s-a clătinat, cu un sâsâit scurt. S-a dat un pas înapoi, amețit de hulă. A descuiat și sus și jos și a deschis. Pe palier era Borcia de la patru, cu mîinile în șolduri și, lângă el, o femeie cu pistrui și părul roșcat, prins la spate, îmbrăcată cu un hanorac albastru, ud pe umeri. Ioana a zîmbit cu toată fața și el i-a recunoscut caninii ușor încălecați.
- Mircea? Acum am ajuns!
Detalii pe www.galantom.ro.
