Dați o carte, faceți parte!
https://www.ziarulmetropolis.ro/dati-o-carte-faceti-parte/

Teatrul Evreiesc de Stat organizează, în perioada 15 martie – 15 aprilie, a doua ediţie a proiectului cultural educaţional „Daţi o carte, faceţi parte!”. Prin această campanie, Teatrul Evreiesc de Stat îşi propune ca în fiecare an să contribuie, alături de editurile partenere, la dotarea bibliotecilor şcolilor din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|13 martie 2018

Proiectul inițiat de TES se adresează în special școlilor care au elevi ce provin din orfelinate, centre de plasament și familii dezorganizate. Pentru acești copii, biblioteca școlii reprezintă singurul loc în care pot avea acces la cultură și pot descoperi, măcar și în paginile unei cărți, o lume mai frumoasă.

La prima ediție a campaniei, Teatrul Evreiesc de Stat a strâns un fond de carte de peste 1.500 de volume, cu sprijinul editurilor partenere, dar și al spectatorilor și actorilor, care au donat cărți din bibliotecile personale.

„Ne propunem ca, împreună cu actorii TES, să dăm acestui proiect artistic şi cultural o latură personală, în care un lucru simplu, dar atât de important, de a oferi cărţi copiilor, şi de a petrece timp alături de ei, prin lectură, să devină un gest de normalitate, în speranţa construirii în prezent a unei baze culturale reale pentru viitor”, au transmis reprezentanţii instituţiei teatrale.

Foto: Dați o carte, faceți parte! – facebook

27
/05
/13

Romanul „Fraţi de cruce“ spune povestea emoționantă și foarte amuzantă a doi prieteni, aflați la periferia societății, care încearcă să devină „oameni normali“. Participând la concurs, poți câștiga unul dintre cele trei exemplare oferite de Editura All!

21
/05
/13

La Librăria Humanitas de la Cişmigiu, a avut loc vineri, 17 mai, o altă Seară japoneză, dedicată lui Yukio Mishima şi tetralogiei sale „Marea fertilităţii“.

16
/05
/13

India a constituit mereu o sursă de fascinaţie pentru Occident. Exotică şi plină de culoare, ea ascunde totuşi un freamăt profund. Romanul „Valurile pământului“ surprinde într-o manieră unică numeroasele contraste existente în acest spaţiu al diversităţii culturale şi sociale

15
/05
/13

Librăria Humanitas din Cişmigiu a găzduit lansarea volumului „Sfârşitul Occidentului? Spre lumea de mâine“, de Lucian Boia. La eveniment au fost prezenţi autorul Lucian Boia şi Gabriel Liiceanu.