Dați o carte, faceți parte!
https://www.ziarulmetropolis.ro/dati-o-carte-faceti-parte/

Teatrul Evreiesc de Stat organizează, în perioada 15 martie – 15 aprilie, a doua ediţie a proiectului cultural educaţional „Daţi o carte, faceţi parte!”. Prin această campanie, Teatrul Evreiesc de Stat îşi propune ca în fiecare an să contribuie, alături de editurile partenere, la dotarea bibliotecilor şcolilor din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|13 martie 2018

Proiectul inițiat de TES se adresează în special școlilor care au elevi ce provin din orfelinate, centre de plasament și familii dezorganizate. Pentru acești copii, biblioteca școlii reprezintă singurul loc în care pot avea acces la cultură și pot descoperi, măcar și în paginile unei cărți, o lume mai frumoasă.

La prima ediție a campaniei, Teatrul Evreiesc de Stat a strâns un fond de carte de peste 1.500 de volume, cu sprijinul editurilor partenere, dar și al spectatorilor și actorilor, care au donat cărți din bibliotecile personale.

„Ne propunem ca, împreună cu actorii TES, să dăm acestui proiect artistic şi cultural o latură personală, în care un lucru simplu, dar atât de important, de a oferi cărţi copiilor, şi de a petrece timp alături de ei, prin lectură, să devină un gest de normalitate, în speranţa construirii în prezent a unei baze culturale reale pentru viitor”, au transmis reprezentanţii instituţiei teatrale.

Foto: Dați o carte, faceți parte! – facebook

04
/03
/21

Ziarul Metropolis vă recomandă: un film cu Catherine Deneuve și Juliette Binoche, două tablouri despre lumea de azi dintr-o galerie bucureșteană, un festival de muzică clasică la Iași, un roman plin de mister al unei tinere scriitoare britanice și cartea unui istoric optimist care-și propune să redea speranța.

03
/03
/21

Joi, 4 martie, începând cu ora 18.00, Editura Pandora M și British Council România îi invită pe iubitorii de literatură la un dialog online ce are în centru romanul „Hamnet” de Maggie O’Farrell, cartea anului 2020.

25
/02
/21

Festivalul Despre lumea în care trăim, seria anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice pe teme de actualitate organizată de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA, a ajuns la a patra ediție și va aduce și anul acesta în fața publicului subiecte importante, care descriu vremurile prin care trecem, neuitând de contextul care ne-a adus aici, și invitați care propun perspective noi, foarte bine documentate.

24
/02
/21

„Apeirogon”, romanul irlandezului Colum McCann, este fără îndoială una dintre cele mai bune scrieri în limba engleză din 2020 și poate cea mai frumoasă carte despre Israel și Palestina din mileniul III.

18
/02
/21

Colecția „Top 10+”, unul dintre cele mai de succes proiecte editoriale Polirom, a împlinit zece ani de existență.

15
/02
/21

Autoarea bestselerurilor internaționale „Miniaturista” și „Muza” revine cu un roman luminos, puternic și emoționant despre secretele scrisului, ale maternității și prieteniei, despre cum ne pierdem și ne regăsim pe noi înșine. Vă invităm să parcurgeți un fragment din „Confesiunea” (Editura Humanitas Fiction).