David Cronenberg, scriitorul, la Polirom
https://www.ziarulmetropolis.ro/david-cronenberg-scriitorul-la-polirom/

„Mistuiţi”, debutul literar al celebrului regizor de film David Cronenberg, a apărut, în această săptămână, în colecţia „Biblioteca Polirom”, în traducerea din limba engleză a Iuliei Gorzo, fiind disponibil şi în ediţie digitală. Romanul va fi lansat la Târgul de Carte Gaudeamus, pe 20 noiembrie, de la ora 17.00, la standul editurii Polirom.

Un articol de Petre Ivan|6 noiembrie 2015

„Mistuiţi” îi aduce în prim-plan pe Nathan şi Naomi, un cuplu modern de jurnalişti, a căror viaţă este atât de haotică încât se întâlnesc doar în hoteluri, când drumurile li se intersectează. Ea scrie despre crime, el – despre intervenţii medicale speciale.

Viaţa de cuplu le este mediată de internet, smartphone-uri, laptopuri şi camere video. Cei doi au, de asemenea, în comun gustul pentru aventuri sexuale, în special cu subiecţii articolelor la care lucrează.

În timp ce Naomi intervievează un celebru filosof francez suspectat că şi-ar fi ucis soţia şi ar fi mîncat David Cronenberg părţi din trupul ei, Nathan face un reportaj despre un tratament medical obscur pentru cancerul de sân, aplicat unei paciente superbe într-o clinică din Budapesta.

Acolo descoperă îngrozit că a contractat o boală venerică numită boala lui Roiphe şi gândul că trebuie să-i explice totul lui Naomi îl terorizează.

Căutând un tratament, în minte i se iveşte neîncetat întrebarea „Ce s-o fi întâmplat cu Roiphe?”, care deschide, aidoma unei chei, poarta spre o lume halucinantă, impregnată de erotism, în care virtualul pare să submineze constant realitatea, o lume extrem de plastică, amintind de filmele regizorului Cronenberg.

Despre David Cronenberg

David Cronenberg, născut în 1943, în Toronto, este unul dintre cei mai cunoscuţi regizori contemporani, mai ales pentru inventarea unui gen aparte, horrorul visceral, ce explorează temerile şi obsesiile legate de transformarea propriului corp.

Printre cele mai cunoscute filme ale sale se numără „Videodrome”, „Musca/ The Fly”, „Halucinaţia/ Naked Lunch”, „Terapie de şoc/ Crash”, „eXistenZ”, „Spider”, „Umbrele Trecutului A History of Violence”, „Cosmopolis” şi „Hărţi către stele/ Maps to the Stars”.

Foto: David Cronenberg – facebook

17
/11
/23

Editura Litera invită cititorii să se bucure de noi apariții editoriale, reduceri și întâlniri cu autorii favoriți, între 22 și 26 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2023, desfășurat la Pavilionul Central Romexpo.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 15 noiembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Eu cânt și muntele dansează de Irene Solà, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Janei Balacciu Matei, carte distinsă cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene 2020.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

20
/10
/23

Într-o permanentă alunecare între prezent și trecut, romanul Vorbește-mi despre tata, devenit bestseller imediat după publicarea în Coreea, este nu numai o melancolică scrisoare de dragoste adresată de către o fiică părintelui ei, ci și o dramă psihologică în care, pe fundalul multistratificat al istoriei coreene recente, amintirile pot vindeca răni adânci și restabili relații de familie fragilizate.

18
/10
/23

De la volumul biografic „Martin Scorsese: O călătorie“ de Mary Pat Kelly la cartea de interviuri „Călătorie într-o fotografie” de Dia Radu, cărțile pe care vi le propunem de această dată vă invită să descoperiți fascinante istorii personale.

17
/10
/23

Un târg de carte de teatru – adevărat maraton al lansărilor și prezentărilor unor noi produse editoriale din domeniul artei scenice, cu întâlniri, discuții, întrebări, răspunsuri – constituie o componentă importantă a Festivalului Național de Teatru ajuns la a XXXIII-a ediție.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.