David, de Michelangelo, şubrezit de seria de cutremure
https://www.ziarulmetropolis.ro/david-de-michelangelo-subrezit-de-seria-de-cutremure/

Regiunea Florenţa a înregistrat peste 250 de cutremure în ultimele trei zile, dintre care 15 au avut magnitudine peste trei, provocând nelinişte în Italia, în special pentru soarta sculpturii renascentiste „David”, lucrare realizată de Michelangelo.

Un articol de Petre Ivan|22 decembrie 2014

Potrivit Institutului naţional pentru geofizică şi vulcanologie (INGV), seismele au fost înregistrate în Chianti, între Florenţa şi Sienna. Cele mai puternice două cutremure, cu magnitudinea de 3,8 şi 4,1 au avut loc vineri dimineaţa, dar mai multe seisme cu magnitudini îngre 3 şi 3,5 au fost resimţite sâmbătă înainte de răsăritul soarelui, notează Mediafax.

Nu au fost semnalate victime, iar pompierii au anunţat producerea doar a câtorva pagube minore în apropierea epicentrului, la treizeci de kilometri sud de Florenţa.

Potrivit presei italiene, circa 200 de locuitori ai acestei zone au preferat să nu stea acasă vineri noapte, dormind în corturi, maşini şi rulote.

Creşterea numărului mişcărilor telurice ridică însă îngrijorări şi pentru patrimoniul arhitectural şi cultural inestimabil al Florenţei.

David, de Michelangelo

David, de Michelangelo

Astfel, ministrul Culturii, Dario Franceshini, a anunţat sâmbătă că statul italian va da cei 200.000 de euro necesari asigurării unui soclu antiseismic pentru celebra sculptură „David”, a lui Michelangelo.

În primăvară, un studiu a arătat că această sculptură, capodoperă a Renaşterii, realizată dintr-un bloc de marmură deja fisurat şi cântărind peste cinci tone, este în pericol să se dărâme din caza unor microfisuri în zona picioarelor statuii.

Un soclu pentru protejarea statuii împotriva tuturor vibraţiilor, provocate de lucrări sau de seisme, a fost preconizat, iar cutremurele recente „fac acest proiect chiar mai urgent”, a explicat ministrul Culturii într-un comunicat. „O capodoperă precum «David» nu trebuie supusă niciunui risc”, a spus oficialul italian.

Angelo Tartuferi, director al Galeriei Academiei din Florenţa, care expune statuia, a declarat pentru agenţia de presă Ansa că, prin această finanţăre, soclul ar trebui să fie gata în decurs de un an.

Ultimul seism important din Italia, din aprilie 2009, în Aquila, a fost precedat timp de mai multe săptămâni de o multitudine de mici seisme. Cutremurul a avut magnitudinea 6,3 şi a dus la decesul a 309 persoane.

În regiunea Florenţa. seismul cel mai important din istoria recentă a avut loc în 1895. Cu o magnitudine de 5,4, seismul a provocat numeroase pagube în regiunea dealurilor din nordul oraşului.

Foto: David, Michelangelo – wikipedia

16
/09
/16

Bucureștenii sunt invitați să participe, la sfârșitul acestei săptămâni, la evenimentele dedicate împlinirii a 557 de ani de atestare istorică a Capitalei organizate în Piața Constituției și parcurile Cișmigiu și Herăstrău, unde urmează să aibă loc concerte, expoziții, ateliere, spectacole de teatru și parade sau plimbări cu trăsura. Intrarea la toate evenimentele este gratuită.

15
/09
/16

Sâmbătă, 17 Septembrie 2016, Grădina Sticlarilor (strada Vasile Lascăr nr.36) își redeschide porțile pentru cei care vor să își descopere sau să își dezvolte latura artistică. Intrarea la Grădină este gratuită însă, pentru participare, se percepe o taxă de 20 RON, pentru achiziționarea materialelor necesare.

11
/09
/16

Viața în Giulești va fi tema unei instalații-eveniment de artă comunitară contemporană la Muzeul Culturii Romilor din Drumul Săbăreni 101-125. Evenimentul va avea loc pe 16 septembrie, de la ora 19.00.

10
/09
/16

Festivalul Internațional de fotografie Bucharest Photofest se va desfășura între 10 şi 20 septembrie, organizat de Grupul Filos, se desfăşoară în câteva locuri din Bucureşti, între care şi Teatrul Naţional din Bucureşti, în foaierul nou deschis, dinspre Bulevardul Carol.

09
/09
/16

Noaptea Albă a Galeriilor, proiect inițiat și organizat de Asociația Ephemair, prezintă pe 30 septembrie, în cadrul celei de-a zecea ediții, expoziții și evenimente dedicate artei contemporane, în galerii de artă, spații alternative, huburi creative și ateliere de artist din zece orașe – alături de București, la NAG#10 vor participa în acest an Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.

25
/08
/16

În vreme ce guvernul român se gândeşte cum să scoată 50 de lei din buzunar pentru a-şi trimite la grădiniţă minorii ai căror părinţi au venituri mici, italienii sunt gata să le acorde o susţinere generoasă adolescenţilor. Într-o mișcare concepută pentru a reaminti tinerilor că doar cultura este cea care ne îmbogăţeşte viaţa şi aduce oamenii împreună, cetățenii italieni care împlinesc 18 ani sunt pe cale să obțină 500 de euro " bonus de cultură " de la guvern.

12
/08
/16

6 artiști și 6 artizane își expun creațiile în Bastionul Țesătorilor din Brașov până pe 30 august. Proiectul „Războaie în Bastionul Ţesătorilor” facilitează și promovează creația unor lucrări de artă contemporană care să integreze tehnica ţesutului la război din zona Branului, element de patrimoniu imaterial.