David Grossman.Viața înțeleasă prin intermediul poveștilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/david-grossman-viata-inteleasa-prin-intermediul-povestilor/

David Grossman, unul dintre cei mai importanţi scriitori israelieni şi un cunoscut activist politic, s-a întâlnit marţi seara cu publicul bucureştean, în cadrul unui eveniment organizat de Editura Polirom.

Un articol de Adina Scorţescu|19 noiembrie 2015

Prezent la Paris în timpul atentatelor de vinerea trecută, Grossman a spus că guvernele folosesc un limbaj nou, dictat de interesele politice: „În astfel de situaţii, cuvintele uzuale sunt primele victime.”

Născut în 1954, David Grossman a studiat filosofie și teatru și a lucrat la Radioul Național din Israel. A început să scrie „Până la capătul pământului” în primăvara lui 2003, cu un an și jumătate înainte ca mezinul său, Uri, să înceapă serviciul militar.

Uri s-a îndrăgostit de povestea scrisă de tatăl său. Era în armată de un an și ceva când, în vara lui 2006, a început războiul între Israel și Liban. A fost ucis în aceeași vară, cu doar o zi înainte de încetarea ostilităților. Tatăl său a reușit să termine cartea, care a ajuns un bestseller internațional.

Până la capătul pământului este capodopera lui Grossman. Flaubert a creat-o pe Emma, Tolstoi pe Anna, iar acum o avem pe Ora lui Grossman, protagonista unei cărți zguduitoare, superbe, memorabile,” nota Paul Auster.

La Editura Polirom au apărut până acum trei dintre cărțile sale: „Până la capătul pământului”, „Căderea din timp”, „Un cal intră într-un bar”. Mai jos sunt câteva fragmente din dialogul purtat la Muzeul Țăranului Român cu realizatorul TV Cătălin Ștefănescu și cu cititorii prezenți în sală:

„Felul meu de a înțelege viața este prin intermediul poveștilor. Adevărul este că pur și simplu îmi place să spun povești.

Scriu foarte multe versiuni când lucrez la o carte, câteodată 20 sau 25. Dar nu știu niciodată sfârșitul, pentru că am nevoie să fiu surprins, chiar trădat de poveste. Dacă îl știu de la început, atunci cartea mă interesează mult mai puțin. Vreau ca povestea să mă ducă în alte locuri decât cel în care sunt în mod normal – cald și protejat.

O poveste este terminată când, dintr-o dată, apare un moment în care mă gândesc la două lucruri: Primul lucru este muzicalitatea ei, este acel moment în care simt că povestea este completă. Pentru că, atunci când vorbim de literatură, vorbim și de muzică. Există o melodie a fiecărei povești, care ține și de dialogul dintre personaje – este foarte important dialogul pentru mine -, dar și de fluxul conștiinței personajelor.

Cel de-al doilea lucru este atunci când am impresia că știu prea mult. Nu vreau să știu mai mult decât cititorul meu. Dacă se întâmplă să știu mai mult decât cititorul, înseamnă că el nu mai are loc să intre în povestea mea. Eu vreau ca cititorul să intre, să se joace cu ideea pe care am spus-o eu, să se joace cu personajele, cu emoțiile lor. Vreau ca el să muncească odată cu mine, să vină și să scrie odată cu mine.

De ce sunt cărțile mele solicitante? Poate că din această cauză: aș vrea ca cei care le citesc să lucreze cu sufletul. Așa cum fac și eu, cu volumele care m-au impresionat. Simt în ele respectul scriitorilor lor față de mine, ca cititor.

E adevărat că mă documentez mult pentru o carte. Dar cred că cele mai importante nu sunt faptele, cercetarea, ci atmosfera emoțională pe care o creează o carte. Cercetarea nu ajută foarte mult la crearea ei. Ea vine cumva din scris. Faptele sunt doar eșafodajul pe care se construiește cartea. Dar cel mai important este ce reușim noi ca scriitori să transmitem din lumea noastră interioară.

Cred că am fost un bebeluș foarte ateist. Înțeleg și respect nevoia oamenilor de a crede, dar pentru mine e important să știm că singurul lucru sacru este viața omenească, că nu există viața de după, nu există o a doua șansă. Toate șansele pe care le avem sunt acum; putem să le transformăm în ceva bun sau ceva rău, aici, acum, în viața asta, în momentul ăsta.

Nu există consolarea vieții de după sau a Paradisului.

Democraţia israeliană se află în pericol. Să ne uităm înapoi, acum 68 de ani. Evreii veneau în ţara promisă, după grozăvia Holocaustului care a ucis milioane.
Veneau cu sutele de mii. În ciuda tuturor dificultăţilor s-a creat un stat solid. Erau războaie, o economie problematică, lipsuri şi totuşi s-a creat o viaţă promiţătoare, o cultură, o industrie şi o agricultură, iar în final marea izbândă: o democraţie.

Este un miracol pentru că majoritatea veneau din ţări care nu erau democraţii. Azi suntem lipsiţi de speranţa de a soluţiona raporturile cu cei din jur. Nu militar, nici politic. Trăim în apatie, vacuum între oameni, sistem şi celelate ţări. Dar natura nu permite vacuum. Sunt forţe care dictează extremism, forţe rasiste care umplu acest vid.

Preşedintele Holland a spus „Franţa este în război”. Francezul nu înţelege ce înseamnă să trăieşti în război. În astfel de situaţii, cuvintele uzuale sunt primele victime. Eşti tentat să manipulezi limba ca tu să fii protejat. Limbajul nu mai reflectă realitatea. Guvernele folosesc un limbaj care să descrie situaţia nou creată după cum cer interesele politice. Este ca un tampon între individ şi situaţie. El separă pe cei răi de cei buni. Devii blocat în această situaţie şi după un timp apare un dicţionar al limbii , care te protejează. Este o limbă care te calmează sau te asmute contra inamicului. Literatura are nevoie de o anumită precizie.

În cărţile mele invit oamenii să accepte o multitudine de condiţii şi o cale de expunere a lor. Indivizii sunt surprinşi în situaţii extreme. Striviţi de violenţă sau de o cruzime extremă. Ei încearcă să-şi reclame individualitatea: de pildă, când este vorba de evreii în Holocaust, oameni obişnuiţi, ca noi, care au fost expuşi la vederea unor corpuri de cadavre mutilate. Sau cei aflaţi sub ocupaţie militară, paralizaţi de frica de a-i pierde pe cei dragi. Am învăţat ce mult afectează această expunere viaţa  şi cum prin cuvinte se schimbă ceva în tine, ca scriitor.”

21
/03
/16

Mă văd aievea aruncându-mă în adâncul internetului, călătorind, cine poate şti cum, prin neştiutele servere ale Domnului, până la prietenul meu virtual T.O. Bobe. Mă văd aievea ieşind din computerul dumnealui personal, luându-l de guler şi plesnindu-l cu două palme - blând, dar ferm, amical, dar răsunător. I-aş spune, dând în el, întocmai aceste cuvinte: de ce nu mai publici, mă nenorocitule, poezie?

20
/03
/16

Radu Jude, Daniela Luca şi Simona Sora sunt invitați la cea de-a 123-a ediție a clubului de lectură Institutul Blecher, care are loc duminică, 20 martie, la ora 19.00, la Tramvaiul 26 (str. Cercului, nr. 26) și al cărei subiect va fi chiar fascinantul scriitor interbelic.

19
/03
/16

„O istorie a Tibetului” de Sam van Schaik, cel mai nou titlul al colecției Historia a Editurii Polirom, propune o incursiune în poveștile unui tărâm misterios al lumii, care continuă să fascineze.

17
/03
/16

Miercuri, 23 martie, de la ora 19.00, editura Nemira lansează în cadrul Întâlnirilor Yorick cartea De ce râdem la teatru. O explorare practică a comediei fizice, scrisă de multi-premiatul regizor John Wright. Evenimentul are loc la ceainăria Serendipity, de pe strada Dumbrava Roșie, nr. 12 (la câteva minute de mers pe jos de la Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu).

17
/03
/16

Ministrul Culturii Vlad Alexandrescu este unul dintre cei mai activi miniştri din Cabinetul Dacian Cioloş. Fost ambasador în Luxemburg, nepot al marelui om de litere Tudor Vianu, profesor universitar consacrat, doctor la Paris  cu o lucrare asupra căreia nu planează suspiciuni de plagiat. Ce caută acest om în Guvernul României?

17
/03
/16

Academicianul şi matematicianul Solomon Marcus a încetat din viață, în această dimineaţă, la Institutul "C. C. Iliescu" din Capitală. Academicianul avea 91 de ani.

16
/03
/16

„În anii '80, în plină dictatură ceaușistă, Umberto Eco a venit la București la lansarea traducerii românești a „Numelui trandafirului”. Întâlnirea a fost secretă, doar cu scriitori selectați atent. Câțiva optzeciști au aflat însă și au încercat, zgomotos, să intre în sală. De teama scandalului (Eco trebuia să apară din clipă-n clipă), la intervenția unui critic important, au fost lăsați și ei la întâlnire. Așa am apucat să-l vedem și să-l auzim pe scriitorul care era pe buzele tuturor în lume”, scrie Mircea Cărtărescu, într-un editorial publicat în numărul din martie al revistei Q Magazine şi intitulat „Un ecou la moartea lui Eco”

15
/03
/16

Editura Nemira lansează prima parte a Trilogiei Balcanice – Marea șansă, scrisă de prozatoarea britanică Olivia Manning. Cartea apare în colecția Babel, coordonată de Dana Ionescu, în traducerea Dianei Stanciu.

15
/03
/16

Florin Iaru, Marius Chivu, Cristian Teodorescu și Dan Pleşa lansează o revistă de proză scurtă. Prima revistă românească de acest fel. Intitulată "iocan", noua revistă se adresează cititorilor şi scriitorilor care doresc să îşi scoată prozele de la sertar şi să le publice. Lansarea acesteia va avea loc la sfârşitul primăverii.

14
/03
/16

Librăria viitorului, una în care oaspeții pot imprima cartea aleasă în câteva minute - premieră în Europa - se va deschide la Paris. Catalogul complet al cărților care pot fi achiziționate în acest mod de la noua librărie poate fi consultat pe tableta electronică înainte de a face comanda.

11
/03
/16

”Mai demult citeam mai mult. Mi-e greu să mă scot din priză. Mi-e greu să închid computerul. Recunosc. Mi-e greu să fug de la repetiţie. Când ajung acasă, de-abia aştept să plonjez într-o carte, dar mi se închid ochii”, spune „librarul de ocazie” Oana Pellea. Actriţa a adăugat, în cadarul evenimentului de la Librăria Bizantină din Capitală, că are un ”maldăr” de cărţi acasă, pe care îşi promite că le va citi într-o zi.

10
/03
/16

Ambasada Israelului în România şi Asociaţia Editorilor din România organizează marţi, 15 martie, începând cu ora 12.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, conferinta de presă prilejuită de ediţia din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, ediţie la care Israelul este invitat de onoare. „Un prilej excelent pentru publicul român de a cunoaşte mai îndeaproape autori israelieni de renume mondial, cât și de a se familiariza cu nume noi, autori de primă mărime, netraduşi încă în limba română.” (ES Tamar Samash, Ambasadoarea Israelului în România)

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

03
/03
/16

Romanul Toate bufniţele, de Filip Florian, a fost publicat în Germania, la Editura Matthes & Seitz (Berlin), în traducerea lui Georg Aescht, cu titlul Alle Eulen. Cel mai recent roman semnat de Filip Florian, a obținut Premiul pentru „Cea mai bună carte a anului”, secțiunea „Beletristică”, la Gala „Bun de Tipar”, ediția a II-a, 2013.