David Grossman.Viața înțeleasă prin intermediul poveștilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/david-grossman-viata-inteleasa-prin-intermediul-povestilor/

David Grossman, unul dintre cei mai importanţi scriitori israelieni şi un cunoscut activist politic, s-a întâlnit marţi seara cu publicul bucureştean, în cadrul unui eveniment organizat de Editura Polirom.

Un articol de Adina Scorţescu|19 noiembrie 2015

Prezent la Paris în timpul atentatelor de vinerea trecută, Grossman a spus că guvernele folosesc un limbaj nou, dictat de interesele politice: „În astfel de situaţii, cuvintele uzuale sunt primele victime.”

Născut în 1954, David Grossman a studiat filosofie și teatru și a lucrat la Radioul Național din Israel. A început să scrie „Până la capătul pământului” în primăvara lui 2003, cu un an și jumătate înainte ca mezinul său, Uri, să înceapă serviciul militar.

Uri s-a îndrăgostit de povestea scrisă de tatăl său. Era în armată de un an și ceva când, în vara lui 2006, a început războiul între Israel și Liban. A fost ucis în aceeași vară, cu doar o zi înainte de încetarea ostilităților. Tatăl său a reușit să termine cartea, care a ajuns un bestseller internațional.

Până la capătul pământului este capodopera lui Grossman. Flaubert a creat-o pe Emma, Tolstoi pe Anna, iar acum o avem pe Ora lui Grossman, protagonista unei cărți zguduitoare, superbe, memorabile,” nota Paul Auster.

La Editura Polirom au apărut până acum trei dintre cărțile sale: „Până la capătul pământului”, „Căderea din timp”, „Un cal intră într-un bar”. Mai jos sunt câteva fragmente din dialogul purtat la Muzeul Țăranului Român cu realizatorul TV Cătălin Ștefănescu și cu cititorii prezenți în sală:

„Felul meu de a înțelege viața este prin intermediul poveștilor. Adevărul este că pur și simplu îmi place să spun povești.

Scriu foarte multe versiuni când lucrez la o carte, câteodată 20 sau 25. Dar nu știu niciodată sfârșitul, pentru că am nevoie să fiu surprins, chiar trădat de poveste. Dacă îl știu de la început, atunci cartea mă interesează mult mai puțin. Vreau ca povestea să mă ducă în alte locuri decât cel în care sunt în mod normal – cald și protejat.

O poveste este terminată când, dintr-o dată, apare un moment în care mă gândesc la două lucruri: Primul lucru este muzicalitatea ei, este acel moment în care simt că povestea este completă. Pentru că, atunci când vorbim de literatură, vorbim și de muzică. Există o melodie a fiecărei povești, care ține și de dialogul dintre personaje – este foarte important dialogul pentru mine -, dar și de fluxul conștiinței personajelor.

Cel de-al doilea lucru este atunci când am impresia că știu prea mult. Nu vreau să știu mai mult decât cititorul meu. Dacă se întâmplă să știu mai mult decât cititorul, înseamnă că el nu mai are loc să intre în povestea mea. Eu vreau ca cititorul să intre, să se joace cu ideea pe care am spus-o eu, să se joace cu personajele, cu emoțiile lor. Vreau ca el să muncească odată cu mine, să vină și să scrie odată cu mine.

De ce sunt cărțile mele solicitante? Poate că din această cauză: aș vrea ca cei care le citesc să lucreze cu sufletul. Așa cum fac și eu, cu volumele care m-au impresionat. Simt în ele respectul scriitorilor lor față de mine, ca cititor.

E adevărat că mă documentez mult pentru o carte. Dar cred că cele mai importante nu sunt faptele, cercetarea, ci atmosfera emoțională pe care o creează o carte. Cercetarea nu ajută foarte mult la crearea ei. Ea vine cumva din scris. Faptele sunt doar eșafodajul pe care se construiește cartea. Dar cel mai important este ce reușim noi ca scriitori să transmitem din lumea noastră interioară.

Cred că am fost un bebeluș foarte ateist. Înțeleg și respect nevoia oamenilor de a crede, dar pentru mine e important să știm că singurul lucru sacru este viața omenească, că nu există viața de după, nu există o a doua șansă. Toate șansele pe care le avem sunt acum; putem să le transformăm în ceva bun sau ceva rău, aici, acum, în viața asta, în momentul ăsta.

Nu există consolarea vieții de după sau a Paradisului.

Democraţia israeliană se află în pericol. Să ne uităm înapoi, acum 68 de ani. Evreii veneau în ţara promisă, după grozăvia Holocaustului care a ucis milioane.
Veneau cu sutele de mii. În ciuda tuturor dificultăţilor s-a creat un stat solid. Erau războaie, o economie problematică, lipsuri şi totuşi s-a creat o viaţă promiţătoare, o cultură, o industrie şi o agricultură, iar în final marea izbândă: o democraţie.

Este un miracol pentru că majoritatea veneau din ţări care nu erau democraţii. Azi suntem lipsiţi de speranţa de a soluţiona raporturile cu cei din jur. Nu militar, nici politic. Trăim în apatie, vacuum între oameni, sistem şi celelate ţări. Dar natura nu permite vacuum. Sunt forţe care dictează extremism, forţe rasiste care umplu acest vid.

Preşedintele Holland a spus „Franţa este în război”. Francezul nu înţelege ce înseamnă să trăieşti în război. În astfel de situaţii, cuvintele uzuale sunt primele victime. Eşti tentat să manipulezi limba ca tu să fii protejat. Limbajul nu mai reflectă realitatea. Guvernele folosesc un limbaj care să descrie situaţia nou creată după cum cer interesele politice. Este ca un tampon între individ şi situaţie. El separă pe cei răi de cei buni. Devii blocat în această situaţie şi după un timp apare un dicţionar al limbii , care te protejează. Este o limbă care te calmează sau te asmute contra inamicului. Literatura are nevoie de o anumită precizie.

În cărţile mele invit oamenii să accepte o multitudine de condiţii şi o cale de expunere a lor. Indivizii sunt surprinşi în situaţii extreme. Striviţi de violenţă sau de o cruzime extremă. Ei încearcă să-şi reclame individualitatea: de pildă, când este vorba de evreii în Holocaust, oameni obişnuiţi, ca noi, care au fost expuşi la vederea unor corpuri de cadavre mutilate. Sau cei aflaţi sub ocupaţie militară, paralizaţi de frica de a-i pierde pe cei dragi. Am învăţat ce mult afectează această expunere viaţa  şi cum prin cuvinte se schimbă ceva în tine, ca scriitor.”

16
/01
/23

Tatiana Ernuțeanu, poetă, eseistă și publicistă, a publicat recent volumul „Buletin de știri blues“, la Editura Tracus Arte (2022) și volumul „Carne, visuri si oase triste uitate în Hydra“, Editura Eikon (2020). Scrie pentru revistele Forbes Life și Psychologies.

11
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întâlnire cu tema „Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil” – dialog pornind de la cel mai recent număr al revistei Lettre Internationale. Dezbaterea este organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții.

10
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național de Artă al României (MNAR) vă invită duminică, 15 ianuarie 2023, între orele 11.00 - 13.00, la un eveniment dedicat legăturii dintre cultura scrisă și artele vizuale.

22
/12
/22

Luna aceasta, în cadrul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M a apărut ediția în limba română a unei cărți mult-așteptate: „Infinitul într-o trestie” de Irene Vallejo, cartea de eseu care, acum doi ani, a ținut primele pagini ale ziarelor de cultură din Spania, fiind recompensată cu două dintre cele mai importante distincții: Premiul Național pentru Eseu și Premiului Ojo Crítico. Ulterior, cartea lui Irene Vallejo a cucerit spațiul cultural internațional, fiind în curs de traducere în peste 30 de limbi.

20
/12
/22

Miercuri, 21 decembrie, de la ora 19.30, Editura Humanitas vă invită în Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o discuție despre volumul „Societatea digitală. Stăpâni, cetățeni sau sclavi?", în care Răzvan Rughiniș, profesor la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnice din București, unde predă cursuri de securitate cibernetică, internetul lucrurilor și protecția vieții private, cercetător și unul dintre inițiatorii programului Innovation Labs, analizează problemele și potențialul structurilor digitale care fac din ce în ce mai mult parte din viețile noastre.

19
/12
/22

În cartea sa „Hoții de atenție. De ce nu te poți concentra”, jurnalistul Johann Hari a adunat experiență din 50.000 de kilometri parcurși pentru a sta de vorbă cu nu mai puțin de 250 de experți care studiază consecințele pierderii atenției și concentrării, ea a declarat că, potrivit studiilor sale, acum „suntem mai predispuși să scanăm și să trecem cu ușurință mai departe atunci când citim pe ecrane – ne trecem privirea rapid peste informații pentru a extrage ce avem nevoie".

18
/12
/22

Ziarul Metropolis vă oferă un fragment din romanul „Lecții de chimie” de Bonnie Garmus, apărut recent și în limba română, la Editura Nemira. Bestseller The New York Times, cartea a fost nominalizată pentru Waterstones Debut Fiction Prize și este în curs de ecranizare ca serial Apple TV, cu Brie Larson în rolul principal.