De ce a murit Prince?
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-ce-a-murit-prince/

Cântăreţul american Prince, decedat joi la 57 de ani în apropiere de Minneapolis (Minnesota, nord), a fost găsit în stare de inconştienţă într-un lift al studiourilor de înregistrare situate în reşedinţa sa, a informat şeriful comitatului Carver, Jim Olson. Echipele de salvare au încercat resuscitarea, fără succes, a spus Olson.

Un articol de Petre Ivan|22 aprilie 2016

Când poliția și serviciile medicale de urgență au sosit la fața locului după un apel telefonic, ”au găsit un bărbat adult inconștient în lift”, a mai precizat șeriful.

Prince Rogers Nelson a fost declarat decedat la ora locală 10.07, a mai menționat șeriful, adăugând că o anchetă este în curs de desfășurare pentru a determina circumstanțele morții.

Cântărețul a fost dus de urgență la spital, vinerea trecută, pentru o gripă, după cum au scris mai multe publicații, adăugând că avionul său privat a procedat la o aterizare de urgență în Illinois, pe drumul spre Minneapolis la întoarcerea din Atlanta, unde cântărețul susținuse două concerte.

Artistul ar fi fost tratat pentru o supradoză de opiacee cu șase zile înainte de moartea sa, afirmă site-ul TMZ specializat în informații despre celebrități.

Autopsia va fi realizată în cursul zilei de vineri, a declarat un purtător de cuvânt al institutului de medicină legală din Midwest, Martha Weaver, precizând că rezultatele preliminare ar urma să fie disponibile în câteva zile, dar că analizele — mai ales toxicologice — ar putea dura mai multe săptămâni.

Prince anunțase luna trecută că urma să își publice memoriile.

Foto:  Prince – facebook

13
/05
/14

A.G.Weinberger, cea mai puternică şi mai complexă personalitate a bluesului din România, propus pentru nominalizare la şapte categorii la premiile Grammy în 2006, fiind supranumit şi Mr. Blues al României, vă aşteaptă sâmbătă, 17 mai, de la ora 20.00, la „Teatrelli, theatre, jazz and more“ (P-ţa A. LahovarI nr 7), la un recital extraordinar, o nouă selecţie de piese în care compoziţiile originale îşi fac loc printre temele muzicale ce aparţin anilor ’20 – ‘60 şi până astăzi...

05
/05
/14

Leo Iorga, unul dintre cei mai cunoscuţi solişti rock din România, va fi operat, pe 9 mai, pentru extirparea unei tumori cerebrale. Prietenii lui au lansat o campanie de strângere de fonduri pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale. Între timp, Fundaţia Creştină "George Becali" a anunţat că va acoperi costurile necesare operaţiei lui Leo Iorga.

04
/05
/14

O ceremonie de decorare a Principesei Maria va deschide, miercuri, seria de evenimente organizate cu ocazia Zilei Regalităţii (10 mai), care va include şi două concerte, un maraton regal, un simpozion şi tradiţionalul Garden Party de la Palatul Elisabeta, desfăşurate în absenţa Regelui Mihai I.

01
/05
/14

Formaţii de muzică din state precum Olanda, Franţa, Italia, Marea Britanie şi Turcia vor cânta, pe 9 şi 10 mai, în Capitală, alături de fanfara militară română, reprezentată de Muzica Reprezentativă a Armatei, Fanfara Pompierilor ISUMB, de Ziua Europei, la Festivalul Muzicilor de Fanfară.

01
/05
/14

Zoli TÓTH, promotorul muzicii neconvenţionale de percuţie din România, incepe turneul “Bach in ShowBiz” pe 30 aprilie. Artistul pregăteşte un spectacol extraordinar cu muzică de Adrian Enescu (pe teme de Johann Sebastian Bach), completată cu un show unic de proiecţii 3D marca “Les Ateliers Nomad”.