Una dintre cele mai frumoase meserii
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-ce-cred-ca-am-una-dintre-cele-mai-frumoase-meserii/

Un actor/regizor mi-a spus odată: „când o să te întrebe cineva dacă ai ucis vreodată, să zici că da. Pe scenă. Nu o să te creadă, dar tu ştii cel mai bine ce ai simţit.

Un articol de Paul Ipate|5 martie 2013

De ce cred că am una dintre cele mai frumoase meserii.

Un actor/regizor mi-a spus odată: „când o să te întrebe cineva dacă ai ucis vreodată, să zici că da. Pe scenă. Nu o să te creadă, dar tu ştii cel mai bine ce ai simţit. Tu ştii ce a fost în mintea ta când ţi-ai imaginat crima. Aici, pe scenă, putem să fim oricine şi să facem orice.“

Într-o săptămână am premiera la „Tom şi Jerry“ (n.r. – premiera spectacolului a avut loc în luna februarie, la Teatrul Metropolis). Am observat că pe măsură ce înaintez în vârstă, emoţiile cresc la fiecare proiect. Fiecare om în parte mă învaţă ceva nou. Florin mi-a reamintit că nu trebuie să-mi fie teamă de nimic pe scenă. De absolut nimic. Să mă arunc cu încredere, să cad în gol fără teamă. El e acolo să mă prindă. „Nu dau premiera dacă eu nu cred că eşti bine. Sunt aici. Trust me.“ Ştie să-şi protejeze oamenii. Doar el ne a spus că „aici, suntem familie“.

Omul ăsta nu se supără niciodată. Are răbdare cu actorii. Îi lasă să reia de câte ori simt nevoia. Să spună toate tâmpeniile care le trec prin cap. Îi lasă să se distreze. Îi înţelege când sunt obosiţi. Îi lasă să propună şi să-i propună.

Pe lângă toate astea, am nimerit într-un teatru unde echipa tehnică e spectaculoasă. Foarte rar am întâlnit astfel de echipe. Exemplu – Domnul Eugen (recuziter): „Mii de scuze, domnu’ Piersic, am observat la repetiţii că vi s-au prăfuit pantofii şi în lumina aia se vede foarte tare. Pot să-i dau puţin cu cremă?“

Sau: Domnul Gelu – „Paul, ţi-am pus puţină apă în culise. În cazul în care ai nevoie, ai acolo pe măsuţă.“

Sau doamna Geta (costumiera) căreia i-am spus că am nevoie de ac şi aţă, dar nu m-a lăsat să cos eu. Mi-a zis: „Lasă-mă pe mine, că tu ai alte treburi mai importante.“

Doamna Maria Barbu care nu face nicio greşeală şi a învăţat toate schimbările dintre scene din prima. Şi exemplele sunt multe.

Sunt convins că nu au un salariu diferit de alte teatre. În schimb, au pasiune pentru ceea ce fac. Respectă şi munca lor şi a actorilor. Se bucura odată cu ei de ce se întâmpla şi pe scenă şi în spatele scenei. Oameni care au iniţiativă şi care nu cer nimic în schimb. Poate un zâmbet. Eu le mulţumesc din suflet pentru tot.

Un alt lucru care a contat enorm este faptul că nu au fost orgolii. Nimeni nu s-a supărat când s-a intervenit în meseriile celorlalţi. De exemplu Tudor Prodan (scenograful), nu a avut nici o problemă când subsemnatul probabil a sărit calul cu unele păreri. Nu din răutate, ci din entuziasm.

Ma bucur enorm că am lucrat cu aceşti oameni minunaţi. Mulţumesc Laurenţiu Bănescu şi Andreea pentru răbdare. Să tot fie astfel de proiecte. Acum, nu mai rămâne decât să veniţi la teatru 🙂

Paul Ipate, actor

Jurnal „Tom şi Jerry“ (spectacol jucat la Teatrul Metropolis din Bucureşti).

 Pagina oficială de Facebook a lui Paul Ipate.

31
/10
/18

O fi ea ultima zi de octombrie în calendar (adică ziua în care s-au născut Alehin - șahistul, Helmut Newton – fotograful, Barbara Bel Geddes – Miss Ellie din Dallas, Bud Spencer – Piedone din film, nu cel de la primărie și, bineînțeles, Marco van Basten - fotbalistul olandez și ziua în care au murit Egon Schiele – pictorul și Federico Fellini – cineastul), dar afară e o vreme atât de frumoasă de-ți vine s-o inviți la un dans, nu alta!

15
/10
/18

Pe Vic Chesnutt* l-am văzut prima oară atunci când cei de la “Cowboy Junkies” l-au invitat să cânte cu ei pe “Trinity Revisited”. Cu pălăriuța aia ciudată, figura lui îmi amintea de Tolouse Lautrec și de Michel Petrucciani. Poate și de Peter Sellers, atunci când îl parodia pe Lautrec, în Pantera Roz.

05
/10
/18

Am văzut și eu meta-filmul lui Jude, ăla cu titlul tltr (“too long to read”, pentru cei născuți înainte de 2000). Nu că-i rău, că nu-i rău... nu că-i bun, că nici prea bun nu e... necesar nici atât... dar să mergeți să-l vedeți că ceva-ceva tot oți alege din el.

01
/10
/18

Două mâini legate de corpuri diferite mi-au întins azi nişte fluturași din care aflam că e foarte posibil să îmi pierd copilul pentru că îl vor lua homosexualii. Bună treabă, în acest caz, strict particular, având în vedere că e majoră și fată, cel mult niște lesbiene îmi pot destructura familia. Dar asta e altă discuție.

25
/09
/18

Obosit, neras, încercănat, bărbatul de aproximativ 30 de ani intenși vorbește la telefon. Are căștile în urechi, dar cine știe cum a reușit să aranjeze lucrurile astfel încât tot ce vorbește partenerul lui de flecăreală să se audă și la difuzorul telefonului, ca să fie auditoriul la curent cu întreaga convorbire. Căștile îi blochează bine canalele auditive, așa că vorbește foarte tare.

16
/09
/18

Se ştie că urăsc vânătoarea. Un fost coleg de şcoală, vânător pasionat, mi-a relatat azi o scenă care mi-a făcut rău: "Eram mai tânăr, îmi luasem puşcă şi uceniceam pe lângă nea X, care organiza vânători de capre în pădurea Udeanca. Veneau mahări din CC şi chefuiau câte o săptămână. Eu făceam pe gonaciul cu câţiva inşi.

13
/09
/18

Un autobuz aglomerat. Piţiponci şi piţipoance stau pe Facebook. Zdrahoni - venind de la muncă, mirosind a transpiraţie. Un candidat la un seminar teologic (un pulifrici citind despre semiologia Crucii) subliniază cu aplomb într-o cărticică. În maşină urcă o ţigancă în braţe cu un copil de maximum 7 luni.

12
/09
/18

Dar să vedem ce cumpărături a mai făcut între timp scriitorul şi scenaristul Florin Lăzărescu, care, luna trecută, după cum aflam de pe pagina dumnealui de facebook, asista neputiincios la moartea propriului caucic. (www.ziarulmetropolis.ro/moartea-cauciucului-domnului-lazarescu/)

03
/09
/18

Veşnicia s-a născut la Poșta Română. Dacă ai de ridicat ceva, orice, și ai în față 2 persoane, poți spune că e o coadă îngrozitoare, durează cel puțin 30-40 de minute să ajungi în fața funcționarului. Când sunt mai mult de 10 persoane îți poți scrie liniștit testamentul.

15
/08
/18

Vineri, exact când țara mea arăta cât este de bolnavă, o parte din corpul meu derutant (cea interioară) a decis să mă lase baltă. Organele de bun simț au făcut asta în cadru organizat, în spital (Witting), unde mă aflam de două zile.

08
/08
/18

Unele străzi mor, dacă oamenii care le-au iubit nu mai păşesc pe acolo. Ieri am văzut din maşină bulevardul pe care se află APACA, aproape de Piaţa Leul. Dincolo de clădirea pomenită mai sus se afla UMEB, unde lucra tatăl meu.

08
/08
/18

Zilele trecute, scriitorul și scenaristul Florin Lăzărescu a trecut pe la o vulcanizare, de mai multe ori - cum veți putea citi în povestirea ce urmează -, fapt ce a dat naștere unei "relatări", o povestire (cinematografică) deprimantă & plină de humor, așa cum este și țara în care continuăm să conviețuim...

25
/07
/18

Apărută în 1951, revista franceză „Cahiers du cinéma” este și în prezent cea mai celebră publicație dedicată filmului din lume. Chiar dacă pare să-şi mai fi pierdut din influența de altădată, rămâne o minunată revistă-reper, care merită mereu (re)descoperită.

26
/06
/18

Grăbesc pasul ca să nu întârzii foarte mult. Când ajung însă în holul Institutului Cultural Român, evenimentul pare departe de a începe: lumea încă își face fotografii cu Margareta Pâslaru, care atrage toată atenția, și cu sărbătoritul zilei, regizorul Ioan Cărmăzan, „personaj al culturii române”, cum avea să îl numească cineva.