Una dintre cele mai frumoase meserii
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-ce-cred-ca-am-una-dintre-cele-mai-frumoase-meserii/

Un actor/regizor mi-a spus odată: „când o să te întrebe cineva dacă ai ucis vreodată, să zici că da. Pe scenă. Nu o să te creadă, dar tu ştii cel mai bine ce ai simţit.

Un articol de Paul Ipate|5 martie 2013

De ce cred că am una dintre cele mai frumoase meserii.

Un actor/regizor mi-a spus odată: „când o să te întrebe cineva dacă ai ucis vreodată, să zici că da. Pe scenă. Nu o să te creadă, dar tu ştii cel mai bine ce ai simţit. Tu ştii ce a fost în mintea ta când ţi-ai imaginat crima. Aici, pe scenă, putem să fim oricine şi să facem orice.“

Într-o săptămână am premiera la „Tom şi Jerry“ (n.r. – premiera spectacolului a avut loc în luna februarie, la Teatrul Metropolis). Am observat că pe măsură ce înaintez în vârstă, emoţiile cresc la fiecare proiect. Fiecare om în parte mă învaţă ceva nou. Florin mi-a reamintit că nu trebuie să-mi fie teamă de nimic pe scenă. De absolut nimic. Să mă arunc cu încredere, să cad în gol fără teamă. El e acolo să mă prindă. „Nu dau premiera dacă eu nu cred că eşti bine. Sunt aici. Trust me.“ Ştie să-şi protejeze oamenii. Doar el ne a spus că „aici, suntem familie“.

Omul ăsta nu se supără niciodată. Are răbdare cu actorii. Îi lasă să reia de câte ori simt nevoia. Să spună toate tâmpeniile care le trec prin cap. Îi lasă să se distreze. Îi înţelege când sunt obosiţi. Îi lasă să propună şi să-i propună.

Pe lângă toate astea, am nimerit într-un teatru unde echipa tehnică e spectaculoasă. Foarte rar am întâlnit astfel de echipe. Exemplu – Domnul Eugen (recuziter): „Mii de scuze, domnu’ Piersic, am observat la repetiţii că vi s-au prăfuit pantofii şi în lumina aia se vede foarte tare. Pot să-i dau puţin cu cremă?“

Sau: Domnul Gelu – „Paul, ţi-am pus puţină apă în culise. În cazul în care ai nevoie, ai acolo pe măsuţă.“

Sau doamna Geta (costumiera) căreia i-am spus că am nevoie de ac şi aţă, dar nu m-a lăsat să cos eu. Mi-a zis: „Lasă-mă pe mine, că tu ai alte treburi mai importante.“

Doamna Maria Barbu care nu face nicio greşeală şi a învăţat toate schimbările dintre scene din prima. Şi exemplele sunt multe.

Sunt convins că nu au un salariu diferit de alte teatre. În schimb, au pasiune pentru ceea ce fac. Respectă şi munca lor şi a actorilor. Se bucura odată cu ei de ce se întâmpla şi pe scenă şi în spatele scenei. Oameni care au iniţiativă şi care nu cer nimic în schimb. Poate un zâmbet. Eu le mulţumesc din suflet pentru tot.

Un alt lucru care a contat enorm este faptul că nu au fost orgolii. Nimeni nu s-a supărat când s-a intervenit în meseriile celorlalţi. De exemplu Tudor Prodan (scenograful), nu a avut nici o problemă când subsemnatul probabil a sărit calul cu unele păreri. Nu din răutate, ci din entuziasm.

Ma bucur enorm că am lucrat cu aceşti oameni minunaţi. Mulţumesc Laurenţiu Bănescu şi Andreea pentru răbdare. Să tot fie astfel de proiecte. Acum, nu mai rămâne decât să veniţi la teatru 🙂

Paul Ipate, actor

Jurnal „Tom şi Jerry“ (spectacol jucat la Teatrul Metropolis din Bucureşti).

 Pagina oficială de Facebook a lui Paul Ipate.

16
/02
/18

Inspirat de o însemnare a criticului literar Paul Cernat, Răzvan Petrescu, unul dintre cei mai valoroși scriitori contemporani români, și-a amintit de “colosala” echipă redacțională care popula editura Cartea Românească în anii 80 și, prin ricoșeu, de rolul... purificator al dublei cenzuri din acele vremuri. Un articol savuros pe care nu-l puteam lăsa să se topească în negura subsolurilor rețelelor de socializare.

24
/01
/18

Un vecin a trăit 92 de ani şi sărbătorea Ziua Naţională, invitându-şi megieşii la o ţuică fiartă. Nu era băutor. Fusese, la viaţa lui, un jandarm şi un miliţian de legendă, un fel de Wyatt Earp local. Provenea din zona Argeşului şi citea fără ochelari la peste 90 de ani.

23
/01
/18

Sunt campion mondial la şanse ratate. Să vă povestesc una. O şansă, ratată. De altfel, pentru asta ne-au fost destinate, să le povestim. Ca orice tip dur, mă cunoașteți, mă întorceam acasă de la …piață. În fond e și asta tot un fel de „sală”.

09
/01
/18

Până ieri aveam o părere destul de bună în legătură cu gradul de civilizație pe care îl posed. Un post TV de largă respiraţie, cel mai urmărit și în 2017, mi-a făcut-o țăndări.

19
/12
/17

M-am simțit întotdeauna un străin în România. Nu sunt patriot de ocazie, nu mă bat cu nicio cărămidă în piept, am văzut și munți mai înalți decât Carpații, și mări mai frumoase decât Neagra, și oameni mai luminoși și mai buni.

19
/12
/17

Multe ne plăceau la final de an, dar ca mersul cu uratul nu era nimic. Pluguşorul era temelia uratului, mai ales când erai mai mititel. Cei mici urau, adulţii urau, toată lumea ura ceva/pe cineva în acele vremuri, iar tradiţia a rămas. După ce mai creşteai, puteai să încerci  ”buhaiul” şi ”capra”. Nu duc mai departe comparația cu adulții. Nu e momentul. Nici locul.

17
/12
/17

Sincer, când v-a plăcut ultima dată de România? Sau mai degrabă ”România e o țară grozavă, păcat că e locuită”? Când v-ați simțit foarte „împreună“ cu alți români? (Nu la sentimentul colectiv de ”vai de noi” mă refer).

29
/08
/17

Calul era unicul motiv de mândrie al lui Florea. Căruţa nu, pentru că în zilele geroase de iarnă din ea mai rămâneau doar osiile și roțile, restul intra pe foc.

25
/08
/17

Un necaz nu vine niciodată singur. La mine au obiceiul să se așeze la coadă, asta e pretenția mea, să fie ordonate și să-și aștepte rândul, ar fi păcat să vină necazul peste mine și eu din cauza îmbulzelii să nu-l observ.

24
/08
/17

Driblând pe cât îmi permite talentul balonul de săpun al misoginismului, la ceas de dimineaţă răcoroasă am ajuns la concluzia că între bărbați și femei este o diferență uriașă, primii fiind adevărați campioni în materie de bun gust, cel puțin la nivel de teorie, atunci când vor să-și aleagă partenera pentru o viață, o noapte, o oră, două minute…

23
/08
/17

Coadă la supermarket, o domnă îşi închipuie că dacă se urcă în spinarea mea va plăti mai repede. În mână are o pungă de ficăţei de pasăre, din ei se scurge un lichid dubios și rece direct pe piciorul meu, mă feresc, o privesc, se face că nu mă vede.

26
/05
/17

“Un înger se îndreaptă către un spital bucureştean, prin ploaia cenuşie de iarnă. Vrea să vadă cu ochii săi supraceleşti dacă nu s-a împuţinat lumina în ochii şi în sufletele chirurgilor. Omul de la volan zări îngerul, îi ghici şi aripile pe sub pardesiul subţire şi se gândi că un asemenea trofeu nu avea nimeni.”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

24
/05
/17

“Când se trezi, soarele era aruncat departe, pe cer. Se foi puțin în pat și încercă să aţipească din nou. Aerul rece, din camera înaltă, nezugrăvită de mulți ani, îl pătrundea până la piele și îl înfiora. Ar mai fi dormit, dar îl treziseră țipetele păunilor flămânzi și cântecele triumfale ale cocoșilor. (...)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.