De ce e fascinant cinemaul lent al lui Tsai Ming-liang
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-ce-e-fascinant-cinemaul-lent-al-lui-tsai-ming-liang/

CRONICĂ DE FILM Ce bizar şi paradoxal e totuşi faptul că un film ca „Days”, de Tsai Ming-liang, în care „nu se întâmplă nimic” poate fi atât de fascinant.

Un articol de Ionuţ Mareş|23 noiembrie 2021

Nu mai văzusem de câţiva ani un film de Tsai Ming-liang. Am avut o perioadă când am trecut prin titlurile lui importante, însă în ultimul timp am rupt legătura – nu am mai ţinut pasul cu experimentele lui recente în scurtmetraj şi documentar sau poate că nu am mai fost atât de curios.

Aşa că BIEFF (Bucharest International Experimental Film Festival) mi-a oferit ocazia să văd pe marele ecran cel mai nou lungmeraj al lui, „Days” (2020). De altfel, cred că e primul film al cineastului taiwanez de origine malaeziană pe care îl prind într-o sală de cinema (în fine, Sala Auditorium de la MNAR nu e chiar cinematograf, dar merge).

Cu siguranţă, aşa-numitul său „slow cinema” e puternic influenţat de o spiritualitate asiatică şi de o concepţie despre viaţă la care noi, europenii, avem acces mai greu. Sunt convins că, oricât de deschis aş fi, tot îmi scapă ceva din esenţa stilului său lent şi meditativ la un nivel extrem, apropiat de avangardă.

Însă dacă te laşi pe mâinile sale, satisfacţia de pe parcurs şi de la final e mare. Cel puţin aşa am simţit eu văzând acest film de puţin peste două ore, în care acţiunea maximă e un moment prelung de tandreţe, într-o cameră de hotel, între doi bărbaţi care nu se cunosc.

Dar ce întâlnire, cât să umple cu o amintire de neuitat două vieţi simple de oameni singuri!

Ce bizar şi paradoxal e totuşi faptul că un film în care „nu se întâmplă nimic” poate fi atât de fascinant. Nu trebuie decât să îţi controlezi atenţia şi voinţa, pentru a putea contempla solicitantele cadre secvenţă cu care lucrează Tsai Ming-liang.

Cineastul reuşeşte însă ceva extraordinar şi neaşteptat – prin durata lungă a scenelor, în care personajele sunt surprinse în cele mai banale acţiuni cotidiene, obiectele, oamenii şi gesturile lor intră parcă într-un fel de comuniune care devine cel mai important lucru din lume. Tot ce contează e această armonie.

Atunci când observi îndelung activităţile zilnice obişnuite (de la gătit la mersul pe stradă), cele care umplu vidul vieţilor noastre, a cărui conştientizare permanentă ne-ar împinge la disperare, acel moment de întâlnire sinceră cu cineva capătă o intensitate colosală şi ne ajută, cel puţin temporar, să mergem mai departe.

E lecţia pe care ne-o predă atât de meticulos şi de ne-didactic Tsai Ming-liang. Sau ideea cu care am plecat eu de la acest film dintr-o specie rară.

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

15
/02
/24

Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza o serie de evenimente pentru a celebra și a aduce în prim-plan contribuția inestimabilă a celui mai mare sculptor român la patrimoniul cultural mondial.

15
/02
/24

Warner TV transformă weekend-ul de dinaintea galei de decernare a premiilor Academiei americane de film într-un maraton de filme de Oscar®, cu șapte producții reprezentative, nominalizate sau recompensate cu mult-râvnita statuetă. În serile de 8, 9 și 10 martie vor putea fi urmărite drame și filme de acțiune lansate pe parcursul a șapte decenii.

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.