De ce iubim femeile de Cărtărescu, pe scena Naționalului timișorean
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-ce-iubim-femeile-de-cartarescu-pe-scena-nationalului-timisorean/

De ce iubim femeile este un topic lansat de Mircea Cărtărescu într-o suită de povestiri care au „explodat” pe piaţa literară românească şi au provocat sute de reacţii, de bine şi mai puţin bine înţelese nostalgii şi emoţii.

Un articol de Petre Ivan|29 Iunie 2017

Iată că la 10 ani după primul spectacol montat la Teatrul Național din Timișoara pe textele lui Mircea Cărtărescu, Visul, un nou spectacol al Teatrului Național își așteaptă publicul joi, 29 iunie, de la ora 19, la Sala Mare.

De ce iubim femeile, în lectura Mihaelei Lichiardopol, creează un spațiu al cotidianului prin care visul și imaginația trec atât de repede încât par să se confunde cu realitatea.

Prin poveștile lui Mircea Cărtărescu, prin textul de spectacol realizat de regizoare împreună cu Geanina Jinaru-Doboș, prin imaginile construite de scenografa Geta Medinski și de  creatorul conceptului video, Sebastian Hamburger, prin muzica compusă de  Gabriel Almași, spectacolul devine o colecție de mărturisiri despre inevitabila oglindă în care se văd bărbații atunci când privesc în ochii femeilor.De ce iubim femeile

În cotidianul cu străfulgerări fantastice al universului lui Cărtărescu, bărbații posedă, părăsesc, domină, ucid prin absență. Dar în același timp, bărbatul recitește femeia cu semnele fabulosului și ale misterului.

Distribuția îi reunește pe actorii Victor Manovici, Alina Ilea, Cătălin Ursu, Călin Stanciu Jr., Ana Maria Cojocaru, Daniela Bostan, Roberta Popa, Luminița Tulgara, Paula Maria Frunzetti, Amalia Huțan, Cristina Dumitru, Adrian Jivan, Bogdan Spiridon, Flavius Retea și Constantin Tovarnițchi.

Biletele se pot achiziționa la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic), orar marți-duminică, între 11.00 – 19.00, sau online pe tntimisoara.com.

Foto: De ce iubim femeile – Adrian Pîclișan / TNTm

18
/12
/18

Povestea scrisă și regizată de Andreea Cristina Borțun, cea a celor a doi frați care se reîntâlnesc după mai bine de zece ani, în timpul unor proteste, despre vinovăție și frică, despre Cain și Abel, despre dragoste și ură, pe fundalul unei Românii în tranziție, îi aduce față în față pe Cosmina Stratan și Alexandru Ion.

18
/12
/18

"Cred că fericirea este supraestimată. Să fii satisfăcut, împăcat cu tine, sunt ţeluri în viaţă mult mai realiste decât visatul la fericire." - Brad Pitt

18
/12
/18

Câștigător al unui premiu Oscar (1993, Cel mai bun actor în rol principal pentru "Scent of a Woman"), Al Pacino a împlinit, anul acesta, 78 de ani. Iată un frumos omagiu (Epic Tribute) realizat de prietenul publicației noastre, Alexandru Catrina.

17
/12
/18

20 dintre cele mai bune scurtmetraje prezentate la ediția 2018 a Bucharest International Dance Film Festival* pot fi văzute în cadrul maratonului cinematografic dedicat filmelor de dans - [RE]TRACING. Evenimentul va avea loc miercuri, 19 decembrie, la LINOTIP - Centru Independent Coregrafic (București), începând cu ora 19.00.

17
/12
/18

Teatrul Metropolis sărbătoreşte împlinirea a 12 ani de existenţă, prin organizarea unui eveniment special. Astăzi, 17 decembrie 2018, de la ora 19.00, va avea loc "Gala Teatrului Metropolis 12", care, pe lângă marcarea frumoasei "vârste" a instituţiei teatrale, va aniversa şi cei 66 de ani de la debutul marii actriţe Tamara Buciuceanu-Botez pe scena românească.

17
/12
/18

Papa Francisc împlineşte astăzi 82 de ani. Suveranul Pontif a luat numele de Francisc după ce a fost ales Papă. El a fost Arhiepiscop de Buenos Aires și avea 76 de ani când a devenit Papă. Prelatul argentinian este al 266-lea Suveran Pontif şi primul Papă iezuit din istorie. Iată, în cele ce urmează, zece curiozitati despre Papa Francisc

16
/12
/18

Teatrelli oferă publicului o experiență culturală completă printr-o serie de concerte live: Concert Luiza Zan & Sorin Zlat-ZAT You Santa Claus, duminică, 16 decembrie, și concert acustic Sarmalele Reci, programat pentru 20 ianuarie 2019, dorind astfel să aducă mai aproape muzica unor artiști reprezentativi, în mijlocul unei săli de teatru.

14
/12
/18

DANS PRINTRE CUVINTE Deschizi televizorul şi eşti bombardat cu o limbă română de multe ori aproximativă, citeşti ce-a mai rămas din presa scrisă şi se întâmplă acelaşi lucru. Iar pe reţelele de socializare e jale. Cui îi mai pasă azi, în secolul vitezei, de gramatică? Ziarul Metropolis îţi propune un joc nou de gramatică, fără să te scoată la tablă…

14
/12
/18

Trupele britanice The Cure, Def Leppard, Radiohead, Roxy Music şi The Zombies plus cântăreţele americane Janet Jackson şi Stevie Nicks vor fi incluşi în 2019 în Rock and Roll Hall of Fame. Ceremonia va avea loc pe 29 martie la Barclays Center din Brooklyn.

14
/12
/18

Singurul film românesc prezent anul acesta la prestigioasele Premii ale Academiei Europene de Film (echivalentul Oscarurilor pentru industria cinematografică europeană), TOUCH ME NOT a fost nominalizat la European Discovery – Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun debut în lung-metraj.

Page 1 of 76712345...102030...Last »