„De ce mă Uruguay” (fără virgule). MONDIALUL Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-ce-ma-uruguay-fara-virgule-mondialul-metropolis/

Ne amăgim! Oameni în toată firea ne lăsăm amăgiţi ca nişte proşti de nişte băieţi ajunşi în Rusia sub acoperire de fotbalişti. E genul de acoperire care-i place lui Putin, apropo…

Un articol de Cinesseur|22 iunie 2018

Probabil că ne face plăcere să fim prostiți în față. O practicăm ca o formă perversitate intelectuală ce ne ajută să pretindem că fotbalul jucat în Rusia zilele astea e demn de un campionat mondial. Nu e! Credeți-mă, se joacă mai spectaculos în liga a III-a scoțiană (unde media golurilor pe meci e 3).

În schimb, Cupa Mondială a la russe ne propune un fotbal urât, meschin, cinic, puchinos. Murinicesc, cum bine zicea cineva. Nu am pretenția să văd 5 goluri în fiecare meci, dar am pretenția să văd și altceva decât slinoase demonstrații de minimalism tehnic și tactic.

M-am săturat să văd cum echipe mari, despre care se spune că ar putea sau ar trebui să câștige titlul suprem, depinde de perspectivă, jugulează fotbalul din minutul 4, minut în care au avut norocul să marcheze.

Granzii au asasinat de la bun început noțiunea de spectacol cu o frenezie sinistră ce impune o grabnică moțiune de cenzură. Nu-i de mirare că, într-un astfel de context, misiunea de a încânta ochiul a fost preluată de trupe mai mici, gen Peru, care deși pierd, pierd pe mâna (sau picioarele) lor.

Nu înțeleg… Dacă tot a devenit o marotă, de ce nu devine regulă, cum era pe vremuri moartea subită în prelungiri? Cel puțin am ști o treabă: jocul s-ar opri după primul gol înscris, indiferent când s-ar întâmpla asta și am avea scoruri de 1-0 peste tot. Adică s-ar ajunge fix unde suntem acum doar că mult mai repede. Ca spectator, timpul câștigat astfel ar putea fi investit în lucruri mult mai folositoare decât zgâriatul compulsiv al retinei timp de 90 de minute +.

În chip eminamente paradoxal, fiindcă mai toată lumea o vedea remorcată spre fazele superioare prin arbitraje scandaloase, singura „națională” care nu s-a închis după ce a trecut în avantaj a fost Rusia. Joc axat pe atac, generozitate, disponibilitate la efort… Cine va spune că a avut adversari accesibili e liber să-și administreze rapid o porție de ice bucket challenge. Adversar facil a avut și Portugalia. Și nu i-a folosit la nimic în afară de a se face de râs. Idem Brazilia. Ibidem Argentina.

Uruguayul e un caz aparte, Vine la Mondiale cu un ochi ațintit înainte, aspirând la performanțe răsunătoare, și cu unul privind înapoi, spre cele două titluri câștigate în vremuri de demult. De fiecare dată părăsește competiția fără ca vreun spectator neutru să regrete întâmplarea. Sper ca pattern-ul să funcționeze și de această dată. Tot ce am văzut mai odios în materie de fotbal la ediția asta e bifat de Uruguay. Prohod ideatic, doliu stilistic, scrâșnirea dinților: așa arată fotbalul jucat de Suarez, Cavani și restul.

De-aia mi-a și venit în minte numele unui poem de Gellu Naum (l-am pus ca atare în titlul acestui text), poem pe care-l reproduc mai jos:

De ce mă Uruguay

„Fiindu-mi dor de iarba ei elementară

de cavităţile în care îşi ascunde mierea

într-o bună zi lângă o streaşină pe o ploaie torenţială

am ieşit din pământ cu o carabină în mână.”

Nu mai e mult până acolo.

Foto: „De ce mă Uruguay”. MONDIALUL Metropolis – facebook

23
/06
/14

Wilhelm Worringer, ilustru istoric de artă german, spunea cam aşa, într-o memorabilă încercare de despărţire a apelor cu toiagul terminologic: „Manierismul este ceea ce apare într-o operă de artă datorită voinţei creatorului ei, iar stilul este ceea ce apare fără voia lui şi de multe ori împotriva voinţei lui.”

18
/06
/14

Pantacruel s-a strecurat aseară în dormitorul conului Leonida şi al nevesti-sii, Efimiţa. Cum Efimiţa (Mariana Mihuţ) a adormit buştean înaintea partidei Rusia - Coreea de Sud, Rebengiuc şi-a ieşit din pepeni şi mai ales din rol şi s-a dus să urmărească meciul la o bodegă alături de fi-su, Mimi Brănescu, afacerist, că tot trebuia să se vadă pentru nişte treburi urgente.

17
/06
/14

Aseară, la Salvador, în meciul cu Germania, Cristiano Ronaldo a tratat fotbalul ca pe o scrumieră. Ursuz şi sâcâit de ceva, probabil şi de acea potenţială accidentare care a făcut valuri în presă înainte de începerea Cupei Mondiale, Cristiano Ronaldo sau CR7, cum a fost esenţializat de roboţeii marketingului abreviativ, a fost exact asta: un acronim într-o echipă de anonimi vopsiţi conjunctural în culorile Portugaliei.

16
/06
/14

Nu există festin culinar format doar dintr-un unic fel de mâncare, fie el şi excelent. Într-o crăpelniţă adevărată, nu mă refer la „Marea Crăpelniţă” pentru că nu ne-am propus să murim intoxicaţi cu fotbal, la finalul unei mese cu prelungiri şi lovituri de departajare, chiar dacă ai ingurgitat până atunci pateuri fine, somon, păstrăvi afumaţi, muşchiuleţ de viţel, o zeamă de varză bine simţită poate face minuni, inclusiv din punctul de vedere al perspectivelor.

15
/06
/14

Era de cu seară la Manaus, în al doilea meci din Grupa Morţii. Gianluigi Buffon, accidentat, ieşise la marginea gazonului să asculte vuietul de tablă galvanizată al Arenei Amazônia, în timp ce, în vechiul centru al Bucureştilor, un cârd de gâsculiţe scurmau cu boticul într-o şaormă de vită. Cu de toate. Pe alocuri mirosea a mraniţă, a lambadă ieftină şi a boştină fiartă. Într-un colţ al terenului, dintre firele verzi de iarbă, mijea o idee înţepătoare în mintea netedă a lui Mario Balotelli.

14
/06
/14

Că tiki-taka era în pierdere de turaţie şi strălucire o dovedea cu vârf şi îndesat şi Los amantes pasajeros, film plat şi fără zvâc în care însuşi întemeietorul incontestabil al sistemului era înfrânt de propria creaţie. De limitele ei, mai exact!

13
/06
/14

Suflet de artist, văzând atât de mulţi croaţi în preajmă, arbitrul japonez Yuichi Nishimura şi-a închipuit, în două, trei faze, că joacă în una din piesele lui Miroslav Krleža, o comedie carnaval, care se petrece într-o singură noapte şi în care toate regulile sunt aruncate în aer.

Pagina 5 din 512345