De ce radem la teatru?
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-ce-radem-la-teatru/

Miercuri, 23 martie, de la ora 19.00, editura Nemira lansează în cadrul Întâlnirilor Yorick cartea De ce râdem la teatru. O explorare practică a comediei fizice, scrisă de multi-premiatul regizor John Wright. Evenimentul are loc la ceainăria Serendipity, de pe strada Dumbrava Roşie, nr. 12 (la câteva minute de mers pe jos de la Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu).

Un articol de Petre Ivan|17 martie 2016

Volumul De ce radem la teatru? apare în colecția Yorick, în traducerea Mariei Aciobăniței și cu un Argument semnat de regizoarea Theo Herghelegiu.

Participă  Theo Herghelegiu și Victor Scoradeț, iar actorii Adelaida Zamfira și Cosmin Șofron vor citi fragmente din carte.

Acest volum este un manual de comedie fizică – un breviar al jocurilor și exercițiilor teatrale care dau formă comediei și umorului pe scenă, scris din perspectiva regizorului, creatorului și profesorului de teatru.

Dar nu este o carte ce propune o metodă, ci mai degrabă investighează formule precum Jocul cu sensurile, Delicata artă a idioțeniei sau a Ridicolului.

„Cartea e teribil de incitantă; atât de incitantă, încât după lectură îţi vine să te apuci să faci tot ce scrie acolo… Lucru care, dacă s-ar întâmpla, ar propulsa teatrul românesc pe un next level incontestabil.“ Theo HerghelegiuDe ce radem la teatru

Comedia înflorește într-o atmosferă degajată și plăcută: trebuie să fim convinși că suntem într-un loc unde putem să facem orice. Actoria de calitate are nevoie de exact aceleași condiţii. Jocul nu înseamnă că munca e frivolă. Nici pe departe. Nu înseamnă decât că luăm jocul în serios. Jocul încălzește sufletul și liniștește mintea. E distractiv, eliberator, mobilizator și ne oferă acea combinaţie captivantă de implicare și obiectivitate care ne permite să creăm sensuri, să ne asumăm riscuri și să descoperim lucruri. – John Wright

Despre John Wright

John Wright este regizor și un foarte cunoscut profesor de teatru, a cărui activitate e la mare căutare în toată lumea. A fost cofondator al companiei teatrale Trestle la începutul anilor 1980 și a regizat multe dintre spectacolele acesteia.

La începutul anilor ’90, a înființat compania teatrală Told by an Idiot, la care a rămas regizor artistic, împreună cu Paul Hunter și Hayley Carmichael.

Foto: De ce radem la teatru – yorick

11
/10
/16

Conceput sub forma unui triptic, impresionantul volum Ulysses, 732. Romanul romanului de Mircea Mihăieş, apărut la Editura Polirom în ediţie cartonată, e prima încercare în România de a face atât o istorie exhaustivă a celei mai celebre cărţi de proză scrisă în limba engleză în secolul XX, cât şi de a expune pentru publicul larg temele, tehnicile şi mizele existenţiale ale acesteia.

04
/10
/16

La finalul acestei luni are loc cea de a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara (FILTM), un proiect internațional dedicat literaturii, cu accent pe zona Europei Centrale si de Sud-Est. Sub sloganul „La Vest de Est / La Est de Vest”, peste 15 evenimente vor avea loc în orașul de pe Bega în perioada 25-28 octombrie: lecturi publice, dezbateri, întâlniri ale scriitorilor invitați cu elevii de la cele mai importante licee din Timișoara, conferințe la Universitatea de Vest.

03
/10
/16

Ziarul Metropolis vă invită la duelul cărţilor. În fiecare lună, alegem două dintre cele mai importante volume recent apărute în România și le punem la luptă față în față. Cea care va câştiga confruntarea va fi declarată cartea lunii.

28
/09
/16

La treizeci și șase de ani, neurochirurgul Paul Kalanithi a descoperit că suferă de cancer la plămâni. A fost începutul unei schimbări tragice: medicul care tratează pacienți în fază terminală s-a transformat într-un pacient care se luptă să trăiască. Iar viitorul pe care și-l imagina împreună cu soția s-a evaporat.

26
/09
/16

Editura Humanitas Fiction îi aşteaptă pe iubitorii de carte, marţi, 27 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas Cişmigiu, pentru o seară dedicată scriitorului italian Dario Fo, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, şi celebrului său roman Fiica papei în care face dreptate uneia dintre cele mai controversate figuri ale istorie, Lucrezia Borgia.

26
/09
/16

Actorul Ioan Gyuri Pascu, fost membru al trupei Divertis, a murit, în această dimineaţă, la vârsta de 55 de ani, în urma unui infarct. Actorul se retrăsese din viaţa artistică din cauza problemelor de sănătate.

22
/09
/16

SCRISORI CĂTRE CEI DIN CĂRȚI Iată, Frida, îți scriu această scrisoare, prima dintr-un șir de scrisori către cei din cărți, și nu mă aștept să-mi răspunzi...

22
/09
/16

În această seară, de la ora 19.00, a Librăria Humanitas de la Cişmigiu, iubitorii de carte sunt aşteptaţi la lansarea cărţii „Drum întrerupt. De la Porţile de Fier până la Muntele Athos“ de Patrick Leigh Fermor. La eveniment vor vorbi istoricul Georgeta Filitti, criticul şi istoricul literar Dan C. Mihăilescu şi prof. univ. Mihaela Irimia, specialist în literatură şi cultură britanică.

15
/09
/16

Târgul Gaudeamus Carte școlară revine în Piața Universității din Capitală, pentru ediția a XIV-a, cu o ofertă bogată de manuale, materiale auxiliare sau beletristică. Târgul, cu intrare liberă, este deschis zilnic între orele 10,00 și 20,00, cu excepția zilei de duminică, 25 septembrie, când programul este 10,00 — 15,00.

14
/09
/16

Cartea „2666” (în trei volume), traducere din limba spaniolă de Eugenia Alexe Munteanu, a fost publicată la Editura Univers, în 2016.

14
/09
/16

Nouă editori germani, austrieci și elvețieni ajung miercuri la București. Aceştia se vor întâlni cu editori români în vederea stimulării numărului de traduceri din limba română în limba germană, în contextul în care România va fi invitată de onoare la Târgul de Carte de la Leipzig din 2018.

12
/09
/16

„Nu am ştiut că au fost atât de mulţi idioţi în lume, până când am început să folosesc Internetul.” - Stanislaw Lem. În urmă cu 95 de ani, într-o zi de 12 septembrie, se năştea la Lvov (pe atunci în Polonia), unul din cei mai cunoscuţi autori de literatură ştiinţifico-fantastică.