De ce scriem despre filme
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-ce-scriem-despre-filme/

„Scriem pentru a împărtăşi cu ceilalţi dacă ne-a plăcut un film. Scriem pentru a încerca să înţelegem filmul. Trebuie să căutăm adevărul obiectiv al filmului. Criticul este cel care încearcă să se înşele mai rar decât ceilalţi. Meseria de critic este una solitară” – criticul de film Pascal Mérigeau.

Un articol de Ionuţ Mareş|31 octombrie 2015

Totul începe cu vizionarea filmelor. A cât mai multor filme. În sala întunecată de cinema. Atracţia vine din convingerea că acolo sunt începutul şi sfârşitul. Acolo e întregul mister al lumii, veşnic inexplicabil. Ecranul e oglinda gigant prin care putem să privim adânc în noi înşine. În întuneric, ochiul devine poarta prin care sunt inundate mintea şi sufletul. Atunci când filmul e artă, nu popcorn. La început nu a fost Cuvântul. La început a fost Imaginea. Zeul căruia lumea i se închină de peste o sută de ani. Filmul este arta care, peste secole, va fi cea mai sinceră şi directă mărturie a vremurilor pe care le trăim. Cinemaul scrie Istoria, pentru că el dictează imaginarul oamenilor. Orice stol ameninţător de păsări vine întotdeauna de la Hitchcock. Charlot este în patrimoniul umanităţii. Vieţile ne sunt modelate inconştient de imaginile de care suntem înconjuraţi. Cinemaul e forma articulată şi dătătoare de sens a acestor imagini. Emoţia. Gândirea. De ce să ratezi, atunci, întâlnirea cu filmul? Cu arta care dă seama cel mai bine de timpul prezent şi de trecutul recent? Cum să nu plângi în faţa oamenilor filmaţi acum peste un secol de Lumière? Ce maşină diabolică a timpului e cinemaul, cel care te transportă pe străzile din oraşele lumii la 1900 şi îţi oferă şansa să îţi vezi strămoşii în timp ce lucrează, dansează, mănâncă sau îţi zâmbesc? Cinemaul e conştiinţa scurgerii timpului. Prin urmare: La început e Imaginea. Dar apoi vine, ca o necesitate, Cuvântul – citit şi scris. De la sala de cinema la gândirea în intimitate asupra filmului, gândire antrenată permanent prin lectură. Apoi, de la reflecţie la scris. Scrisul ca instrument de înţelegere şi explicare a imaginii, această fereastră imperfectă către realitate sau fantastic. Critica de film este cunoaştere. Dar şi împărtăşire a bucuriei. Aveţi infinită dreptate, stimate domnule Mérigeau!:

Scriem pentru a împărtăşi cu ceilalţi dacă ne-a plăcut un film. Scriem pentru a încerca să înţelegem filmul.

Trebuie să scriem pentru cei care au văzut filmul, dar şi pentru cei care nu l-au văzut.

Trebuie să căutăm adevărul obiectiv al filmului. În cazul filmului, există o realitate obiectivă.

Criticul este cel care încearcă să se înşele mai rar decât ceilalţi.

Criticul este singur în faţa filmului. Trebuie să fie surd şi orb la reclama din jurul filmului.

Criticul trebuie să scape de influenţa grupului cu care merge la film.

Meseria de critic este una solitară.

Criticul trebuie să scape de reputaţia regizorului sau a actorilor.

Criticul nu trebuie să aibă nicio prejudecată.

Critica este actul de a înţelege filmul.

Experienţele personale trebuie să ocupe un rol secundar în cazul criticului. Experienţele personale nu au importanţă. Trebuie să revenim întotdeauna la ce este filmul.

În epoca democratizării scrisului despre cinema adusă de internet, minunatele şi necesarele vorbe ale domnului Mérigeau reabilitează imaginea criticului. Îi reafirmă importanţa. Actul critic este un act de creaţie. Un act de responsabilitate. Parte indispensabilă a receptării cinemaului. Este o declaraţie de dragoste pe care criticul o face filmului şi cineaştilor. Iar dacă afirmaţia pe care legenda i-o atribuie lui Truffaut – „Iubitorii de filme sunt oameni bolnavi” – este adevărată, atunci criticul este bolnavul incurabil.

Pascal Mérigeau este un cunoscut critic francez de film, care a scris de-a lungul timpului pentru publicaţii precum Revue du Cinema, Nouvelles Littéraires, Point, Le Monde sau Nouvel Observateur. Este autorul mai multor cărţi despre cinema, printre care volume dedicate unor mari cineaşti precum Jean Renoir, Maurice Pialat sau Josef von Sternberg. El a participat duminică, 25 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, la dezbaterea intitulată „Cum, de ce şi pentru cine mai scriem despre filme?”, organizată în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest.



29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

24
/09
/21

Festivalul KINOdiseea aduce pe marele ecran filme despre protejarea mediului, relațiile dintre copii și părinți, curaj și empatie, la Cinema Gloria și Cinema Eforie.