De ce scriem despre filme
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-ce-scriem-despre-filme/

„Scriem pentru a împărtăşi cu ceilalţi dacă ne-a plăcut un film. Scriem pentru a încerca să înţelegem filmul. Trebuie să căutăm adevărul obiectiv al filmului. Criticul este cel care încearcă să se înşele mai rar decât ceilalţi. Meseria de critic este una solitară” – criticul de film Pascal Mérigeau.

Un articol de Ionuţ Mareş|31 octombrie 2015

Totul începe cu vizionarea filmelor. A cât mai multor filme. În sala întunecată de cinema. Atracţia vine din convingerea că acolo sunt începutul şi sfârşitul. Acolo e întregul mister al lumii, veşnic inexplicabil. Ecranul e oglinda gigant prin care putem să privim adânc în noi înşine. În întuneric, ochiul devine poarta prin care sunt inundate mintea şi sufletul. Atunci când filmul e artă, nu popcorn. La început nu a fost Cuvântul. La început a fost Imaginea. Zeul căruia lumea i se închină de peste o sută de ani. Filmul este arta care, peste secole, va fi cea mai sinceră şi directă mărturie a vremurilor pe care le trăim. Cinemaul scrie Istoria, pentru că el dictează imaginarul oamenilor. Orice stol ameninţător de păsări vine întotdeauna de la Hitchcock. Charlot este în patrimoniul umanităţii. Vieţile ne sunt modelate inconştient de imaginile de care suntem înconjuraţi. Cinemaul e forma articulată şi dătătoare de sens a acestor imagini. Emoţia. Gândirea. De ce să ratezi, atunci, întâlnirea cu filmul? Cu arta care dă seama cel mai bine de timpul prezent şi de trecutul recent? Cum să nu plângi în faţa oamenilor filmaţi acum peste un secol de Lumière? Ce maşină diabolică a timpului e cinemaul, cel care te transportă pe străzile din oraşele lumii la 1900 şi îţi oferă şansa să îţi vezi strămoşii în timp ce lucrează, dansează, mănâncă sau îţi zâmbesc? Cinemaul e conştiinţa scurgerii timpului. Prin urmare: La început e Imaginea. Dar apoi vine, ca o necesitate, Cuvântul – citit şi scris. De la sala de cinema la gândirea în intimitate asupra filmului, gândire antrenată permanent prin lectură. Apoi, de la reflecţie la scris. Scrisul ca instrument de înţelegere şi explicare a imaginii, această fereastră imperfectă către realitate sau fantastic. Critica de film este cunoaştere. Dar şi împărtăşire a bucuriei. Aveţi infinită dreptate, stimate domnule Mérigeau!:

Scriem pentru a împărtăşi cu ceilalţi dacă ne-a plăcut un film. Scriem pentru a încerca să înţelegem filmul.

Trebuie să scriem pentru cei care au văzut filmul, dar şi pentru cei care nu l-au văzut.

Trebuie să căutăm adevărul obiectiv al filmului. În cazul filmului, există o realitate obiectivă.

Criticul este cel care încearcă să se înşele mai rar decât ceilalţi.

Criticul este singur în faţa filmului. Trebuie să fie surd şi orb la reclama din jurul filmului.

Criticul trebuie să scape de influenţa grupului cu care merge la film.

Meseria de critic este una solitară.

Criticul trebuie să scape de reputaţia regizorului sau a actorilor.

Criticul nu trebuie să aibă nicio prejudecată.

Critica este actul de a înţelege filmul.

Experienţele personale trebuie să ocupe un rol secundar în cazul criticului. Experienţele personale nu au importanţă. Trebuie să revenim întotdeauna la ce este filmul.

În epoca democratizării scrisului despre cinema adusă de internet, minunatele şi necesarele vorbe ale domnului Mérigeau reabilitează imaginea criticului. Îi reafirmă importanţa. Actul critic este un act de creaţie. Un act de responsabilitate. Parte indispensabilă a receptării cinemaului. Este o declaraţie de dragoste pe care criticul o face filmului şi cineaştilor. Iar dacă afirmaţia pe care legenda i-o atribuie lui Truffaut – „Iubitorii de filme sunt oameni bolnavi” – este adevărată, atunci criticul este bolnavul incurabil.

Pascal Mérigeau este un cunoscut critic francez de film, care a scris de-a lungul timpului pentru publicaţii precum Revue du Cinema, Nouvelles Littéraires, Point, Le Monde sau Nouvel Observateur. Este autorul mai multor cărţi despre cinema, printre care volume dedicate unor mari cineaşti precum Jean Renoir, Maurice Pialat sau Josef von Sternberg. El a participat duminică, 25 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, la dezbaterea intitulată „Cum, de ce şi pentru cine mai scriem despre filme?”, organizată în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest.



10
/07
/20

Joi, 16 iulie, de la ora 21.00, în grădina Rezidenței BRD Scena9 (Str. I.L. Caragiale 32), va fi proiectat filmul artistic senegalez „Black Girl”, regizat și scris de Ousmane Sembène, în cadrul programului de proiecții de film în aer liber CINEVARA.

07
/07
/20

PREVIEW Două cinecluburi în aer liber - F-SIDES şi CINEVARA - le oferă cinefililor din Bucureşti şansa să vadă filme realizate de femei şi filme din patrimoniul cinematografiei.

07
/07
/20

Mai bogată ca niciodată în premiere, selecția de filme românești de la cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania cuprinde un număr record de 21 de lungmetraje și 16 scurtmetraje, care vor fi proiectate, în prezența realizatorilor, între 31 iulie și 9 august, la Cluj-Napoca.

05
/07
/20

CRONICĂ DE FILM Scris și regizat de Nicolas Bedos, „La Belle Époque” (2019), prezentat anul trecut la Cannes în afara competiției și programat să deschidă ediția amânată din acest a TIFF-ului clujean, este o comedie tipic franceză cu vedete. Eternul subiect al cuplurilor în criză este ambalat puțin diferit, însă fără nimic memorabil.

04
/07
/20

S-a deschis Grădina cu Filme – Cinema & More: film românesc, documentare despre mari coregrafi, muzicieni sau creatori de modă, concerte, teatru, spectacole de improvizație și dezbateri, într-un program special în aer liber.

01
/07
/20

O incursiune în lumea lui Ingmar Bergman, creionată de scriitoarea norvegiană Linn Ullmann, fiica regizorului, în romanul „Neliniște”, publicat în 2015 și apărut recent și în limba română, la Editura Polirom.

30
/06
/20

OPINIE Desfăşurată în aer liber, după o amânare de trei luni din cauza pandemiei, gala Premiilor Gopo a avut câştigători previzibili. Deşi inevitabil mai puţin spectaculos ca de obicei, evenimentul a fost important prin simplul fapt că s-a desfăşurat şi că le-a permis câtorva sute de cineaşti să se reîntâlnească, într-un context dificil pentru filmul românesc.

30
/06
/20

Drama suedeză „Beartown/Scandalul” va avea premiera în toate teritoriile HBO Europe, în această toamnă. Serialul, bazat pe romanul bestseller al lui Fredrik Backman, este regizat de Peter Grönlund și îi are în rolurile principale pe Ulf Stenberg, Aliette Opheim, Tobias Zilliacus, Miriam Benthe și Oliver Dufaker.

29
/06
/20

Cele mai noi filme distribuite pe ecranele din România de către Independența Film se văd la TIFF (31 iulie - 9 august, Cluj), în timp ce contul de Vimeo al casei de distribuție primește titluri de referință, producții prezentate și premiate la Cannes.