“De la Baroc la Maria Tănase”, cu Soprana Irina Iordachescu, la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-la-baroc-la-maria-tanase-cu-soprana-irina-iordachescu-la-ateneul-roman/

Soprana Irina Iordăchescu va susţine, sâmbătă, de la ora 19.00, la Ateneul Român din Bucureşti, spectacolul “De la baroc la Maria Tănase”, în care cei 15 ani de activitate artistică se adună fericit pentru a îl omagia pe tatăl său, baritonul Dan Iordachescu, un cunoscut al scenei lirice europene.

Un articol de Petre Ivan|2 Iunie 2015

Baritonul Dan Iordachescu are în palmares peste 1.000 de spectacole de operă pe cele mai mari scene ale lumii.

“De la baroc la Maria Tănase” este o călătorie muzicală prin cea mai mare parte a genurilor clasice, de la baroc la muzica românească şi, în acelaşi timp, un potpuriu de simţiri, trăiri, emoţii pe care artista le-a cules în cariera sa.

Irina Iordăchescu îl va avea alături pe Ştefan Doniga, un pianist a cărui carieră solistică este apreciată de public şi de critica de specialitate. Invitaţii speciali vor fi Marin Cazacu, violoncelist de renume internaţional, şi mezzosoprana Cristina Iordachescu-Iordache.

Irina Iordăchescu este absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti şi, de 10 ani, este prim-solistă a Operei Naţionale Bucureşti (ONB) şi colaborator permanent al Filarmonicilor de Stat din România din anul 2000.Irina Iordachescu

Irina Iordăchescu a avut roluri principale pe marile scene ale lumii, în producţii de operă şi concerte cu orchestra: Teatro alla Scala-Milano, Teatro Dante Alighieri-Ravenna, Teatro Municipale di Piacenza, Teatro Massimo V. Bellini – Italia, Glyndebourne Opera Festival – Anglia, Sankt Margarethen Opernfestspiele – Austria, Isaac Stern Auditorium Carnegie Hall – New York, Teatrul Perez Galdos Las Palmas -Spania, Ateneul Român, Filarmonica George Enescu, Bergen Opera – Norvegia, Vaasa City Concert Hall – Finlanda, Sala de Concerte P.I. Ceaikovski – Moscova şi Filarmonica din Sankt Petersburg – Rusia, Sala Mare a Filarmonicii Mulhouse – Franţa , Salle Flagey – Bruxelles – Belgia, Theater Capitole Gent & SB – Vlaamse Opera Antwerpen – Belgia, Abay State Opera House – Almaty, Kazakhstan, KIOI Concert Hall – Tokyo/Japan.

Spectacolul din Bucureşti este susţinut de Asociaţia Culturală ”Societatea Muzicală”, iar tichetele sunt disponibile la casa de bilete a Ateneului Român.

Foto: Irina Iordachescu – facebook

09
/05
/19

Astăzi și mâine (9 și 10 mai 2019), de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu“, condusă de maestrul Horia Andreescu, va avea în program  uvertura operei Nabucco de Giuseppe Verdi, Concertul nr. 3, în do major, pentru pian şi orchestră, op. 26, de Serghei Prokofiev și Simfonia nr. 2, în do major, op. 61 de Robert Schumann. Solistă în concertul lui Serghei Prokofiev va fi pianista Eva Yulin Shen, singura artistă care a primit şapte ani consecutiv distincţia „The Cultural Youth Ambassador Music Talent Awards“ acordată de guvernul taiwanez.

08
/05
/19

Șapte orașe și cinci țări – Germania, Franța, Italia, Canada și Moldova – vor găzdui în acest an reprezentații asociate Festivalului Internațional „George Enescu”, onorând astfel extraordinara moștenire muzicală a marelui compozitor român. Cea de-a 24-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu” va avea loc în perioada 31 august - 22 septembrie. 

07
/05
/19

Opera Națională București prezintă joi, 9 mai, începând cu ora 18:30 Concertul extraordinar cu ocazia Zilei Europei. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea, iar conceptul regizoral poartă semnătura lui Alex Nagy. Pe scenă vor evolua soliștii Oana Andra, Simonida Luțescu, Stanca Maria Manoleanu, Bianca Mărgean, Simona Neagu, Crina Zancu, Lucian Corchiș, Paul Lungu, Daniel Pop, Filip Panait, cu participarea Orchestrei și a Corului Operei Naționale București. 

06
/05
/19

Teatrul Odeon a lansat în stagiunea 2001-2002 programul „Dans la Odeon”, program ce și-a propus să aducă în atenția publicului arta dansului profesionist din România și din străinătate, sub forma unor Gale Extraordinare. Ediția din acest an, a XVIII-a, va avea loc vineri, 17 mai, ora 19:00, în Sala Majestic a Teatrului Odeon.

25
/04
/19

Soprana Nelly Miricioiu, o incomparabilă actriță cu voce de aur – așa cum a numit-o critica internațională -, strălucitoare la Covent Garden, Metropolitan Opera din New York sau Scala din Milano, se numără printre invitații celei de-a III-a ediții a Festivalului Internațional de Operă “Virginia Zeani”, care va avea loc La Târgu Mureș, Reghin și Cluj, în perioada 31 mai – 9 iunie.

25
/04
/19

Tinerii muzicieni selectați în programul SoNoRo Interferențe 2019 încheie săptămâna de studiu si mentorat cu un concert la Portul Cultural Cetate, sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 19:00. Bursierii vor interpreta alături de profesorii lor capodopere de Sergei Rachmaninov, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Antonin Dvorak, Dmitri Șostakovici, Max Bruch, Gabriel Fauré si Felix Mendelssohn-Bartholdy.

22
/04
/19

Opera Națională București prezintă joi, 25 aprilie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni - Ruggiero Leoncavallo.  Regia poartă semnătura lui Ion Caramitru, scenografia a fost creată de Viorica Petrovici, iar conceptul light design-ului îi aparține lui Chris Jaeger. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta.

20
/04
/19

Cea de-a VII-a ediție a SoNoRo Conac se lansează în cadrul Sezonului România-Franța și anunță un program „À la française”!

19
/04
/19

În Joia Mare (25 aprilie – 19.00), în așteptarea sărbătorii Paștelui, Orchestra Națională Radio vă propune unul dintre cele mai cunoscute recviemuri  - dintre cele peste 2000 compuse vreodată! - Recviemul German semnat de Brahms, lucrare a cărei premieră absolută a avut loc în 1868, în Vinerea Mare, la Catedrala din Bremen, cu Brahms însuși ca dirijor.

18
/04
/19

Unsprezece orașe din România vor organiza concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu din acest an, față de șapte orașe în ediția anterioară. Publicul va avea ocazia să participe, sub egida festivalului, la concerte susținute de artiști internaționali împreună cu ansambluri și orchestre locale la Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Bacău, Bârlad, Târgoviște, Satu-Mare și Piatra Neamț, pe lângă evenimentele care se desfășoară timp de 23 de zile la București.

Page 10 of 140« First...89101112...203040...Last »