„De la Baroc la Maria Tănase”, cu Soprana Irina Iordachescu, la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-la-baroc-la-maria-tanase-cu-soprana-irina-iordachescu-la-ateneul-roman/

Soprana Irina Iordăchescu va susţine, sâmbătă, de la ora 19.00, la Ateneul Român din Bucureşti, spectacolul „De la baroc la Maria Tănase”, în care cei 15 ani de activitate artistică se adună fericit pentru a îl omagia pe tatăl său, baritonul Dan Iordachescu, un cunoscut al scenei lirice europene.

Un articol de Petre Ivan|2 iunie 2015

Baritonul Dan Iordachescu are în palmares peste 1.000 de spectacole de operă pe cele mai mari scene ale lumii.

„De la baroc la Maria Tănase” este o călătorie muzicală prin cea mai mare parte a genurilor clasice, de la baroc la muzica românească şi, în acelaşi timp, un potpuriu de simţiri, trăiri, emoţii pe care artista le-a cules în cariera sa.

Irina Iordăchescu îl va avea alături pe Ştefan Doniga, un pianist a cărui carieră solistică este apreciată de public şi de critica de specialitate. Invitaţii speciali vor fi Marin Cazacu, violoncelist de renume internaţional, şi mezzosoprana Cristina Iordachescu-Iordache.

Irina Iordăchescu este absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti şi, de 10 ani, este prim-solistă a Operei Naţionale Bucureşti (ONB) şi colaborator permanent al Filarmonicilor de Stat din România din anul 2000.Irina Iordachescu

Irina Iordăchescu a avut roluri principale pe marile scene ale lumii, în producţii de operă şi concerte cu orchestra: Teatro alla Scala-Milano, Teatro Dante Alighieri-Ravenna, Teatro Municipale di Piacenza, Teatro Massimo V. Bellini – Italia, Glyndebourne Opera Festival – Anglia, Sankt Margarethen Opernfestspiele – Austria, Isaac Stern Auditorium Carnegie Hall – New York, Teatrul Perez Galdos Las Palmas -Spania, Ateneul Român, Filarmonica George Enescu, Bergen Opera – Norvegia, Vaasa City Concert Hall – Finlanda, Sala de Concerte P.I. Ceaikovski – Moscova şi Filarmonica din Sankt Petersburg – Rusia, Sala Mare a Filarmonicii Mulhouse – Franţa , Salle Flagey – Bruxelles – Belgia, Theater Capitole Gent & SB – Vlaamse Opera Antwerpen – Belgia, Abay State Opera House – Almaty, Kazakhstan, KIOI Concert Hall – Tokyo/Japan.

Spectacolul din Bucureşti este susţinut de Asociaţia Culturală ”Societatea Muzicală”, iar tichetele sunt disponibile la casa de bilete a Ateneului Român.

Foto: Irina Iordachescu – facebook

31
/05
/21

Filarmonica „George Enescu” anunță că luni, 31 mai, de la ora 12.00, se vor pune în vânzare biletele pentru concertul simfonic cu public de joi, 10 și vineri, 11 iunie 2021, în care Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” va fi condusă de Gabriel Bebeșelea, dirijorul său principal din stagiunea 2020/21. Programul concertului din 10 și 11 iunie are la bază un concept unitar, fiind alcătuit din selecțiuni din muzica originală compusă de Jean-Baptiste Lully pentru piesa "Burghezul gentilom" de Molière și din Suita "Burghezul gentilom" de Richard Strauss.

28
/05
/21

Cum a arătat copilăria pentru trei dintre cei mai cunoscuți artiști rock din toate timpurile – Bruce Springsteen, Freddie Mercury și Keith Richards?

20
/05
/21

S-au pus în vânzare, online și la casa de bilete din incinta Ateneului Român, biletele pentru următorul concert din Stagiunea de marți seara. În 25 mai, la ora 19, publicul meloman este invitat în Sala mică a Ateneului Român ( la capacitatea de 50%) pentru un recital cameral susținut de Valentin Dimitrie Simion, un tânăr dar foarte merituos violoncelist român.

20
/05
/21

Valentin Șerban a câștigat marele premiu al secțiunii de vioară la Concursul Internațional George Enescu, după o finală care a ridicat publicul în picioare și în care a interpretat Concertul în re minor pentru vioară și orchestră op. 47 de Sibelius, miercuri, 19 mai, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Jaewon Wee din Coreea de Sud, iar locul al treilea i-a revenit lui Tassilo Probst din Germania.

17
/05
/21

Jaemin Han a câștigat marele premiu al secțiunii de violoncel la Concursul Internațional George Enescu, după o finală în care a interpretat Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru violoncel și orchestră op. 107 de Shostakovich, sâmbătă, 15 mai, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Sebastian Fritsch din Germania, iar locul al treilea i-a revenit lui Ștefan Cazacu din România.