De la Bulandra se aude Bach în Săptămâna Patimilor!
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-la-bulandra-se-aude-bach-in-saptamana-patimilor/

Aşa cum i-a obişnuit pe spectatorii săi de pretutindeni, care se dovedesc a fi din ce în ce mai numeroşi, Teatrul Bulandra continuă difuzarea spectacolelor sale de succes pe pagina oficială de facebook şi pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro.

Un articol de Liliana Matei|13 aprilie 2020

Întâlnirea cu înălțătoarea muzică a lui J. S. Bach este cât se poate de potrivită într-o săptămână atât de specială precum e cea a Patimilor. Astfel, miercuri, 15 aprilie, ora 19.00, spectatorii Teatrului Bulandra din toată lumea vor putea viziona online producția „The  Bach Files”, cu muzică de Adrian Enescu pe teme de J.S. Bach, regia fiind semnată de Alexandru Darie.

Despre felul cum a pornit acest proiect, regizorul Alexandru Darie povestea: „În general porneşti de la un scenariu, noi am plecat de la muzică. Muzica şi ce face Zoli Toth Project reprezintă personajul central, e ca o privire în oglindă în care totul s-a întors. (…) Muzica trăieşte dramatic. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut înainte să aud această muzică că voi face un asemenea spectacol. Spectacolul acesta îşi are modernitatea tocmai pentru că e bazat pe muzică, şi muzica e atemporală.

O muzică de o modernitate sfâșietoare, teme cunoscute ale lui Bach, dar și contrateme, subteme surprinzătoare scoase la lumină din măruntaiele complicatelor partituri ale geniului, superb interpretate live de Zoli Toth Quartet.

O lume când tristă, când explodând de bucurie, plină de viață.”

„Mamouret” de Jean Sarment, regia Dinu Cernescu, încheie vineri, 17 aprilie, ora 19.00, această săptămână atât de specială pentru noi toți și prilejuiește o reîntâlnire cu regretata și iubita actriță Tamara Buciuceanu, care interpretează rolul principal.

„Mamouret” este „o piesă despre dragoste, despre bucuria vieţii, indiferent de vârstă, o piesă blândă. Un spectacol simplu, normal, punând în prim-plan actorii şi povestea piesei”, spunea regizorul Dinu Cernescu. O poveste care te face să râzi și să plângi în același timp.

Se spune că timpului îi rezistă doar lucrurile de valoare și că, de fapt, teatrul este trecător… Teatrul Bulandra a demonstrat o dată în plus, în aceste vremuri grele, că istoria sa persistă iar spectacolele sale au valoare și rămân în memoria spectatorilor prin actori și interpretările lor de excepție.

17
/10
/23

Un târg de carte de teatru – adevărat maraton al lansărilor și prezentărilor unor noi produse editoriale din domeniul artei scenice, cu întâlniri, discuții, întrebări, răspunsuri – constituie o componentă importantă a Festivalului Național de Teatru ajuns la a XXXIII-a ediție.

17
/10
/23

Miercuri, 18 octombrie 2023, la ora 12.00, va avea loc lansarea oficială a etapei practice a proiectului  „Educație fără granițe. Teatru și film pentru mari și mici”, inițiat de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, în parteneriat cu Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice din Chișinău.

16
/10
/23

Marți, 24 octombrie, de la ora 19:00, pianistul Cătălin Răducanu va ajunge la Ateneul Român cu spectaculosul său recital ce încheie seria Turneului național Un artist, un pian și un țambal - clasic, jazz, folclor, primul său turneu solo în care a concertat în mai multe orașe mari și localități din țară, cântând cu egală măiestrie la pian şi la ţambal.