De la Bulandra se aude Bach în Săptămâna Patimilor!
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-la-bulandra-se-aude-bach-in-saptamana-patimilor/

Aşa cum i-a obişnuit pe spectatorii săi de pretutindeni, care se dovedesc a fi din ce în ce mai numeroşi, Teatrul Bulandra continuă difuzarea spectacolelor sale de succes pe pagina oficială de facebook şi pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro.

Un articol de Liliana Matei|13 aprilie 2020

Întâlnirea cu înălțătoarea muzică a lui J. S. Bach este cât se poate de potrivită într-o săptămână atât de specială precum e cea a Patimilor. Astfel, miercuri, 15 aprilie, ora 19.00, spectatorii Teatrului Bulandra din toată lumea vor putea viziona online producția „The  Bach Files”, cu muzică de Adrian Enescu pe teme de J.S. Bach, regia fiind semnată de Alexandru Darie.

Despre felul cum a pornit acest proiect, regizorul Alexandru Darie povestea: „În general porneşti de la un scenariu, noi am plecat de la muzică. Muzica şi ce face Zoli Toth Project reprezintă personajul central, e ca o privire în oglindă în care totul s-a întors. (…) Muzica trăieşte dramatic. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut înainte să aud această muzică că voi face un asemenea spectacol. Spectacolul acesta îşi are modernitatea tocmai pentru că e bazat pe muzică, şi muzica e atemporală.

O muzică de o modernitate sfâșietoare, teme cunoscute ale lui Bach, dar și contrateme, subteme surprinzătoare scoase la lumină din măruntaiele complicatelor partituri ale geniului, superb interpretate live de Zoli Toth Quartet.

O lume când tristă, când explodând de bucurie, plină de viață.”

„Mamouret” de Jean Sarment, regia Dinu Cernescu, încheie vineri, 17 aprilie, ora 19.00, această săptămână atât de specială pentru noi toți și prilejuiește o reîntâlnire cu regretata și iubita actriță Tamara Buciuceanu, care interpretează rolul principal.

„Mamouret” este „o piesă despre dragoste, despre bucuria vieţii, indiferent de vârstă, o piesă blândă. Un spectacol simplu, normal, punând în prim-plan actorii şi povestea piesei”, spunea regizorul Dinu Cernescu. O poveste care te face să râzi și să plângi în același timp.

Se spune că timpului îi rezistă doar lucrurile de valoare și că, de fapt, teatrul este trecător… Teatrul Bulandra a demonstrat o dată în plus, în aceste vremuri grele, că istoria sa persistă iar spectacolele sale au valoare și rămân în memoria spectatorilor prin actori și interpretările lor de excepție.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.

08
/09
/23

Institutul Cultural Român de la Londra deschide sezonul de evenimente din această toamnă cu un proiect de amploare, „Spotlight Heritage Timișoara“ / „Patrimoniul sub reflectoare“, desfășurat în perioada 9-12 septembrie 2023, la sediul său din Belgrave Square. Evenimentul este prezentat în cadrul Open House Festival London, în parteneriat cu Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, sub egida Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023.

08
/09
/23

Legenda comediei franţuzeşti se dezvăluie drept omul modest şi sensibil Louis de Funès, în documentarul difuzat în premieră la TVR 1 sâmbătă, 9, respectiv 16 septembrie, de la ora 15.30. În aceleaşi zile, de la ora 21.00, telespectatorii TVR 1 urmăresc filmele „Hibernatus” şi „Omul-orchestră”, din colecţia Louis de Funès.

07
/09
/23

Bunăstarea personală și durabilitatea, alegeri eco-responsabile în bucătărie, parteneriate pentru un oraș sustenabil, practici de sustenabilitate în industriile de beauty și cosmetică, dar și informarea și educarea pentru sănătatea femeilor sunt principalele teme abordate în cadrul sezonului al șaselea al Sustainable Living Podcast (SLP), în parteneriat cu Promenada Mall.

07
/09
/23

Pixel. Comunități în focus, cel mai nou demers al companiei de teatru independent Vanner Collective, a provocat adolescenții din Alexandria să experimenteze un alt fel de vacanță – ateliere de film încheiate cu scurtmetraje realizate chiar de participanți și ateliere de fotografie al căror rezultat este o expoziție ce va putea fi văzută între 8 și 14 septembrie, la Centrul de Resurse în Fotografie (str. Popa Tatu nr. 68).