De la Cecilia Cuțescu Stork la Alma Redlinger: 4 artiste celebre din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-la-cecilia-cutescu-stork-la-alma-redlinger-4-artiste-celebre-din-romania/

Dacă ne gândim la artiştii români celebri, mintea noastră este populată de picturi şi sculpturi, majoritatea semnate de bărbaţi. Dar care au fost femeile care şi-au dedicat viaţa artei? Iată poveştile a patru doamne remarcabile pentru arta românească.

Un articol de Arina Gheorghiță|5 Iulie 2019

O artistă cu adevărat monumentală a fost Cecilia Cuțescu Stork. O pionieră în toate privințele. În 1916 devine șefa catedrei de Arte Decorative din cadrul Academiei de Artă. România a devenit astfel prima țară din Europa care a permis accesul unei femei la catedră într-o universitate de stat.

Cecilia Cuțescu Stork

Frumoasă, educată, îndelung călătorită și căsătorită cu un sculptor pe care l-a eclipsat în multe privințe, Cecilia a avut în artă și în viață forța unui uragan. Nu numai că era o perfecționistă care lucra ca o posedată – să ne gândim că susținea fresce de 100 de metri pătrați – dar și ca manager cultural. Ea a fondat „Asociația Femeilor Pictore și Sculptore”, deschizând astfel porțile afirmării pentru zeci de talente feminine ale țării, mult marginalizate de critica sexistă. A fost o admiratoare a lui Brâncuși, pe care l-a apărat ca o leoaică atunci când s-a confruntat cu ingrații săi contemporani.

A fost președinte al sindicatului artelor, multiplu premiată internațional și onorată cu Meritul civil în Spania și Legiunea de onoare în Franța. O altă instituție născută în atelierul ei a fost „Asociația pentru Emanciparea Civilă și Politică a Femeii Române”, fondată în 1918. Insuficient cunoscută, Cecilia Stork, alături de generația ei, este abia acum recuperată treptat de prezent și pusă pe locul pe care îl merită în analele culturale ale țării.

Olga Greceanu

Un alt profil remarcabil a fost cel al Olgăi Greceanu. Un sprijin de nădejde al Ceciliei Stork în tot ce aceasta a întreprins, Olga a organizat în 1915, la Ateneul Român, prima expoziție de arte plastice exclusiv cu femei. E una din locatarele celebrei cule de la Măldărești, unde a locuit cu soțul său și a lucrat în frescă și mozaic. A pictat, a restaurat biserici, a tradus și a scris, pentru că era un talent uriaș și prolific.

A trăit 80 de ani, cu multă distincție și demnitate. Olga Greceanu a fost un personaj care, deși descindea din aristocrația poloneză, nu avea fasoane și se lansa entuziast în orice întreprindere menită să repună femeia în drepturi egale cu bărbații.

Milița Pătrașcu a fost o sculptoriță incredibilă a țării noastre și mare prietenă cu Brâncuși, care trăgea la casa ei la fiecare venire în țară. Casa asta în sine era un spectacol, fiind proiectată de Milița împreună cu Marcel Iancu. Brâncuși a lucrat aici în repetate rânduri și i-a lăsat Miliței ciocanul lui de sculptor. Dar nu doar prin prietenia cu Brâncuși a rămas Milița în istoria artei, ci și prin fertilul ei talent de portretistă iubită și solicitată.

Milița Pătrașcu

A portretizat-o între altele și pe Elvira Godeanu. Modernă și sintetică în stil, integrată în mișcarea europeană de avangardă, Milița a lăsat Bucureștiului celebra fântână Miorița, actualmente în pericol major de degradare, după ce vila sus menționată a fost deja distrusă.

Mai aproape de epoca noastră și recent dispărută, Alma Redlinger a fost un destin impecabil de artist. În lunga ei viață a traversat mai multe regimuri și a văzut România sub toate cârmuirile. Constanta vieții ei a fost că a excelat sub toate.

Alma Redlinger

Eleva celebrului Maxy la școala ctitorită de el în timpul războiului, Alma Redlinger a reușit ceva magnific: o sinteză perfectă între expresivul și zbuciumatul suflet evreiesc și blajina și luminoasa sensibilitate românească. O împletire ideală care a dat naștere unui stil năucitor, cu temelie solidă, dar și luminos și aerisit, în mod egal îndrăznet și rafinat.

Text de Arina Gheorghiță, lector la Fundația Calea Victoriei pentru cursurile Vreau să mă pricep la artă și Mari pictori români.

Frumoasă, educată, îndelung călătorită și căsătorită cu un sculptor pe care l-a eclipsat în multe privințe, Cecilia Cuțescu Stork a avut în artă și în viață forța unui uragan.

Foto sus: Lucrare de Cecilia Cuțescu Stork

 

04
/12
/17

Expoziţia „Frida Kahlo and Diego Rivera: Polish Context” a fost deschisă la ZAMEK Culture Centre din Poznan în încercarea de a da de urma tabloului „The Wounded Table” văzut ultima dată în 1955, la Varşovia.

23
/11
/17

Ultimul tablou pictat înainte de moarte de fostul premier britanic Winston Churchill, The Goldfish Pool at Chartwell, a fost vândut la licitație la Londra cu suma de 357.000 de lire (402.160 de euro). Churchill, laureat al premiului Nobel pentru Literatură si pasionat de pictură a realizat zeci de tablouri pe care însă nu le vindea niciodată...

18
/11
/17

  Expoziția “Podoabe străvechi”, cuprinzând câteva sute de obiecte de podoabă cu o vechime cuprinsă între 5.000 și 8.000 de ani, descoperite în așezări și morminte din sud-estul României, a fost deschisă joi la Muzeul județean Buzău. “Expoziția este o premieră națională și este rodul parteneriatului între opt muzee: Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” București, […]

15
/11
/17

„Tinerețe fără bătrânețe: artiști și producători culturali români contemporani între 30 și 100 de ani” este un proiect editorial online care prezintă creativi români, prin intermediul unor „portrete” video, foto sau audio. Proiectul se înscrie în seria „modernism art documentaries” lansată de platforma Modernism.ro în 2012, care cuprinde până în prezent 190 de episoade video-documentare.

13
/11
/17

Liminal, festivalul pionier de artă, știință și tehnologie care a avut loc în București între 31 octombrie și 12 noiembrie, s-a încheiat duminică după-amiază. Instalații precum Mindcraft Battle, adică piramida care levitează cu puterea minții, sau Automated Poetry Machine, generatorul de poezii la intersecția dintre un telefon public și un bancomat, din cadrul festivalului au fost câteva din felurile în care Liminal a evidențiat nevoia de apropiere a publicului de intersecția dintre artă, știință și tehnologie.

27
/10
/17

Asociația Culturală Control N organizează duminică, 29 octombrie (între orele 18,30 și 22,00), la Palatul Știrbei din București (Calea Victoriei 107), Expoziția Multimedia DISCO BTT - Discotecile Perioadei Comuniste. Cei prezenți vor fi ospătați cu bere Azuga, Pepsi și multă muzică, promit organizatorii!

26
/10
/17

Muzeul Ermitaj a repornit astăzi ceasul care a fost oprit când bolșevicii au pătruns în Palatul de Iarnă în noaptea de 25 spre 26 octombrie 1917, potrivit vechiului calendar iulian. Limbile ceasului care au fost oprite pentru a marca pentru posteritate triumful revoluției au arătat timp de un secol aceeași oră: 2 și 12 minute.

24
/10
/17

Joi 26 octombrie, de la ora 17:00, va avea loc deschiderea expoziţiei Made in CZ / Found in RO. Organizatorul principal, Centrul Ceh, a colectat pentru acest eveniment peste 120 de obiecte reprezentative pentru tradiţia designului cehoslovac. Expoziţia va fi deschisă până pe 15 decembrie, în rotonda din foaierul Sălii Mici a Teatrului Naţional Bucureşti.

Page 16 of 51« First...10...1415161718...304050...Last »