În Piazza Navona e cald, e torid, sunt grupuri de asiatici care zumzăie şi fac poze la orice, sunt o mulţime de turişti care-şi fac selfie în orice colţişor, zâmbind frumos şi seducător în ecranul telefonului aşezat pe băţul de selfie, ca să surprindă, desigur, şi „obiectivele”, adică pe ei lângă „obiective”…
Un articol de Monica Andronescu|22 iulie 2016
Printre tablouri pictate la minut, portrete tot la minut – cei care se încumetă să dea cei 15 euro pentru un portret romantic rareori seamănă vreun pic cu ceea ce iese pe hârtie, dar important e sentimentul –, cafenele scumpe, cerșetori, nenumărați cerșetori, emigranți de prin toată lumea care vând bețe de selfie și mingiuțe colorate și mucilaginoase, trandafiri și eșarfe, Fontana dei Quattro Fiumi sau Fântâna celor patru râuri din mijlocul Pieței Navona rămâne una dintre atracțiile locului, cu statuile ei, care simbolizează cele patru râuri ale Paradisului. Un Falstaff de secol 21, pare-se creator de tablouri în așteptare de cumpărători, doarme cu capul în piept, în plin soare care stă să apună după zidurile misterioase și colorate în ocru din Piazza Navona.
Când mergi la Roma în plin iulie, îți asumi că va trebui să te lupți cu arșita uscată. Și vezi cum soarele torid face ca toate culorile orașului– altfel stinse, misterioase, pe străduțele din ghetoul evreiesc sau prin cele care te scot la Panteon ori la Campo de Fiori – să strălucească parcă absurd și prea aprins în timpul zilei, pentru ca, de-abia spre seară, luminile apusului să restabilească adevărul.
Un Falstaff de secol 21, adormit în Piazza Navona
Roma este un oraș pentru toate buzunarele și posibilitățile, e un oraș în care, mai mult decât în oricare altele pe care le-am văzut, se doarme pe stradă lejer, comod și confortabil. La Vatican, sub una dintre arcadele de la capătul Via della Conciliazione, care merge de la superbul castel Sant’Angelo, de pe malul Tibrului, până la Piața San Pietro, era amplasat un adevărat dormitor în aer liber, în care seara, când te retrăgeai spre hotel, admirând basilica San Pietro superb luminată, te delectai în aceeași măsură cu sforăiturile ca dintr-o cazarmă.
Cum spuneam, Roma poate fi un oraș ușor de vizitat și pentru cei cu buget redus. Dacă alegeți un zbor cu un avion low-cost, luat din vreme, adică aproximativ o lună înainte, puteți ateriza la Roma într-o dimineață superbă, după ce plătiți undeva în jur de 20-30 de euro, cam cât un bilet CFR până la… Cluj. La Roma însă, în afară de plimbările pe străzile ireal de frumoase și care mustesc toate de vieți și de povești trecute, cam totul costă. Intrarea în aproape fiecare biserică, mai puțin basilica San Pietro, costă.
O mare de oameni așteptând să arunce un bănuț în Fontana di Trevi
Așadar, dacă vreți să vedeți mai mult decât Fontana di Trevi de curând restaurată și plină ciucure de oameni care se luptă să facă un selfie – boala deceniului nostru – în timp ce aruncă un bănuț în apă, sub privirile statuii lui Neptun și cu gândul (poate) la celebra scenă din „La Dolce Vita”; dacă vreți să vedeți mai mult decât treptele celebre și ele din Piazza di Spagna, unde John Keats, venit la Roma în 1821, în căutarea unui leac pentru tuberculoza care-l chinuia, a murit chiar aici, într-o casă de lângă treptele spaniole (azi în renovare), zonă boemă în care Byron și Liszt și Wagner obișnuiau să-și petreacă timpul; dacă vreți să vedeți mai mult decât celebrul monument al lui Victor Emanuel al II-lea, din Piața Veneția, superb luminat seara, pentru construirea căruia s-au demolat o mulțime de clădiri medievale și s-au modificat pentru totdeauna contururile dealului Campidoglio, inima vechii Rome…
Neptun la Fontana di Trevi, visând la Anita Ekberg în „La Dolce Vita”
Dacă vreți să vedeți mai mult decât forumul roman, pe timp de vară splendid de vizitat seara, când e și luminat minunat, pentru că ziua căldura e greu de suportat printre zidurile vechi, la umbra Columnei lui Traian; dacă vreți să vedeți mai mult decât pitoresca zonă de la Campo de Fiori, un loc excelent de luat seara masa, loc romantic și cu gust decadent, ziua plin de culoare și de amestecul de mirosuri de fructe, de brânzeturi de toate felurile, de flori și de mirodenii; dacă vreți mai mult și decât piața Panteonului cu grandoarea lui apusă, care ascunde morminte celebre, printre care cel al pictorului Rafael, și unde într-o seară un tânăr îmbrăcat în trening cântă minunat arii celebre din operă, în timp ce în jur lumea mănâncă înghețată și se oprește o clipă să-l asculte și să-i pună un bănuț în pălărie; dacă vreți să vedeți mai mult decât surprinzătoarea imagine asupra Piezzei del Popolo, unde se află și biserica Santa Maria del Popolo, aproape de vechea poartă de intrare în oraș, una dintre cele mai frumoase imagini asupra Romei, de sus din capătul parcului central al Romei, parcul familiei Borghese…
Piazza del Popolo, la apus…
Dacă vreți să vedeți mai mult decât misteriosul ghetou evreiesc, care păstrează încă pe pereți însemne specifice și unde în Piața Matei, puțin mai jos, este Fontana delle Tartarughe, a lui Bernini, și dincolo de care ajungi la Isola Tiberina, un loc încântător, mai ales seara în zilele de vară, când, cu o felie de pepene în mână, cumpărată de la un vânzător ambulant la colț de stradă, poți admira una dintre cele mai frumoase imagini ale Romei sau… poți vedea o scenă dintr-un un film la cinematograful uriaș în aer liber, amplasat pe malul râului, în timp ce traversezi spre încântătorul cartier Trastevere, cu puzderia lui de restaurante și cafenele, mai pitoresc decât oricare altul din Roma.
În drum spre Capela Sixtină, o oprire la „Școala din Atena”…
Dacă vreți, așadar, să vedeți mai mult – deși într-o mini-vacanță de trei zile ieși mai câștigat dacă te lași furat de toate aceste locuri cu povești, de spiritul Romei prin care să umbli liber și fără o țintă anume –, atunci câteva muzee sunt de neratat și pentru asta ar fi nevoie de un buget special. 16 euro la muzeele Vaticanului, care vara sunt deschise și seara (și cum ai putea să vezi Roma fără să retrăiești iar și iar întâlnirea cu Capela Sixtină?), 12 euro la Colosseum, dacă ții neapărat să-ți imaginezi cum arăta moartea în arenă în urmă cu mai bine de două milenii, și neapărat Villa Borghese, unde, însă, dacă nu ți-ai făcut rezervare dinainte, nu poți intra.
Pierdut între zidurile de la Colosseum, la umbră de arșița zilei de iulie…
Dar, dincolo de muzee, Roma are o viață a ei secretă și un ritm al poveștilor și al multelor ei existențe, care te poate refuza sau te poate primi. Dacă ești dintre fericiții care se lasă prinși în vraja ei, ești răsplătit din plin și simți cum, cu o înghețată uriașă în mână, o înghețată atât de bună, încât merită să bați drumul până la porțile Vaticanului chiar și numai pentru ea, simți cum orașul îți deschide ușă după ușă și te lasă să intri, să-i simți gustul și să fii parte la alte lumi care l-au străbătut, ca-ntr-un film SF în care simți că poți călători în timp. La o pizza și un pahar de vin, la o terasă în fața Panteonului (pe care nu plătești mai mult de 10-12 euro pizza și 4-5 euro un pahar de vin), asculți un mic concert la vioară, cântat de trei tineri în pantaloni scurți, și lași zgomotul orașului să treacă prin tine. E ultima seară la Roma.
Catedrala San Pietro, noaptea…
Pleci din micuțul apartament cochet de pe o straduță liniștită din zona Vaticanului, dimineața devreme, foarte devreme, înainte ca orașul să se fi trezit, doar un vânzător la un colț de stradă te îmbie cu smochine coapte, cumperi jumătate de kilogram cu doi euro și cobori la metrou. Din tumultul Romei, un tren te va duce în două ore în Assisi, pe minunata vale a Umbriei. Un espresso scurt înainte să urci în trenul pe care scrie Perugia, după ce ai cumpărat un bilet de 10 euro de la unul din zecile de automate din Gara Termini…
Spre inima Umbriei
Într-o zi de duminică, foarte devreme, ajungi în gara din Assisi, împreună cu un grup uriaș de turiști care au fugit câteva ore din Roma, ca să vadă catedrala Sf. Francisc. Printre călători, în trenul supraaglomerat, câte un călugăr. Din gara din Assisi, micuță și poetică, iei repede un autobuz care te va duce sus, în vechiul oraș, acolo unde se află Basilica San Francesco.
Ziduri cu flori și miros amețitor de mir în Assisi…
Orașul, la o primă întâlnire, este amețitor de frumos. Ziduri din piatră, biserici la tot pasul, galerii de artă și un parfum incredibil de flori, dulceag, cu iz de mir, clădiri medievale decorate cu marmură roz. Drumul dintre cele două catedrale importante, San Francisco și Santa Chiara, drumul prin inima orașului, te va face să iei pulsul, dar duminică, la ora prânzului, pe caniculă și printre zeci de turiști, încă nu-i simți cu adevărat gustul. Însă, dacă te răcorești puțin la o limonadă și un sandviș cu delicioasa mozzarela buffalo și roșii cu busuioc și aștepți să treacă arșița și valul de turiști, te așteaptă o seară magică.
Când apune soarele peste Bazilica San Francesco, așa cum se vede ea din Piazza Santa Chiara…
Aici, în aceste locuri, s-a născut și trăiește încă una dintre cele mai frumoase povești de dragoste din istoria lumii, cea dintre Sf. Francisc, întemeietorul ordinului franciscan, și Sf. Clara, tânăra de 18 ani, fiica nobilului italian Favarone di Offreduccio di Bernadino, care, fascinată de personalitatea lui Francisc de Assisi, părăsește bunăstarea din casa părintească, urmându-i pilda și învățătura lui Iisus și își trăiește viața în sărăcie. Din piațeta basilicii Santa Chiara, unde clopotele se aud bătând din oră în oră, se deschide una dintre cele mai frumoase priveliști asupra văii Umbriei și asupra orașului Assisi, cu zidurile basilicii San Francesco. La o distanță de aproximativ un kilometru una de alta, bisericile adăpostesc mormintele celor doi, deopotrivă cu poveștile lor, și simți că între ele există o vibrație specială. Când se lasă seara și soarele apune peste valea Umbriei, orașul se golește și devine aproape magic. De-abia atunci îi poți simți cu adevărat respirația, de-abia atunci îi poți simți farmecul care te cheamă să revii. Din momentul în care soarele merge spre apus și până noaptea târziu, când stelele sunt sus pe cer, priveliștea din piațeta Santa Chiara, cu liniștea ei absolută, cu sunetul de clopote din când în când, rămâne cea mai prețioasă amintire din orașelul lui Francisc din Assisi. Așadar, în niciun caz nu veniți în Assisi doar câteva ore, pe timp de zi, ca să vizitați alergând cele două catedrale, ci neapărat rămâneți o noapte. O seară pe valea Umbriei va rămâne una dintre cele mai frumoase povești pe care le veți lua din Italia.
