De la Sundance în deschiderea Anonimul: „The Father”, cu Anthony Hopkins și Olivia Colman
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-la-sundance-in-deschiderea-anonimul-the-father-cu-anthony-hopkins-si-olivia-colman/

Prezentat în premieră internaţională la Sundance Film Festival şi programat pentru a fi lansat în cinematografe în cursul anului viitor, THE FATHER, cu Anthony Hopkins şi Olivia Colman, laureaţi ai Premiilor Oscar, în rolurile principale, va fi proiectat în deschiderea ANONIMUL IIFF. Festivalul are loc între 12-16 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Un articol de Liliana Matei|5 august 2020

Având la bază apreciata piesă de teatru câștigătoare a premiului Molière, THE FATHER, scris și regizat de dramaturgul francez Florian Zeller, a atras atenția publicului și a presei de specialitate încă de la prima vizionare:

„Cel mai bun film care vorbește despre bătrânețe, de la Amour încoace, aruncă o privire clară, dar subtilă și nuanțată, asupra unei boli devastatoare, demența, precum și asupra impactului pe care îl are asupra celor din imediata apropiere a suferinzilor.” – Todd McCarthy, The Hollywood Reporter.

THE FATHER este debutul în lungmetraj de ficțiune al lui Florian Zeller, care a mărturisit că este un film personal, inspirat de povestea bunicii sale, cea care l-a crescut și care a început să sufere de demență pe când Zeller avea 15 ani.

Pentru dezvoltarea scenariului filmului, Florian Zeller a colaborat cu Christopher Hampton (care a semnat și scenariul Dangerous Liaisons), lucrând direct în limba engleză și avându-l în minte încă de la bun început pe Anthony Hopkins pentru rolul principal: „Eram conștient că nu aveam un vis ușor de realizat, pentru că sunt francez, este un film de debut, iar ca să ajungi să lucrezi cu Hopkins nu este atât de ușor. Dar până nu vine cineva să îți spună Nu, nu este posibil!, înseamnă că încă este posibil.” În cele din urmă, Anthony Hopkins a citit scenariul, iar Florian Zeller a fost anunțat că acesta își dorește o întâlnire cu el. “Hai să facem filmul în 4 luni”, i-a spus celebrul actor, care ulterior i-a propus lui Zeller să includă în film o arie din „Pescuitorii de perle” de Georges Bizet, mărturisind că mereu a visat să facă un film care să conțină această muzică.

Anthony Hopkins a câștigat un premiu Oscar pentru Silence of the Lambs, și a fost recent nominalizat pentru rolul său din The Two Popes. Olivia Colman a câștigat premiul Oscar pentru rolul din The Favourite și poate fi văzută în serialele Fleabag și The Crown.

THE FATHER va fi prezentat în premieră în România la ANONIMUL, prin amabilitatea InterComFilm.

Cea de-a 17-a ediție a ANONIMUL se va desfășura exclusiv în aer liber, cu un număr maxim de 400 de participanți la fiecare proiecție. Accesul la proiecții este gratuit și se va face doar în baza rezervărilor electronice (bilete cu valoare 0), disponibile pe eventbook.ro, începând cu 11 august.

REGULAMENTUL FESTIVALULUI ESTE DISPONIBIL AICI.

Silva prezintă ediția a 17-a a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, eveniment organizat de Fundația Anonimul și Asociația FAMart.

Proiect cultural co-finanțat de Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Dacin Sara și Uniunea Cineaștilor din România.

Sponsori: FedEx, IT Smart Distribution

Parteneri principali: Green Village, Green Dolphin Camping

Parteneri: Navrom Delta, iCover, Evergreen Concept, Film Festival, Memento Bus, Coca-Cola, Costa Coffee, Via Viticola, The Famous Grouse, J’ai Bistrot București, Eventbook.ro

Văzut de Radio Guerrilla

Parteneri media: News.ro, Urban.ro, Ziarul Metropolis, Liternet, Lifecouching by Gojira, Munteanu Recomandă

 

13
/04
/14

Noul Cinematograf al Regizorului Român vă propune o seară de film cu un concept inedit: blind-date cu un film, în data de 18 aprilie, la ora 20:00.

11
/04
/14

Două figuri istorice ale căror destine au fost legate acum mai bine de cinci secole sunt vedetele campaniei de imagine a TIFF 2014. Vlad Țepeș și Matei Corvin se „reîntâlnesc” în 2014, în ipostaza de cinefili, pe vizualurile Festivalului Internațional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie).

10
/04
/14

Pe 12 aprilie, Caravana Docuart ajunge în Cluj-Napoca, la Cinema Mărăști, cu un eveniment cultural adresat tuturor celor dornici să își croiască un program de weekend pentru sufletul și intelectul lor.

08
/04
/14

Miercuri, 9 aprilie, Institutul Francez vă invită la o seară dedicată lui Alex. Leo Şerban. Evenimentul va începe la 19,30, în Atriumul Institutului, cu un cocktail, urmând ca de la ora 20 să aibă loc proiecţii şi discuţii legate de opera lui Alex. Leo Şerban, în sala Elvire Popesco.

07
/04
/14

Actorul american Mickey Rooney, care a avut una dintre cele mai lungi cariere din istoria Hollywoodului, s-a stins din viaţă la vârsta de 93 de ani. Rooney a fost unul dintre primii copii vedetă de cinema şi s-a bucurat de o imensă popularitate în anii '30 şi '40.

04
/04
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la cinema! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „Tarzan 3D”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.

04
/04
/14

NexT 2014 continuă cu un weekend încărcat de filme bune și evenimente. Pe 5 și 6 aprilie secțiunile noi li se alătură cele pe care spectatorii le-au îndrăgit anii trecuți.