Irina şi Cristi Naum se refelctă unul în ochii celulilalt, aproape ca un întreg, îşi regăsesc liniştea şi siguranţa ştiindu-se aproape unul de celalalalt şi merg prin lume zâmbind, cu o seninătate demnă de invidiat, asemenea artiştilor fără vârstăşi fără oprelişti. Angajaţi ai Teatrului “Jean Bart” din Tulcea, protagoniştii interviului vor povesti despre începuturile lor, viaţa de familie, Festivalul Tagros – ajuns deja la cea de-a XVI-a ediţie şi despre bucuria de a-şi împărţi viaţa şi scena.
Un articol de Georgiana Ene|26 ianuarie 2018
Să ne întoarcem puțin în timp și să ne amintim de momentul zero. Când v-ați decis să vă apucați de actorie? Cum a fost începtul și primul an de teatru. Cine v-a fost alături, cu ce spectacole ați debutat și cum a fost prima întâlnirecu presa?
Irina: Eram în clasa a opta și am văzut la televiziunea locală un momențel artistic, al primei clase de teatru, a Liceului de Arte din Tulcea.Atunci s-a aprins beculețul și mi-am zis că asta trebuie să fac. În teatrul profesionist am debutatîn 2008, în prima producție a Teatrului “Jean Bart” Tulcea, “Nunta lui Figaro”, de Beaumarchais, în regia lui Radu Olăreanu. A fost o experiențăfrumoasă pentru că jucam prima oarăcu soțul meu, cu colegi de facultate și fosti colegi de liceu,dar mai ales pentru că datorită acestui spectacol am fost angajați la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu” din Targu Jiu. Practic, a fost concursul nostru. Eram tineri, la început de drum, fericiți și cu multă poftă de teatru și, chiar dacă au trecut 10 ani de atunci, tot așa vreau să cred că am rămas. Prima întâlnire cu presa a fost la Gorj, pentru un tabloid. Nu-mi place să dau interviuri, poate că de acolo mi se trage. Mereu mi-e teamă că nu am nimic important de spus.
Cristi:Primul contact cu teatrul l-am avut în clasa a IX-a, atunci când, întâmplător, am intrat la clasa de teatru a Liceului de Arte din Tulcea. A început să-mi placă atât de tare ce se întâmpla acolo, încât tot ceea ce s-a întâmplat ulterior, a venit în mod firesc. Atunci, în liceu, am cunoscut-o pe Irina și tot atunci l-am cunoscut și pe Ionuț, actualul manager al Teatrului “Jean Bart”, prietenul meu, care mi-a fost coleg de bancă trei ani. Alături de ei am urcat prima oară pe scenă, avându-l ca profesor pe regizorul Ion Dore.
În teatrul profesionist am intrat prima oarăîn anul I de facultate, atunci când Ion Sapdaru ne-a distribuit pe mine și pe câțiva colegi de-ai mei, într-un spectacol la Teatrul “Fani Tardini” din Galați. Este vorba despre “Moartea lui Eskrokov”, un spectacol foarte bun, care s-a jucat mulți aniși care s-a bucurat de un succes foarte mare. Iar primul rol principal într-un teatru profesionist, a fost la deschiderea T
Cristi si Irina Naum, in Oleanna
eatrului “Jean Bart”, în 2008, în spectacolul “Nunta lui Figaro” de Beaumarchais, regia Radu Olăreanu.
Cum se împacă viața de familie cu cea de pe scenă? Cât timp aveți și pentru alte proiecte, în afara celor teatrale?
Irina: Viața de familie se împacă bine cu cea de pe scenă.Mi se pare ideal că suntem colegi, că avem aceleași preocupări, aspirații și temeri, teatrul fiind aproape singurul nostru punct comun. În rest suntem diferiți, dar reușim să ne completăm unul pe altul, suntem cele două extreme care se atrag. Între repetiții suntem profesori de actorie: Cristi la Liceul de Arte,iar eu la Școala Populară de Arta. Proiectulcel mai important este Sebastian, baiețelul nostru de aproape 5 ani, pentru care încercăm să ne facemcât mai mult timp.E proiectul la care îmi doresc să nu dau greș.
Cristi: Se împacă foarte bine pentru că aproapetot ceea ce facem este legat de teatru. Prietenii noștri cei mai buni sunt din teatru sau apropiați ai acestui fenomen,la fel și celelalte proiecte, cum ar fi școala, legate tot de teatru.
Irina, ai fost deja premiată pentru rolul din “Oleanna”, în cadrul unor festivaluri. Ce a însemnat pentru tine experiența Vlad Cristache? Cum ai descoperit-o pe Oleanna?
A fost o mare surpriza să primesc premiul publicului în cadrul Festivalului “Atelier” din Baia Mare, însă bucuria și mai mare a fost că la “Festivalul de teatru scurt” Oradea și eu și Cristi am fost premiați pentru cel mai bun actor și cea mai bună actriță. Premiile sunt foarte subiective, ca și arta de altfel, însă aceste recunoașteri îți mângâie ego-ul. Sunt foarte importante însă, pentru că tot ele te motiveazăîn evoluția ta. Pentru mine întâlnirea cu Vlad a fost o bucurie. Cred că este regizorul cu care orice actor și-ar dori să lucreze. Repetițiilesunt fără tensiuni și astfel se creează atmosfera perfectă, iar lui Vlad îi place să spună povești și știe s-o facă bine. Când am avut prima lectură la “Oleanna” m-am cam temut, trebuie să recunosc. Este un spectacol în două personaje cutext multși fără prea multă acțiune, care poate plictisi destul de ușor; însă Vlad a știut ce să ne spună pentru ca tensiunea dintre personaje sățină spectatorul lipit de scaun și să respire odatăcu noi. Complimentul care mi s-a făcut cel mai des dupa acest spectacol a fost: “Te-am urât, sincer!” Nu e comod să te urâscă o salăîntreagă, dar e satisfăcător săștii cătu ți-ai făcut treaba bine.
Cristi,știu că ești și profesor. A fost dificil să-ți construiești roulul având-o pe soția ta elevă? Pentru tine ce a însemnat experiența Vlad Cristache?
A fost foarte dificil lucrul la acest proiect, dar faptul că am avut-o pe Irina parteneră, m-a ajutat foarte mult. Fiind numai noi doi în distribție, puteam repeta oricând și acasă. De asemenea, discutam foarte mult despre ce făceam acolo. Și acum, înainte de fiecare reprezentație, începem să repetăm textul cu câteva zile înainte.Vlad este un regizor extraordinar de talentat. Deși este încă foarte tânăr, este fărăîndoială unul dintre cei mai importanți regizori ai țării. Pentru mine este o bucurie imensă că am avut ocazia să lucrez cu el. Are foarte multă răbdare și știe să capaciteze actorul la maximum și este cu siguranță una dintre cele mai importante întâlniri din teatru de până acum.
Este dificil să vă construiți rolurile? Cum repetați?
Irina:Depinde de poveste, de personaj, de regizor, de când găsești cheia. Până acum, partenerul ideal de scenă a fost soțul meu. Nu-ți imagina că suntem lapte și miere la scenă!Ajungem câteodată să ne împungem bine de tot, dar comunicarea noastră a ajuns să fie și dincolo de cuvinte și reușim conexiunea perfecta acolo. El e cel care crede în mine, el e cel care mă ridică atunci când mai pic, lui îi sunt recunoscătoare pentru ceea ce sunt!Fiind împreună din clasa a noua
Irina Naum
, am crescut împreună. Pentru “Oleanna” am repetat mult și acasă șiîncă repetam cu câteva zile înainte de fiecare spectacol.Mecanismul lui David Mamet în care trebuie să-i tai vorba personajului la jumătatea cuvantului, necesită sincronizare perfectă care nu se poate face fără multă repetiție.
Cristi: Fiecare rol ridică alt gen de dificultății și de fiecare dată pleci de la zero. Drumul către personaj, către spectacol, este de fiecare dată diferit.Nu există un tipar pe care să-l urmez. Depinde foarte mult și de regizor,și de echipa acelui proiect.
Este al doilea ande când lucrați cu Vlad și deja ați avut prima premieră. Cum găsiți experiența – de după un an, mai ales că Oleanna a fost un mare succes?
Irina: Reîntâlnirea a fost mult așteptatăși sperăm noi, că a meritat. După cum am mai spus Vlad știe să spună povești, iar aceasta este una dureros de tristă. După premieră, un coleg m-a întrebat ce se întâmplă cu mine, pentru că eram într-o stare bacoviană; tot el mi-a pus și diagnosticul: depresie post- premieră. Ne dorim ca ”Regina frumuseții din Leenane” să se bucure de același succes sau, de ce nu, unul mai mare.
Cristi: Premiera a avut loc pe 2 decembrie și putem spune deja căși “Regina frumuseții din Leenane” este un succes.Acestui proiect li s-au alăturat doi actori foarte buni: este vorba despre doamna Liliana Ghiăși despre Ștefan Mihai. Sper ca acest spectacol să aibă o viață lungăși sper să reușim să-l ducem la festivaluri, pentru a-l arăta cât mai multor oameni.
Ce fel de experiențe vreți săîncercati?Poate cu alți regizori sau actori. Sau poate film
Irina:Mi-ar plăcea să fac film, dar mi-e teamă de această experiență. Mai am încă mult de lucrat la capitolul încredere în mine. Colegii mei sunt minunați și într-adevar suntem o mână de oameni aici, de aceea cred că suntem o echipă unită. Îmi plac taremult șiîntâlnirile cu oameni noi și a fost o bucurie că la ultimul proiect am lucrat cu Liliana Ghițăși cu Ștefan Mihai. A fosto colaborare fericită și sper să-i mai întâlnesc și în alte proiecte. Nu vreau să nominalizez regizori sau actori. Îmi doresc întâlniri cu oameni entuziaști, cu poftă de joc. Asta ne menține și pe noi proaspeți. Mi-e frică de blazare. Îmi doresc să nu cunosc acest sentiment.
Cea mai mare dorință…
Cristi: Eu sunt mulțumit cu ce se întâmplă la Tulcea în acest moment. Cred foarte tare în colegii mei și cred că suntem o echipă cu potențial. Sunt foarte utile și foarte plăcute și întâlnirile cu actorii din alte părți. Cred că este important, pe lângă colaborarile cu regizorii “obisnuiți” cu Tulcea, ca în fiecare an să vină un regizor nou, astfel încât această trupă să aibă parte de provocari continue.Dorința mea cea mai mare este să mergem la festivaluri și să facem cunoscut teatrul tulcean.
Cristi, aici vorbește directorul artistic? Pentru că tot ai amintit de festivaluri, spune-ne puțin cum sunt oamenii care se implică în organizarea lui și cum îl simte publicul de când ești tu director artistic,iar Ionuț Ștefan, manager?
Festivalul de Teatru „TRAGOS” a debutat în anul 1993 fiind creat și condus de Nelu Serghei. Până în 2008 a fost un festival cu premii dedicat amatorilor. Cred că e interesant de spus că noi, elevi de liceu fiind, am participat la acest festival, ba mai mult decât atat, Irina a luat și un premiu de interpretare. În ceea ce mă privește, eu nu m-am ales decât cu o nominalizare.
Asta se întâmpla în 2003. Apoi, din 2008, de când în Tulcea a apărut un teatru profesionist și festivalul a început să se transforme într-unul dedicat teatrelor profesioniste. Eu am revenit în Tulcea în 2014 și primul „Tragos” la care m-am implicat a fost cel din 2015. Ce s-a schimbat în acești ani de când Ionuț și cu mine îlconducem? Bugetul festivalului a crescut simțitor de la an la an, motiv pentru care a crescut numarul spectacolelor invitate și calitatea acestora. Festivalul se întinde pe o perioadă mai mare de timp și a caștigat foarte mult în vizibilitate. Își face încet-încet loc în peisajul festivalurilor teatrale. Este o echipă destul de numeroasă care lucrează la organizarea lui și în mod firesc aceasta este de la an la an mai bună. Pe langa Nelu, Ionuț și cu mine, care coordonam, au mai apărut Doru Mareș în calitate de selecționer, Elena, Mihai, Irina – colegi de scenă -, întreg persononalul de la birouri și desigur și personalul tehnic, care în timpul festivalului depune un efort urias.
Cristi si Irina Naum, in Oleanna
Dar voi, actorii, Irina și Cristi Naum, pe ce scene vă doriți să urcați? Și ce roluri ați vrea?
Irina: Îmi place scena Teatrului “Jean Bart”,dar mi-aș dori să plimbăm spectacolele noastre peste tot în țară, la festivaluri importante, pentru că vreau să se știe că la Tulcea se face teatru și, vrem noi să credem, că se face bine. Nu am jucat Cehov și Ibsen, dar imi doresc.
Cristi: Până acum am mai jucat la Teatrele din Târgu Jiu și Galați, dar la Tulcea m-am simțit cel mai bine.Cu toate astea, sigur că mi-aș mai dori o colaborare și cu un alt teatru. Dacă aș vrea un rol anume, ar fi… poate Lopahin din “Livada cu vișini”.
Care sunt proiectele voastre în acest moment?
Irina și Cristi: În ianuarie am avut premiera cu “Puricele” de George Feydeau, în regia lui Valentin Potrivitu, o comedie pe care publicul tulcean o așteapta de mult timp.
Cine vă influențeazăîn alegerile pe care le faceți?
Irina: Sunt o familistă convinsă așa că deciziile se iau doar împreună, sunt destul de ușor de convins, spun eu, câteva argumente și o îmbrățișare sunt suficiente.
Cristi: Familia este cea care mă poate influența. Alegerile importante pe care le fac au un impact important asupra acesteia, motiv pentru care este important să luăm deciziile împreună.
Acum, uitându-vă la momentul zero. Ați schimba ceva din ceea ce ați făcut? Și dacă da, ce anume?
Irina: Îmi asum totul. Nu aș schimba nimic. Așa trebuia să se întâmple. Important e ca din fiecare lecție să fi invățatcâte cevași să n-o mai repet.
Cristi: Cu siguranță că de-a lungul timpului am făcut foarte multe greșeli, însă nu aș schimba nimic.
De ce ar trebui să vină lumea la teatru
Irina: Pentru că teatrul e cultură, magie, deconectare, poveste, e………, e VIAȚĂ!
Cristi:Pentru că teatrul, prin modurile lui de exprimare, este unic. Pentru că poate provoca emoții și trăiri pe care nu le mai poți întâlni nicăieri. Pentru că te emoționează, distrează, intrigă și pentru că te provoacă să gândești.
Foto: Cristi si Irina Naum – Teatrul “Jean Bart”
