De Noaptea Muzeelor, redescoperă poezia la Festivalul Internațional de Poezie București!
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-noaptea-muzeelor-redescopera-poezia-la-festivalul-international-de-poezie-bucuresti/

Au trecut deja 4 zile de când în Bucureşti a început Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti, ediţia a IX-a, organizat ca în fiecare an de Muzeul Naţional al Literaturii Române. Până acum, peste 150 de poeţi români şi străini s-au întâlnit cu publicul din capitală în peste 40 de evenimente culturale.

Un articol de Liliana Matei|18 mai 2018

Ediția din acest an l-a avut ca invitat special pe scriitorul portughez António Lobo Antunes, care a lansat pentru publicul român romanul Pe râurile ce duc…, recent apărut în traducerea lui Dinu Flămând. Dar atmosfera festivalului a fost completată de lansări de carte, performance-uri ale autorilor contemporani, dezbateri, târguri de carte, expoziții, întâlniri cu liceeni sau lecturi publice. Luni, ne-am bucurat în grădina Muzeului Național al Literaturii Române de un recital al inconfundabilului Mircea Dinescu, marți i-am avut alături pe Matei Vișniec și Bonnie Tchien în minunatul performance Mămăliga, miercuri, Anne-James Chaton și Andy Moor le-au oferit bucureștenilor concertul Heretics, iar joi, poeții străini s-au reunit într-o amplă lectură comună de poezie în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”.

De vineri, Festivalul Internațional de Poezie București intră în programul special pregătit pentru Noaptea Muzeelor. Timp de 3 zile, cele două sedii ale Muzeului Național al Literaturii Române (Calea Griviței 64-66 și Str. Nicolae Crețulescu 8) și importante Case Memoriale ale celor mai cunoscuți scriitori români se deschid publicului de toate vârstele cu o ofertă culturală variată și un program de vizitare special, dedicate sărbătorii poeziei.

Vineri, îl puteți întâlni de la ora 17.00 la Muzeul Național al Literaturii Române (Str. Nicolae Crețulescu 8) pe Jean Portante, important autor luxemburghez, cu o operă de peste 40 de romane, proză scurtă, piese de teatru și poezii în performance-ul Dans la peau de la peau&sie. De la ora 18.00, continuă seria lecturilor publice ale autorilor străini în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” cu Bruce Weigl (SUA), James Byrne (Anglia), Maarja Kangro (Estonia), Sébastien Reichmann (Franța), Jan H. Mysjkin (Belgia), Karl Schembri (Malta), Arvis Viguls (Letonia), Aušra Kaziliūnaitė (Lituania), Najwan Darwish (Palestina), Zofia Bałdyga (Polonia), Jordi Virallonga (Spania), iar de la ora 20.00, Apollo 111 găzduiește mult așteptatul eveniment MultiVerse – performance de poezie experimentală cu Emma Bennet, Anne-James Chaton, Robert G. Elekes, Eduard Escoffet, Douglas Kearney, Eugene Ostashevsky, Holly Pester, Andra Rotaru, OYIO feat. Paula Dunker, W. Mark Sutherland și Erica Zingano.

Sâmbătă, oferta culturală a Festivalului cuprinde peste 20 de evenimente. Vă recomandăm, de la ora 17.00, performance-ul Noli me tangere (Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8) cu Isabelle Maurel (Franța), Davide Napoli (Franța/Italia), Cornelia Petroiu (România) și spectacolul Polifonic (Muzeul Național al Literaturii Române, Calea Griviței 64-66) cu Michael Astner, Andrei Dósa, Robert G. Elekes, Matei Hutopila, Henriette Kemenes, Claudiu Komartin, Mihók Tamás, Aleksandar Stoicovici, Livia Ștefan și Victor Țvetov. De asemenea, pentru cei care doresc să petreacă o noapte de poezie, este organizată a X-a ediție a Maratonului Internațional de Poezie și Jazz, care începe la ora 20.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”. Mai mult, publicul bucureștean se poate bucura în cadrul Festivalului de proiecții de film, concerte și multe lecturi de poezie.

Duminică este ultima zi a Festivalului Internațional de Poezie București, care se va încheia printr-o festivitate organizată la Muzeul Național al Literaturii Române (Str. Nicolae Crețulescu 8) de la ora 18.00, urmată, la ora 20.00, de concertul muzicianului român Nicu Alifantis.

Programul complet al Festivalului este disponibil pe www.fipb.ro, iar evenimentele se vor desfășura atât în limba română, cât și în engleză, franceză sau spaniolă.

17
/11
/23

Editura Litera invită cititorii să se bucure de noi apariții editoriale, reduceri și întâlniri cu autorii favoriți, între 22 și 26 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2023, desfășurat la Pavilionul Central Romexpo.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 15 noiembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Eu cânt și muntele dansează de Irene Solà, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Janei Balacciu Matei, carte distinsă cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene 2020.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

20
/10
/23

Într-o permanentă alunecare între prezent și trecut, romanul Vorbește-mi despre tata, devenit bestseller imediat după publicarea în Coreea, este nu numai o melancolică scrisoare de dragoste adresată de către o fiică părintelui ei, ci și o dramă psihologică în care, pe fundalul multistratificat al istoriei coreene recente, amintirile pot vindeca răni adânci și restabili relații de familie fragilizate.

18
/10
/23

De la volumul biografic „Martin Scorsese: O călătorie“ de Mary Pat Kelly la cartea de interviuri „Călătorie într-o fotografie” de Dia Radu, cărțile pe care vi le propunem de această dată vă invită să descoperiți fascinante istorii personale.

17
/10
/23

Un târg de carte de teatru – adevărat maraton al lansărilor și prezentărilor unor noi produse editoriale din domeniul artei scenice, cu întâlniri, discuții, întrebări, răspunsuri – constituie o componentă importantă a Festivalului Național de Teatru ajuns la a XXXIII-a ediție.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.