De Ziua Culturii Naționale, Teatrelli sărbătorește arta imaginii pe scena lumii
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-ziua-culturii-nationale-teatrelli-sarbatoreste-arta-imaginii-pe-scena-lumii/

Se întâmplă într-o ediţie specială dedicată scenografiei în seria „Anotimpurilor dialogului despre teatru cu Octavian Saiu”.

Un articol de Liliana Matei|14 ianuarie 2021

Dragoș Buhagiar, cel mai premiat scenograf al spațiului românesc, aflat la a doua colaborare cu Tokyo Metropolitan Theatre, Adrian Damian, autorul unor veritabile instalații aduse la viață de energiile actorilor, și Cristina Milea, laureata Premiului UNITER pentru scenografie în 2020, adepta unei noi ecologii teatrale, sunt invitații criticului de teatru Octavian Saiu într-o nouă ediție online a seriei de întâlniri de la Teatrelli „Anotimpurile dialogului despre teatru”, care se va desfășura sub genericul „Arta care nu hibernează niciodată: Scenografia de teatru, la timpul prezent”.

Munca nevăzută a scenografilor, provocările, greutățile lor, dar și nevoia de face astăzi teatrul mai vizibil decât oricând, acestea sunt coordonatele unei noi ediții de iarnă a „Anotimpurilor dialogului despre teatru cu Octavian Saiu”. Invitații din cadrul acestei întâlniri speciale online de Ziua Culturii Naționale sunt trei reputați artiști de teatru, trei creatori de lumi vizuale remarcabile, recunoscuți și premiați deopotrivă în plan național și internațional: Dragoș Buhagiar, Adrian Damian și Cristina Milea.

Dacă teatrul este, așa cum spunea Peter Brook în cartea lui cea mai cunoscută, arta de a face vizibil invizibilul, atunci o anume dimensiune a lui rămâne esențială. Fiindcă devine puntea între materie și spirit, înnobilează obiectele cele mai simple și le înalță la rangul de imagini. Imagini memorabile, purtate în suflet de spectatori care le descoperăîntr-o seară magică, din penumbra unei săli. Scenografia este tocmai acea vocație a imaginilor care nu se pierd, chiar și atunci când par invizibile”, detaliază criticul de teatru Octavian Saiu.

Dezbaterea va fi difuzată în premieră pe pagina de Facebook a Teatrelli, în data de 15 ianuarie, cu începere de la ora 19, gratuit și cu subtitrare în limba engleză. Dialogul va fi accesibil ulterior și pe site-ul www.teatrelli.com, la secțiunea „Dezbateri”.

Octavian Saiu, gazda seriei speciale de întâlniri de la Teatrelli, numită „Anotimpurile dialogului despre teatru”, este profesor, cercetător şi critic de teatru. Are un doctorat în studii teatrale şi unul în literatură comparată. Predă la universităţi din România, Noua Zeelandă, Hong Kong, Japonia şi Portugalia şi a fost de două ori Visiting Fellow la University of London. A susţinut conferinţe şi master-class-uri la alte universităţi din Europa, Asia şi Africa, precum şi la Institutul Grotowski. În 2013 a fost Moderatorul Conferinţelor „Beckett at the Festival” din cadrul Programului Oficial al Festivalului Internaţional de la Edinburgh, iar în 2016 şi 2019 a moderat şi a susţinut conferinţe la Olimpiada Teatrelor (Wrocław – Capitală culturală europeană şi Toga, Japonia). Din 2004 este moderatorul Conferinţelor Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Este consultant al mai multor festivaluri din lume, Secretar General Adjunct al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) şi Preşedinte al Secţiei Române AICT – Teatrologie. Articolele şi studiile sale auapărut în numeroase publicaţii naţionale şi internaţionale. Este autorul a 11 volumele despre teatru. A primit Premiul Criticii pentru carte de teatro în 2010 şi Premiul UNITER pentru Critică de Teatru în 2013.În 2020, Președintele României i-a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, „însemn de apreciere pentru activitatea importantă dedicată criticii de teatru, pentru profesionalismul de care a dat dovadă în promovarea creației teatrale românești”. 

Teatrelli este un proiectcreart, instituție de cultură a Primăriei Municipiului București, un spațiu cultural alternativ dedicat artelor performative, care oferă publicului producții proprii de teatru și dans, serii de dialoguri culturale și artist-talk-uri, precum și concerte acustice.

 

 

 

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Asociația Tangent, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Casa Kerim și LiterNet, a lansat miercuri, 21 februarie, un open call pentru actori și actrițe din București, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, pentru formarea distribuției spectacolului EMAUS, după romanul omonim al scriitorului italian Alessandro Baricco.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.