DEBUSSY: Impresionistul inspirat de pictură, femei și muzica javaneză, care a cumpărat cărbuni cu o compoziție
https://www.ziarulmetropolis.ro/debussy-impresionistul-inspirat-de-pictura-femei-si-muzica-javaneza-care-a-cumparat-carbuni-cu-o-compozitie/

OAMENII MUZICII Pe 25 martie 1918 se stingea Debussy, compozitorul ce a declanşat o revoluţie soft în secolul XX. Muzica lui e perfectă pentru evadări interioare, e visătoare, romantică, melancolică, relaxantă… Exact ce ne trebuie acum.

Un articol de Cristina Enescu Aky|25 martie 2020

Este apreciat îndeosebi pentru compozițiile pentru pian, destul de solicitante pentru pianiști și necesitând deopotrivă multă agilitate și delicatețe. Armoniile și tonalitățile sale neconvenționale, care s-au desprins de tradiția romantismului, l-au făcut ulterior deosebit de influent asupra multor muzicieni, printre care Stravinski, Gershwin sau jazzman-ii Duke Ellington și Bill Evans – căci da, el a influențat și jazz-ul, inclusiv prin fascinația pe care a avut-o pentru experimentele muzicale cu disonanțe.

Achille (!) Claude Debussy s-a născut pe 22 august 1862 într-o familie modestă, tatăl fiind patron de magazin de porțelanuri iar mama croitoreasă. A fost un talent muzical precoce: început să studieze pianul la 7 ani, luând lecții printre alții și cu soția poetului simbolist Paul Verlaine, Marie Mauté de Fleurville. La 10 ani devenea deja elev al Conservatorului din Paris. Profesorii și colegii i-au observat imediat talentul incontestabil, dar îi considerau adesea drept ciudate experimentele și inovațiile muzicale.

În timpul vieții sale au înflorit poezia simbolistă și pictura impresionistă. El însuși a fost considerat impresionist, dar termenul nu l-a încântat deloc, preferând să fie numit „modernist”. A sperat să devină un pianist virtuoz, însă nu s-a clasat niciodată pe locuri fruntașe în competițiile de profil.

Premiul cel deprimant

Mult râvnitul Prix de Rome pentru compoziție (despre care v-am povestit și în acest articol despre Ravel, și pe care l-a câștigat și Georges Bizet), Debussy l-a obținut la 22 de ani, în 1884, la a treia încercare. Primele două dăți juriul nu apreciase inovațiile sale componistice; a treia oară a prezentat o lucrare mai conservatoare, L’enfant prodigue. Premiul a constat într-o bursă de studii la Academia de Arte frumoase de la Villa Medici din Roma. A fost însă atât de nefericit de mediul „rigid și neinspirant” de acolo, încât uneori nu reușea deloc să compună. La Roma l-a descoperit totuși pe Wagner, în special prin opera „Tristan și Isolda”, care – vă vine să credeți? – l-a influențat mult timp. Însă stilul lui Wagner s-a dovedit prea opulent și ostentativ pentru Debussy.

Timp de trei veri (1880-1882) a dat lecții de pian copiilor Nadejdei von Meck, bogata patroană a deja celebrului Ceaikovski. Ea i-a trimis la un moment dat lui Ceaikovski „Dansul boem” al lui Debussy, dar maestrul nu a fost impresionat, reproșând piesei că „e drăguță, dar prea scurtă.”. Debussy prefera, însă, compozițiile (ca de altfel și iubirile…) scurte. În timpul angajării la doamna von Meck, el a călătorit prin Europa, în special în Italia și Rusia (unde a descoperit muzici ce îl vor influența semnificativ.)

Muzică relaxantă, viață personală – nu prea

A fost mult tumult în viața sentimentală a lui Claude, în contrast cu atmosfera relaxantă a muzicii sale. Avea o chimie particulară cu femeile și a avut numeroase aventuri, adesea începând o nouă poveste amoroasă înainte de a o încheia pe precedenta. Ș-a părăsit soția pentru o femeie măritată, Emma Bardac, care a rămas însărcinată cu el. Cu ea a fost nevoit să fugă în Anglia, în 1905, din cauza scandalului provocat în Franța de relația lor și de tentativa de sinucidere a soției. Pe fiica născută de Emma a numit-o, foarte creativ (sau deloc?…) Claude-Emma.

A fost și un cheltuitor nesăbuit, plăcându-i luxul și viața bună (poate în contrapondere cu viața sărăcăcioasă avută în copilărie), A ajuns adesea în pragul falimentului căci cheltuia peste limită (și-a cumpărat o casă într-o zonă șic, a angajat servitori și chiar și-a luat mașină, un lux extrem pe atunci). Când, în Primul Război Mondial, cărbunii pentru încălzirea casei se găseau foarte greu, a rămas antologică oferta pe care i-a făcut-o unui vânzător: să îi dea cărbuni în schimbul unei compoziții. Surprinzător, acesta a acceptat, astfel că a plecat acasă cu ultima lucrare a lui Debussy, Serile luminate de cărbuni aprinși (Les soirs illuminés par l’ardeur du charbon).

A fost puternic influențat de uriași ruși ai sfârșitului de secol 19 precum Ceaikovski, Musorgski sau Borodin, dar a găsit inspirație și în alte zone. De exemplu, la Expoziția universală de la Paris (1889), a fost entuziasmat de muzica tradițională javaneză din Indonezia numită gamelan, din care s-a inspirat ulterior, declarând că „față de contrapunctul lor, muzica lui Palestrina este o joacă de copil” (Giovanni da Palestrina a fost un celebru compozitor de secol 16, considerat maestrul polifoniei și al contrapunctului).

Și-a dorit să fie pictor. Nu a reușit, însă obișnuia să spună că iubește pictura aproape la fel de mult ca muzica, și că a învățat mai multe de la pictori și poeți decât de la muzicieni.

Debussy a deschis drumul aprecierii muzicii clasice moderne în Statele Unite. Compozițiile sale orchestrale au fost interpretate acolo în primele decenii ale secolului XX, mai ales la Boston, Chicago și New York, mai mult decât ale oricărui alt contemporan.

Ca ritm de lucru în compoziție, era destul de lent. Scrierea La mer (Marea), spre exemplu, i-a luat un an și jumătate – ceea ce, pentru el, a fost un ritm destul de rapid, având în vedere că lucrul la Nocturne a durat 5 ani, iar la Images 7 ani.

Fiind diagnosticat cu cancer de colon, a beneficiat de una dintre primele colostomii realizate vreodată (îmbinare chirurgicală a colonului la nivelul pielii formând un anus artificial, temporar sau definitiv – sursa aici)

Din păcate boala a recidivat, iar Debussy s-a stins pe 25 martie 1918, la doar 55 de ani. A lăsat în urmă și numeroase compoziții neterminate, dar mai ales o moștenire muzicală extrem de importantă în muzica secolului XX.

În cuvintele lui Debussy…

În operă, întotdeauna e prea mult cântat.

Secolul avioanelor are dreptul la o muzică a sa proprie.

Nu există nimic mai muzical decât un apus de soare.

Frumusețea trebuie să vorbească simțurilor, trebuie să ne ofere o plăcere imediată, trebuie să ne impresioneze sau să se strecoare în noi fără niciun efort din partea noastră.

Dintre splendorile compuse de Debussy:

Suite bergamasque, din care sigur cunoașteți partea a treia, meditativa, romantica, relaxanta Claire de lune (care inițial s-a numit „Promenadă sentimentală”). A făcut parte din coloana sonoră a mai multor filme, printre care „Giant” – ultima peliculă a lui James Dean -, „Ocean’s Eleven” sau „Twilight”).

La mer a apărut în perioada scandalului public al părăsirii soției pentru Emma Bardac, ceea ce a contribuit probabil la faptul că, la premiera pariziană din 1905, lucrarea nu a fost deloc bine primită. Apoi a fost interpretată în Statele Unite și Marea Britanie, după care, revenind în concert la Paris în 1908, a devenit rapid una dintre cele mai populare compoziții ale sale. Ea exprimă splendid relația sa emoțională puternică cu marea, deși în perioada când a compus-o nu a fost deloc la mare, ci s-a inspirat din tablouri și scrieri despre mare.

Deși el nu a numit-o ca atare, este considerată o simfonie. Debussy a cerut în mod expres ca pe coperta compoziției să apară celebra gravură „Valul” a artistului japonez de secol 18/19 Hokusai.

Preludiu la după-amiaza unui faun. Poemul simfonic pentru orchestră scris la solicitarea poetului simbolist Mallarmé descrie visele unui faun (o creatură mitică jumătate om, jumătate țap) într-o după-amiază caniculară. Din punct de vedere armonic a fost o lucrare atât de stranie pentru contemporani, încât unii critici au declarat că „faunul trebuie să fi avut o după-amiază îngrozitoare!”.

Nocturnele au fost inspirate de tablourile impresioniste ale lui James Abbott McNeill Whistler.

Pelléas et Mélisande. Singura sa operă finalizată, o poveste de dragoste în cinci acte, e considerată un reper major al muzicii secolului XX. Autorul piesei pe care se bazează libretul, Maurice Maeterlinck, a boicotat premiera și, se spune, chiar l-a provocat pe Debussy la duel, deși inițial își dăduse acordul pentru proiect. Motivul? Debussy refuzase să o distribuie în spectacol pe amanta lui Maeterlinck. Acesta a mers atât de departe încât, cu o săptămână înaintea premierei, a publicat un articol în Le Figaro în care ura producției „un imediat și răsunător eșec”. S-a înșelat amarnic – opera a avut un succes fabulos și la premieră, și ulterior.

Fata cu părul de in (bălai)/ (La fille aux cheveux de lin) este una dintre lucrările lui Debussy cu cele mai multe înregistrări. Imaginea din titlul acestei scurte compoziții pentru pian solo a fost folosită în literatură și pictură ca un simbol al inocenței și naivității.

27
/04
/23

OPINIE Reflecția despre teatru presupune și redescoperire. Invitându-vă permanent la întoarceri necesare, Ziarul Metropolis a scos din arhive uitate un dialog cu criticul Martin Esslin, intrat în istorie datorită cărții sale „Teatrul absurdului”, apărută în 1961, care explica și recunoștea un fenomen.

24
/04
/23

„Nu-i stradă pe lume mai chinuită, mai muncită, mai mişcătoare în silinţele ei de a face din atâtea contraste puţintică armonie. Şi poate nu-i stradă care să închege în atare măsură gândurile unui popor. Podul Mogoşoaiei e plămădit cu sufletul nostru.”

28
/03
/23

Printre numeroasele povești întunecate rămase în istoria tulburată a anilor 1950 s-a rătăcit și povestea demnă de film a unei actrițe care fascinase în mult admiratul interbelic, sub numele de scenă Tina Barbu.

27
/03
/23

„Cred că arta dramatică este o artă eminamente feminină. Să-ți fardezi chipul, să-ți disimulezi adevăratele sentimente, să încerci să te faci plăcută și să atragi atenția, toate acestea sunt defecte puse în seama femeilor și care sunt tratate cu mare indulgență...”

26
/03
/23

„Adevărata stare, de fapt, este că eu trăiesc mereu în copilărie, cutreier apartamentele vag luminate, mă plimb pe străzile tăcute ale Uppsalei, stau în fața casei de vară și ascult mesteacănul cel uriaș. Mă deplasez instant. De fapt, locuiesc mereu în visul meu și doar fac vizite în realitate.”