Debussy la Sala Radio, sub bagheta dirijorului american RYAN BANCROFT!
https://www.ziarulmetropolis.ro/debussy-la-sala-radio-sub-bagheta-dirijorului-american-ryan-bancroft/

Vineri, 6 decembrie (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului american multipremiat internaţional RYAN BANCROFT aduc în faţa publicului bucureştean, la Sala Radio, muzica unuia dintre cei mai mari compozitori francezi de la finalul sec. XIX şi începutul sec. XX: CLAUDE DEBUSSY.

Un articol de Petre Ivan|2 decembrie 2019

În 2018, Ryan Bancroft a obținut, la doar 28 de ani, Premiului I şi Premiului Publicului la Concursul Malko destinat tinerilor dirijori, una dintre cele mai prestigioase competiții de gen din lume, organizate la Copenhaga de Orchestra Simfonică Radio Daneză. 

Debussy a fost un inovator, un creator vizionar ce a revoluționat lumea muzicală. Veți asculta la Sala Radio două dintre cele mai cunoscute creații ale sale: Preludiu la după-amiaza unui faun și suita de Nocturne. Deși nu se bucura de asocierea sa cu eticheta de compozitor ”impresionist”, a creat partituri care evocă exact atmosfera surprinsă în tablourile celebrilor pictori impresioniști. O lume onirică, cețuri, umbre, senzații, stări și impresii, sonorități ”eterice”, o muzică foarte modernă în epocă este ceea ce a adus Claude Debussy în istoria muzicii.

Preludiu la după amiaza unui faun – în original L’après-midi d’un faune – este una dintre cele mai cunoscute creații ale sale, o lucrarea ce a marcat un punct de cotitură în muzică, deschizând calea compozițiilor moderne. Inspirată de poemul omonim semnat de poetul simbolist Stéphane Mallarmé, lucrarea a servit ca bază pentru coregrafia imaginată de unul dintre marii balerini din istoria dansului – Vaslav Nijinski – care a creat prima coregrafie pe baza lucrării lui Debussy și a provocat un imens scandal în epocă, din cauza unor evidente aluzii sexuale.

Suita de Nocturne a suferit nenumărate modificări. Peste 7 ani a prelucrat și a schimbat Debussy această creație a sa, compusă în paralel cu alte partituri. La fel ca Preludiu la după amiaza unui faun, Nocturnele au fost inițial inspirate de poemele unui poet simbolist francez –  Henri de Régnier – și la fel ca în toate creațiile sale, Debussy a încercat să traducă în muzică nuanțe, efecte de lumină, senzații, inspirate și de natură, dar și de picturile lui James McNeill Whistler.

În partea a doua a serii de la Sala Radio veți asculta lucrarea compozitorului austriac Alexander von Zemlinsky (1871 – 1942) Die Seejungfrau – Sirena – poem simfonic bazat pe celebra poveste a micuței sirene scrise de Hans Christian Andersen și interpretat pentru prima oară în România!

Evenimentul se va derula cu participarea Corului Academic Radio, dirijat de Ciprian Țuțu. 

Născut la Los Angeles, RYAN BANCROFT a urmat cursurile Institutului de Arte din California unde a studiat harpă, flaut, violoncel, muzică şi dans cu specific ghanez, apoi s-a specializat în artă dirijorală la Conservatorul Regal din Scoţia. A dirijat Royal Scottish National Orchestra, BBC Scottish Symphony Orchestra, RedNote (un ansamblu de muzică contemporană) şi Orchestra Naţională Daneză. Ryan Bancroft şi-a desăvârşit formarea muzicală la Nationale Master Orkestdirectie din cadrul Conservatorului din Amsterdam, precum şi la Conservatorul Regal din Haga.

În prezent dirijorul trăieşte în Olanda și concertează mult în Europa, alături de Prague Symphony Orchestra, Residentie Orchestra, Gulbenkian Orchestra, Orchestra of the Eighteenth Century, Orchestra Naţională de Tineret, Orchestra Filarmonicii şi Orchestra de Cameră din Olanda. Din septembrie 2020, Ryan Bancroft a fost invitat să preia poziția de dirijor principal al Orchestrei Naționale BBC din Țara Galilor (BBC National Orchestra of Wales). 

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro. Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio. Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

28
/06
/21

Pe 2 iulie, de la ora 20, în Parcul Coloanei fără sfârşit din Târgu Jiu va poposi recitalul Vioara lui Enescu, eveniment ce va aduce în faţa publicului un exemplu unic de generozitate artistică. Gabriel Croitoru şi legendara vioară Guarneri del Gesù pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflat în patrimoniul Muzeului Național “George Enescu”) străbat România alături de pianistul Horia Mihail, aducând muzica aproape de comunităţi dintre cele mai diferite România.

10
/06
/21

Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto ce poartă numele legendarei soprane Hariclea Darclée, născută la Brăila, ne aduce de un sfert de veac acele manifestări extraordinare inspirate şi coordonate de o altă mare artistă, Mariana Nicolesco, a cărei personalitate a atras până acum în oraşul de pe Dunăre şi în teatrul în care ilustra predecesoare debuta la numai 21 de ani, în 1881, peste 2900 de tineri artişti lirici din 50 de ţări şi 5 continente.

10
/06
/21

Joi, 10 iunie, și vineri, 11 iunie, de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”  va fi condusă de  Gabriel Bebeșelea, dirijorul său principal din stagiunea 2020/21. Programul concertului din 10 și 11 iunie este alcătuit din selecțiuni din muzica originală compusă de  Jean-Baptiste Lully pentru piesa Burghezul gentilom de  Molière și din Suita Burghezul gentilom de Richard Strauss. […]

09
/06
/21

Iubitorii muzicii clasice care vor să achiziționeze abonamente la Festivalului George Enescu 2021 sunt invitați să se înscrie la acest link, începând de astăzi, 9 iunie, pentru a participa la loteria în cadrul căreia vor fi distribuite abonamentele. Biletele individuale se pun în vânzare pe 19 iulie 2021, la ora 12:00, iar biletele și abonamentele pentru vizionare în sistem pay-per-view vor fi disponibile începând cu 2 august 2021.

03
/06
/21

Nisip fin, vegetație și umbră, o plajă care se păstrează încă sălbatică, pescari de la prima oră a dimineții și apă verde-turcoaz, pe scurt - plaja de la Tuzla. În acest loc bine ascuns, sub coasta sălbatică a mării, se va întâmpla a doua ediție a festivalului Living Rock, dedicat tuturor iubitorilor de alternativ, fie că vorbim de muzică, destinații de vacanță, preferințe gastronomice sau activități de petrecere a timpului liber.

02
/06
/21

Sâmbătă, 5 iunie, începând cu ora 18:30, Gala Aniversară „Ruxandra Donose 30” va ajunge pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, într-un eveniment extraordinar menit să celebreze cei 30 de ani de activitate artistică ai celebrei mezzosoprane. La pupitrul Orchestrei Operei Naționale București se va afla Tiberiu Soare, conceptul regizoral fiind semnat de Paula Stoica.

02
/06
/21

În seara zilei de duminică, 6 iunie, la ora 19, flautista Miruna Didu, violonista Corina Mitroi, violista Iulia Goiana și violoncelistul Eugen Bogdan Popa, toți instrumentiști din Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” din București, propun iubitorilor muzicii de cameră un program integral Mozart.

31
/05
/21

După câteva luni în care, din motive pandemice, toate evenimentele stagiunii au fost transmise live de la Sala Radio – pe calea undelor sau online – publicul va reveni fizic în sală! Primul concert în care spectatorii se vor bucura de reîntâlnirea „vie” cu muzica și, reciproc, artiștii vor retrăi emoția interacțiunii cu publicul, se va derula vineri, 4 iunie (ora 19.00).