Debut exploziv pentru JAZZ™ 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/debut-exploziv-pentru-jazz-2015/

Ediţia cu numărul 3 a festivalului timişorean de jazz, JazzTM, a început în forţă. De la artişti locali, până la nume mari din industrie, toţi au oferit publicului un spectacol pe cinste.

Un articol de Liliana Matei|5 iulie 2015

Vineri, la ora 20:00, timișorenii de la Brum au deschis spectacolul. Cu un sound ce îmbină armonios electroexperimentallive, muzică electronică, drum and bass și postdnb, pe alocuri presărat cu funk sau disco, cei trei i-au încântat pe cei prezenți cu patru dintre piesele prezente pe noul lor album, „Today”.

Publicul s-a entuziasmat când cei de la Aufgang au urcat pe scenă. Veniți pentru a doua oară în România, artiștii spun că apreciază multiculturalitatea Timișorei, pe care o consideră foarte aproape de ceea ce trăiesc în țările lor natale. „Nu ne place să fim etichetați. Eu am crescut 8 ani în Liban, după care m-am mutat, așa că sunt un mix de culturi. Ne plac clasicii, dar în același timp ne place și muzica electronică, hip hop-ul, avem și gusturi diferite. Totuși, am fost curioși și, de la muzica clasică am căutat și alte stiluri”, a spus Rami Khalifé, pianist și compozitor. Le place publicul român și își doresc să revină cât mai curând în țară.

Marcus Miller (foto sus), capul de afiș al serii, a prezentat albumul Afrodeezia, despre care spune că e o combinație a muncii lui de artist UNESCO pentru pace cu muzică. „Am încercat să găsesc muzicieni din diverse locuri de-a lungul Rutei Sclaviei: unii sunt din Africa, unii, din America de Sud, de exemplu. Am ajuns să colaborăm cu niște muzicieni din foarte multe părți ale lumii: Brazilia, de asemenea Trinidad, Caraibe. Am mai colaborat și cu muzicieni din sudul SUA. Așadar, multe călătorii, multă coordonare la programele tuturor dar, în final, recompensa a fost extrem de mare.Proiectul s-a concentrat, în principal, pe celebrarea puterii oamenilor de a trece peste situații dificile. Acesta e scopul! E uimitor, cum au trecut oamenii peste acea perioadă dificilă din viața lor (sclavia). Și nu doar africanii, fiecare rasă, fiecare om a experimentat opresiunea. Trebuie să fii puternic să treci peste asta, așa că este un mesaj foarte universal. Cred că asta e meseria noastră, ca muzicieni și artiști, să cunoaștem dificultățile noastre și să celebrăm schimbarea.” A fost primit în aplauzele tuturor, iar întreg spectacolul pe care l-a pus în scenă alături de trupa sa a fost de neuitat.

Așadar, iată că și cea de-a treia ediție a fetivalului JazzTM promite să fie una memorabilă, care va aduce în fața publicului cei mai îndrăgiți artiști din jazz.

JAZZ™ se desfășoară în Piaţa Victoriei din Timişoara în perioada 3-5 iulie 2015.
Accesul la JAZZ™ este gratuit.

FOTO: sebatataru.ro

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.