Debutul literar al starului hollywoodian David Duchovny: Holy Cow
https://www.ziarulmetropolis.ro/debutul-literar-al-starului-hollywoodian-david-duchovny-holy-cow/

Romanul Holy Cow, debutul actorului David Duchovny – cel care a dat viaţă personajului Fox Mulder din celebrul serial The X-Files, dar şi scriitorului Hank Moody din serialul Californication – , a apărut în traducere la Editura Polirom.

Un articol de Petre Ivan|18 iunie 2015

David Duchovny, unul dintre cei mai îndrăgiţi actori americani contemporani, a câștigat în 1997 şi 2008 Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol principal într-un serial de televiziune.

O minunată parodie a lumii postmoderne, Holy Cow a fost publicată în colecția „Biblioteca Polirom”, traducere din limba engleză şi note de Ioana Filat, disponibilă şi în ediţie digitală.

Holy Cow (2015) este o fabulă pe cât de nostimă, pe atât de emoţionantă despre prietenie, religie, umanitate şi toleranţă.

Elsie Bovary, o văcuţă de la o fermă din nordul statului New York, îşi petrece viaţa senină păscând, studiind celelalte animale şi pălăvrăgind cu prietena ei cea mai bună, Mallory.

Lumea sa este însă zguduită din temelii cînd, găsind poarta grajdului deschisă într-o seară, se strecoară până la casa fermierului şi află cu stupoare că oamenii nu cresc vaci doar pentru lapte, ci ca să le mănânce carnea şi să le folosească pielea pentru a fabrica diverse lucruri.

După această cumplită revelaţie, Elsie hotărăşte să plece în India, unde vacile sunt considerate sfinte şi nimeni nu se atinge de ele. I se alătură îndată porcul Jerry, de curând convertit la iudaism, care vrea să ajungă în Israel pentru că acolo nimeni nu pune gura pe carne de porc, şi curcanul Tom, dornic să ajungă în Turcia, ţara unde este venerat.

Cei trei trec împreună printr-o grămadă de peripeţii, care de care mai hazoase şi mai hazardate, ce pun însă sub semnul întrebării multe realităţi ale lumii contemporane.

Noi avem o «tradiţie orală» – cum se zicea pe vremuri în cultura voastră. Poveştile şi învăţăturile de viaţă se transmit din vacă-n viţică, din generaţie în generaţie. Cam ca Odiseele şi Iliadele voastre. Le cântăm chiar. Mă scuzaţi că mă sparg în figuri cu nume ilustre. Homer. Bum! Hai că vă las un pic să vă reveniţi din şoc. – David Duchovny, Holy Cow

David Duchovny, în rolul lui Fox Mulder din celebrul serial The X-Files

David Duchovny, în rolul lui Fox Mulder din celebrul serial The X-Files

Despre David Duchovny

David Duchovny s-a născut în 1960, la New York. A studiat literatura engleză la Princeton University şi a obţinut o diplomă de master la Yale University, unde l-a avut ca profesor pe Harold Bloom.

A început să scrie poezie în timpul facultăţii, primind o menţiune de onoare din partea Academiei Poeţilor Americani, însă a devenit în scurt timp fascinat de lumea filmului.

Şi-a început cariera de actor spre sfârşitul anilor ’80, rolurile care i-au adus cea mai mare popularitate fiind cel al agentului FBI Fox Mulder, din serialul SF The X-Files, şi cel al scriitorului Hank Moody, din serialul Californication.

În 2015, actorul şi-a lansat primul album de muzică, Hell or Highwater.

Foto: David Duchovny, Holy Cow – Polirom

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.