Delta Studio a lansat a treia ediție a albumului anual „Lifestyle Design Interior”
https://www.ziarulmetropolis.ro/delta-studio-a-lansat-a-treia-editie-a-albumului-anual-lifestyle-design-interior/

Joi, 13 decembrie 2018, Delta Studio a lansat Albumul anual „Lifestyle Design Interior 2019”, singura publicaţie de acest tip pe piaţa din România. A treia ediţie a albumului reuneşte 41 dintre cele mai reuşite amenajări de interior realizate de arhitecţi şi designeri români în 2018.

Un articol de Petre Ivan|17 decembrie 2018

Primele două ediții ale albumului anual au fost un adevărat succes, fiind apreciate de specialiști și publicul larg deopotrivă. Albumul 2019 prezintă 41 de proiecte de amenajări interioare rezidențiale și HoReCa,diferite ca stil, suprafață, buget, abordare și natură (unele implică reabilitări, restaurări complexe sau construcții de la zero). Noutatea acestei ediții o reprezintă secțiunea de proiecte HoReCa, zona proiectelor publice fiind în continuă dezvoltare și oferind exemple spectaculoase de amenajare.

Fiecare proiect de amenajare prezentat în album este însoțit de un sfat al arhitectului/designerului, referitor la amenajarea realizată de acesta, precum și de testimonialul beneficiarului. Albumul conține o serie de interviuri despre arhitectură și locuire, realizate cu arh. Dorin Ștefan, arh. Anda Ștefan, arh. Silvia Pintea și arh. Radu Negoiță.

Cele 41 de proiecte din album sunt redate în ordine alfabetică, după numele biroului de arhitectură sau design interior care le semnează.

Albumul se remarcă prin calitatea premium a tipăriturii și este comercializat la un preț de numai 29 lei, costurile fiind susținute de Delta Studio și sponsori. Rolul publicației nu este unul comercial, ci de educare și informare a persoanelor care urmează să își amenajeze locuința sau sunt pasionate de domeniu. Cei care citesc albumul vor descoperi care sunt tendințele în materie de design interior și care sunt motivele pentru care trebuie să lucreze cu specialiști în domeniu.

Albumulva fi distribuit în toată țara prin librăriile Cărturești, Inmedio, benzinăriile OMV&Rompetrol, Aeroport și punctele de presă din Cora, Kaufland, Tabac Xpress, în showroom-urile Delta Studio și online pe emag.ro și deltastudio.ro.

La evenimentul de lansare din showroom-ul principal Delta Studio au participat peste 300 de invitați: arhitecți, designeri, colaboratori și clienți. Evenimentul a fost acompaniat de aranjamente Floria, preparate gourmet și băuturi fine de la Naan Food&Drink Studio, vinuri de la Crama Gîrboiu și cafea Dolce Gusto.

Proiectele din album sunt semnate de: 2deco Studio, Alexandra Crișan, Alfa Invest, Alina Aldea, Anda Ștefan, Ateliero, COSS Studio, CraftHouse, Creative Interior, Cristiana Zgripcea, Cristina Micu, Cumulus, DAAA Studio, Enterprise AD, Eunice Pantea, Gavia Concept, Grosu Art Studio, Highlight, iDecorate Studio, Interiology, KiwiStudio, Laboratorul De Arhitectură, Magdalena Ancu, MB Studio, Miso Architects, Modulor, NBC Architect, Pick Two Studio, Pure Mess Design, Republic of Architects, Simona Ungurean, Space Casuals, Studio 2.1, Studio 28G.

Cu o experiență de peste 20 de ani, Delta Studio este lider și reper important pe piața amenajărilor interioare de lux din România, având 12 showroom-uri în nouă orașe din țară. Albumul anual „Lifestyle  Design Interior 2019” se înscrie în demersul Delta Studio de susținere și promovare a designerilor și arhitecților români și a designului de interior inteligent.

Foto: Lifestyle Design Interior – facebook

13
/10
/20

Expoziția-fenomen „Woman Unchained“ by Irina Greciuhina, care-a fost deschisă timp de o lună în spațiul expozițional Arbor.art.room, perioadă în care s-a bucurat de un imens succes, s-a închis în „real“, dar iubitorii de frumos mai au o șansă să contemple „Cina cea de taină“ cu femei și alte lucrări care i-au încântat pe bucureșteni în această perioadă.

12
/10
/20

Maria Orosan-Telea condensează în spațiul Kunsthalle Bega Box sub numele Later Edit 13 evenimente cuprinse în programul „Draft” - un program curatorial despre proiecte artistice în stadiu de idee, parțial realizate sau replicabile la scară mai mare, desfășurat din 2018 în Biblioteca Pavilion din Timișoara.

05
/10
/20

O expoziție de fotografie, proiecții de filme, teatru, recital de saxofon – programul Institutului Cervantes din București pentru luna octombrie include o serie de evenimente artistice care evidențiază creativitatea și caracterul inovator al mediului artistic de limbă spaniolă, o formă de a marca Ziua Națională a Spaniei, celebrată pe 12 octombrie. Totodată, octombrie înseamnă și reluarea activităților cu prezență la sediul instituției, din Bulevardul Regina Elisabeta 38.

01
/10
/20

În ciuda restricțiilor contextului pandemic, 32.405 de persoane au participat la ediția a 7-a Art Safari, finalizată duminică noapte, probabil cel mai mare eveniment dedicat artei în România, unic ca amploare, concept și structură. Muzeul temporar, deschis pentru două săptămâni, de data aceasta în Victoria Tower, a ocupat cu artă o suprafață de 6.000 de metri pătrați și a găzduit 800 de opere în valoare totală de peste 12 milioane de euro.

28
/09
/20

Când arta devine o formă de a pătrunde dincolo de vizibil, în adâncurile nevăzute ale ființei, artistul accede la o conectare profundă cu el însuși prin accesarea părților nevăzută ale Sinelui. Creația capătă un substrat mult mai profund, iar artistul devine mai mult decât un simplu imitator al conținutului realității. Cel care lasă emoția să se manifeste pe pânză, invită privitorul spre expresivități și trăiri care compun un întreg ansamblu de stări ale creatorului.

24
/09
/20

Fundația Calea Victoriei aduce o mulțime de noutăți în programul de cursuri online al lunii octombrie, ca să te bucuri de seri reușite și energizante. Istorie și artă urbană, dicție și cetăți medievale, negociere și literatură sau comedie sunt doar câteva posibilități.