Dem Rădulescu, George Constantin, Ştefan Bănică şi Dinu Manolache, postum pe Aleea Celebritatilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/dem-radulescu-george-constantin-stefan-banica-si-dinu-manolache-postum-pe-aleea-celebritatilor/

De Ziua Mondială a Teatrului, patru mari actori plecaţi dintre noi vor fi omagiaţi postum pe Aleea Celebrităţilor.

Un articol de Petre Ivan|24 martie 2016

Teatrul Metropolis, Primăria Municipiului Bucureşti împreună cu partenerii Cocor şi Sabion vă invită duminică, 27 martie 2016, de la ora 12:00, în Piaţa Timpului, în prezenţa domnului Primar General al Municipiului Bucureşti – Ioan Răzvan Sava, la ceremonia omagială de decernare postum a stelelor pentru întreaga activitate în domeniul teatrului şi filmului actorilor Dem Rădulescu, George Constantin, Ştefan Bănică şi Dinu Manolache.

Decernarea se va face în prezenţa fiilor şi fiicelor celor omagiaţi: Ştefan Bănică, Mihai Constantin, Ilinca Manolache şi Irina Rădulescu.

Dem Rădulescu va fi omagiat de către academician Răzvan Theodorescu, George Constantin de către Horațiu Mălăele, Ștefan Bănică de către Stela Popescu și Dinu Manolache de către Virginia Mirea.

„Cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului omagiem postum patru mari actori. Medaliile vor fi înmânate moştenitoriilor lor întru talent şi pasiune. Alături de ei, actriţe-soţii, actriţe-mame. Îi cunoaşteţi, îi recunoaşteţi pe toţi. Ce poate fi mai frumos decât o duminică petrecută în familie, în familia TEATRULUI”, declară George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis.

Mă bucur să particip la această sărbătoare a Teatrului, arătând împreună cu dumneavoastră respectul cuvenit celor patru familii de actori prezente aici, în Piața Timpului, familii al căror nume este dus mai departe cu succes de a doua generație de actori. – Daniel Stoica, acţionar Cocor.

În cadrul evenimentului, va fi înmânată câte o stea de aur din partea Casei de Bijuterii Sabion, bijutierul oficial al evenimentului.

DEM RĂDULESCU

S-a născut în 30 septembrie 1931, la Râmnicu Vâlcea şi a decedat în 17 septembrie 2000, la Câmpina. A absolvit Facultatea de Teatru în 1954, la clasa Irinei Răchiţeanu-Şirianu, după care a fost angajat la Teatrul Naţional din Bucureşti. Marele actor de comedie se considera “actor de inspiraţie”, iar atunci când juca, spunea că intră într-o mare „transă”. Prezenţa numelui său pe afiş, la teatru, ducea întotdeauna către un inegalabil succes, însă, uriaşa popularitate i-au făcut-o în egală măsură filmul, televiziunea sau teatrul de revistă, cu spectacolele “Salutări de la Vasile” şi “Dai un Biban, dar face!”. Din 1955 a devenit profesor de actorie în IATC, Facultatea de Teatru, secţia actorie, până la finalul vieţii, unde a îndrumat şi format, generaţii de actori. A fost căsătorit cu actriţa Adriana Şchiopu şi au împreună o fiică, Irina Rădulescu, ambele actriţe la Teatrul Mic din Bucureşti.

GEORGE CONSTANTIN

S-a născut în 3 mai 1933 şi a decedat în 30 aprilie 1994. George Constantin a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografie în 1956, la clasa lui Nicolae Bălţăţeanu, făcând parte din promoţia de aur, alături de: Silvia Popovici, Sanda Toma, Draga Olteanu-Matei, Mircea Albulescu, Victor Rebengiuc, Amza Pellea, Gheorghe Cozorici, Constantin Rauţchi, Silviu Stănculescu, Eliza Plopeanu. Şi, aşa cum spunea, a învăţat meserie “şlefuindu-se” pe lângă nume mari din teatrul românesc: Aura Buzescu, Gh. Storin, Ion Finteşteanu, George Vraca, Aurel Athanasescu, Nineta Gusti, Ion Şahighian, Sanda Manu, Lucian Pintilie, Liviu Ciulei. Numea rolurile, “vieţi care i s-au dat” faţă de care se simţeaAleea Celebritatilor responsabil, şi după mulţi ani de teatru, când i s-a cerut un curriculum vitae, a numărat personajele: „50 la Teatrul «Nottara», 12 în alte teatre, 11 la televiziune, peste 200 la radio”. Amintim în teatru cele trei roluri din dramaturgia shakespeariană magistral interpretate de George Constantin: Prospero în regia lui Liviu Ciulei, Regele Lear înregia lui Radu Penciulescu la Teatrul Naţional Bucureşti şi Timon din Atena în regia lui Dinu Cernescu la Teatrul Nottara, iar în film rolul procurorului din ,,Reconstituirea” regizat de Lucian Pintilie. În realitate erau mult mai multe, iar rigoarea cu care se autocenzura e dovedită şi de faptul că, dintr-o filmografie de 50 de roluri, pomenea doar de vreo patru. A fost căsătorit şi are un fiu, Mihai Constantin, actor al Teatrului Bulandra și al Teatrului Naţional din Bucureşti.

ȘTEFAN BĂNICĂ

S-a născut în 11 noiembrie 1933, la Călăraşi, şi a decedat în 26 mai 1995. Tatăl său l-a vrut avocat, dar, după o imprimare la Radio, actorul Radu Beligan l-a urcat într-un taxi, ducându-l să se înscrie la Facultatea de Teatru, pe care a absolvit-o, în 1955, la clasa maestrului Finţi. După absolvire, a debutat la Teatrul din Galaţi, jucând alături de: Gina Patrichi, Dana Comnea, Mihai Pălădescu, Matei Alexandru. Din 1960 revine în Bucureşti angajându-se la Teatrul Giuleşti, apoi la Teatrul Bulandra. La Teatrul Giulești a făcut roluri de referință în spectacolele „Omul care a văzut moartea”, „Nunta lui Figaro” și „…escu”. Printre cele mai importante roluri jucate pe scena Teatrului Bulandra amintim: Iordache în „D’ale Carnavalului” de I.L. Caragiale, regia Lucian Pintilie, Pristanda în „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, regia Liviu Ciulei, Trinculo în „Furtuna” de Shakespeare, regia Liviu Ciulei. În paralel cu rolurile interpretate în teatru și în film, a jucat și în spectacole de revistă și divertisment de televiziune, formând un celebru cuplu artistic cu Stela Popescu, care a făcut istorie pe micul ecran. Muzica vine în completarea personalității complexe a lui Ștefan Bănică, lansând adevarate șlagare ale vremii, cum ar fi „Vă rog să-mi acordați”, „Gioconda se mărită” etc. A fost căsătorit şi a avut doi băieți. Unul dintre fii i-a urmat cariera: Ştefan Bănică Jr, actor al Teatrului Bulandra şi, în prezent, al Teatrului de Comedie din Bucureşti, muzician, vedetă de film şi televiziune.

DINU MANOLACHE

S-a născut la 13 mai 1955, şi a încetat din viaţă în 3 septembrie 1998, la numai 43 de ani. Dinu Manolache a absolvit Institutul de Artă teatrală şi Cinematografică în 1980, la clasa Octavian Cotescu. A devenit cunoscut după rolul din filmul “Fata morgana”, în regia lui Elefterie Voiculescu, unde a avut-o ca parteneră pe frumoasa actriţă Diana Lupescu. Pe lângă activitatea pedagogică de la IATC, Facultatea de Teatru, secţia actorie, unde a fost asistentul lui Mircea Albulescu, a debutat şi a jucat pe scena Teatrul Mic din Bucureşti, până la sfârşitul vieţii. A fost căsătorit cu actriţa Rodica Negrea şi împreună au avut o fiică, Ilinca Manolache, ambele actriţe la Teatrul Mic din Bucureşti.

Vă aşteptăm duminică, 27 martie 2016, ora 12:00, în Piaţa Timpului (str. Bărăţiei intersecţie cu B-dul I.C. Brătianu) pentru a ne fi alături la decernarea postum a celor patru stele ce poartă numele Ştefan Bănică, George Constantin, Dinu Manolache şi Dem Rădulescu.

Foto: Dem Rădulescu, George Constantin, Ştefan Bănică , Dinu Manolache, Aleea Celebritatilor – cinemagia.ro

22
/12
/13

A rămas celebru pentru filmele sale (printre care ,,Lawrence of Arabia”, foto sus), pentru stilul de viață excentric - condimentat cu alcool și cu jocuri de noroc - și pentru franchețea cu care le răspundea jurnaliștilor. Peter O'Toole a murit săptămâna trecută, la 81 de ani.

22
/12
/13

Scriitorul Ned Vizzini era autorul unor romane de succes, printre care şi "It's Kind of a Funny Story". Acest volum, apărut în anul 2006, ce descrie aventurile unui adolescent care se luptă cu depresia, a fost adaptat şi într-un film produs la Hollywood.

21
/12
/13

Un spectacol de teatru inspirat din cărţile care alcătuiesc franciza literară "Harry Potter", scrise de J.K. Rowling, va avea premiera pe West End, la Londra, peste doi ani.

21
/12
/13

La împlinirea a 24 de ani de la Revoluţia din 1989, telespectatorii pot urmări în 22 decembrie filmul „Stare de fapt", în regia lui Stere Gulea. Cel de-al doilea film de duminică al regizorului este Moromeţii, realizat în 1988.

21
/12
/13

"The Hunt" şi "La grande bellezza" se numără printre cele nouă lungmetraje care au fost incluse pe lista scurtă de propuneri pentru nominalizare la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin. Pozitia copilului nu se regăsește pe această selectă listă.

20
/12
/13

Un serial de televiziune despre apariţia Twitter, una dintre cele mai populare platforme de socializare, va fi realizat de compania americană Lionsgate TV, după adaptarea cărţii "Hatching Twitter: A True Story of Money, Power, Friendship and Betrayal", de Nick Bilton.

20
/12
/13

Regizorul danez Lars von Trier va prezenta, în afara competiţiei, o versiune lungă, inedită, a noului său lungmetraj Nymphomaniac: Volume 1, la cea de-a 64-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.

20
/12
/13

Mandragora Movies anunţă începerea perioadei de înscriere pentru cursurile de actorie organizate împreună cu studioul de actorie din Los Angeles. Cursurile, ajunse la a treia serie de cursanti in Bucuresti, au la bază metoda Ivanei Chubbuck.

18
/12
/13

Studiourile Disney vor produce un film despre viaţa şi cariera celebrului sprinter american de culoare Jesse Owens, câştigător a patru medalii de aur la Jocurile Olimpice de la Berlin din 1936, în faţa unui Führer furios să îşi vadă astfel discreditată teoria despre superioritatea rasei ariene.

18
/12
/13

Plasat în anii ‘50, Domnisoara populara spune povestea unei fete din provincie care, odată ajunsă la oraş, obţine primul ei job unde se dovedeşte a fi o secretară lamentabilă. Cu toate astea, în scurt timp, ea devine cea mai rapidă dactilografă din oraş. Ba chiar din ţară şi apoi din lume!

18
/12
/13

Marele premiu al ediției din acest an a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF i-a fost acordat regizorului american Ben Russell, pentru filmul “River Rites”. Premiul pentru cea mai bună regie a revenit regizorului portughez João Rui Guerra da Mata pentru “As the Flames Rose”.

18
/12
/13

TV & Film Academy by Ruxandra Ion, cea mai complexă şcoală de talente existent în România şi care îşi va deschide porţile pentru cursanţii ei pe 3 februarie 2014, aduce un omagiu regretatului maestru Gheorghe Dinica.

18
/12
/13

Este pentru prima dată când patru actori de Oscar joacă împreună pe marile ecrane, Robert De Niro, Michael Douglas, Kevin Kline și Morgan Freeman iau cu asalt cinematografele de vineri, 20 decembrie, când se vor pregăti pentru petrecerea vieții lor, în comedia Burlaci întârziaţi.