Demonii lui Lars von Trier
https://www.ziarulmetropolis.ro/demonii-lui-lars-von-trier/

CRONICĂ DE FILM În cel mai nou lungmetraj al său, „The House That Jack Built” (2018), cu care şi-a făcut revenirea la Cannes (în afara competiţiei), danezul Lars von Trier se pune în mintea un criminal în serie. Rezultatul: un film teribil de ambiţios, deopotrivă amuzant, grav şi inconfortabil.

Un articol de Ionuţ Mareş|19 Decembrie 2018

În ciuda gravității lor, mai toate filmele lui Lars von Trier au fost străbătute de un comic întunecat, uneori mai pronunțat, alteori mai discret.

Nici cel mai recent film al său, „The House That Jack Built” (2018), nu face excepție. Și asta chiar dacă are ca protagonist un asasin în serie (un arhitect aspirant care nu poate fi mai mult decât un inginer), jucat cu subtilitate de actorul american Matt Dillon.

De fapt, comicul – mai vizibil la început și mai șters spre final – pare cea mai potrivită convenție pentru a reflecta, fără a fi acuzat de autocomplezență, asupra răului profund și inexplicabil din natura umană, cum încearcă cineastul danez. Este, de altfel, una din temele majore care definesc filmografia sa întinsă deja pe mai mult de patru decenii.

Se creează o distanță care atenuază șocul pe care crimele îl pot provoca și care funcționează ca o invitație la o receptare critică (deși asasinul își privește omorurile ca opere de artă, nouă, spectatorilor, ni se sugerează permanent ideea că avem de-a face cu o construcție artificială).

Și se evită astfel imersiunea facilă în mintea unui criminal, așa cum propun filmele de gen, pe care Lars von Trier le parodiază, nu fără admirație, arătând în același timp că le stăpânește foarte bine mărcile (comicul este doar suprafața, pentru că în profunzime asasinatele sunt terifiante, unele chiar prin caracterul lor explicit).

Semnalul este dat încă de la început, când din off ni se spune că vom vedea cinci dintre multele crime comise de protagonistul psihopat, alese aleatoriu (deși primele patru au ca victime femei portretizate mai degrabă ca fiind naive) și numite, eufemistic, „incidente” sau „întâmplări” („incident” în engleză).

Cele cinci părți, plasate, după toate detaliile, undeva în America rurală a anilor `70 (din nou obsesia lui Lars von Trier pentru America, pe care aici o reconstituie în Suedia și Danemarca), sunt precedate și însoțite, pe coloana sonoră, de un dialog ce pare o confesiune a lui Jack în fața unui anume Verge (Bruno Ganz), pe care îl vom descoperi în final, odată cu coborârea, la propriu, în Iad a celor doi.

Evident, aluziile sunt la Virgiliu, „Divina Comedie” și drumul prin Infern imaginat de Dante, trecând și prin pictură – de pildă, prin reproducerea celebrului tablou al lui Eugène Delacroix cu aceeași temă.

Însă până la acest ultim episod grandios, apoteotic, redat într-un stil suprarealist extravagant, care frizează deopotrivă kitsch-ul și sublimul și pe care numai un cineast ca Lars Von Trier l-ar fi putut imagina, filmul împrumută aceeași estetică hiper-realistă consacrată de danez – „lumină iernatică, camera mișcată, montaj sacadat și culori șterse” (cum exact o descrie criticul Joachim Lepastier în cronica sa din revista „Cahiers du Cinéma”).

În prima parte, tonul este unul îngroșat, aproape caricatural – Jack oprește camioneta pe o șosea în pădure, pentru a ajuta o femeie (Uma Thurman) rămasă cu mașina în pană și cu cricul rupt. Insistența femeii (și a camerei de filmat) asupra cricului ca potențial instrument al crimei, dar și asupra posibilității ca Jack să fie într-adevăr un criminal în serie, transformă episodul într-o farsă, dar una sângeroasă.

În a doua întâmplare, Jack suferă de tulburare obsesiv-compulsivă, ceea ce îl face să intre iar și iar în casa femeii pe care tocmai a omorât-o în căutare de potențiale urme de sânge, asta în timp ce poliția este pe-aproape – rezultă un amestec savuros de umor și suspans.

În al treilea incident, Jack vânează, la propriu, o mamă și doi copii într-o poieniță, pentru ca al patrulea episod să ia forma unei pseudo-drame conjugale (între protagonist și o iubită a sa) care degenerează și care este domintă de o teroare în primul rând psihologică.

În a cincea parte, ambiția lui Jack este una grandioasă: o crimă rasistă, în viziunea sa „o capodoperă”, care implică uciderea mai multor persoane cu un singur glonț.

Sonor, episoadele nu sunt intercalate doar de confesiunea lui Jack către Verge, ci și de bucăți din melodia „Fame” a lui David Bowie.

Vizual, Lars Von Trier își ia o libertate formidabilă și introduce în montaj atât fragmente documentare folosite ironic (de pildă, cu Hitler sau despre zgomotul făcut de avioanele de luptă germane din Al Doilea Război Mondial), cât și flashback-uri din copilăria lui Jack sau din încercările ratate ale acestuia de a-și construi singur o casă.

Amintirea cea mai pregnantă din copilărie sunt sunetul și imaginea cu tatăl lui Jack și cu alți bărbați cosind iarba. Este imaginea folosită în final să reprezinte Câmpiile Elizee pe care i le-arată Verge lui Jack la o fereastră, dar la care protagonistul a pierdut definitiv accesul, find condamnat la suferința Infernului.

Însă Lars von Trier nu se oprește aici: folosește inclusiv flash-uri din filmele sale (sau imagini cu diverse alte opere de artă), iar această opțiune, dublată de paralelismul inevitabil între vizorul unei lunete de armă și vizorul aparatului de filmat, transmite ideea că danezul își interoghează propriul statut de creator puternic (demiurgic?), de autor al unor filme percepute întotdeauna ca fiind șocante.

Comicul și autoderiziunea, extraordinara libertate formală, inventivitatea și greutatea ideilor fac din „The House That Jack Built” un mare film. Probabil chiar cel mai ofertant și ambițios film din 2018.

Rating Ziarul Metropolis: ★★★★★

„The House That Jack Built” va intra în cinematografe la 18 ianuarie, fiind distribuit de Independența Film.

17
/06
/19

Începutul verii ajunge la inimile iubitorilor de film românesc din Vaslui și Buzău. În paralel, caravana va ajunge la Bacău, Iași și București. O selecție a celor mai noi filme românești, premiate sau participante la festivaluri prestigioase, precum și câteva filme regizate de Cristian Mungiu, completează programul Caravanei Zilele Filmului Românesc în aceste orașe.

17
/06
/19

Ediția in curs conține, printre altele, retrospective Alfonso Cuaron, Paolo Sorrentino, Kim Ki-Duk, Wes Anderson, Star Ward, omagii aduse lui Bertolucci, Sophia Loren Steven Spielberg sau filme clasice de animație semnate de Walt Disney. 

13
/06
/19

INTERVIU Unul dintre cei mai îndrăgiți și distribuiți actori români de cinema, Vlad Ivanov vorbește despre ultimele sale două roluri, în două mari filme care pot fi văzute în acest an în cinematografe: „Sunset” („Apusul”), al regizorului maghiar Laszlo Nemes, și „La Gomera”, de Corneliu Porumboiu.

12
/06
/19

Coregrafa Simona Deaconescu este prima prezență românească de la prestigiosul festival Springboard Danse Montréal și unul dintre cei cinci tineri coregrafi care vor crea spectacole și instalații, alături de un grup internațional de dansatori, aleși printr-un proces lung de selecție desfășurat în SUA, Canada și mai multe țări din Europa.

12
/06
/19

Trei mari filme de gen realizate de regizorii emblematici ai Noului Cinema German din anii `60-`80 - Wim Wenders, Werner Herzog și Rainer Werner Fassbinder - vor putea fi văzute la Timișoara la cea de-a șasea ediție a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 18 și 21 iulie.

11
/06
/19

Câteva dintre cele mai premiate filme recente, printre care „Synonyms”, câștigătorul Ursului de Aur, și noile lungmetraje realizate de Claire Denis și Paolo Sorrentino, vor putea fi văzute în proiecții speciale la cea de-a 15-a ediție a Festivalului Internațional de Film București (Bucharest International Film Festival - BIFF), care va avea loc între 24 și 30 iunie.

10
/06
/19

Marele trofeu al celei de-a 18-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania a ajuns în Columbia. Gala finală TIFF 2019 a avut loc la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, unde membrii juriului au anunțat sâmbătă seară, 8 iunie, numele marilor câștigători ai festivalului. Filmul columbian „Monos”, regizat de Alejandro Landes, a fost răsplătit cu marele premiu. Regizorul columbian Landes nu a putut ajunge la Cluj, dar a transmis un mesaj special care a fost difuzat de organizatori.

07
/06
/19

„La Gomera”, al cincilea lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu, va rula în avanpremieră națională astăzi, 7 iunie, la Casa de cultură a studenților din Cluj-Napoca, în cadrul celei de-a 18-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). Proiecția programată să înceapă la ora 19.30, în cadrul secțiunii Zilele Filmului Românesc, va avea loc cu casa închisă.

Page 10 of 247« First...89101112...203040...Last »