Demonii lui Lars von Trier
https://www.ziarulmetropolis.ro/demonii-lui-lars-von-trier/

CRONICĂ DE FILM În cel mai nou lungmetraj al său, „The House That Jack Built” (2018), cu care şi-a făcut revenirea la Cannes (în afara competiţiei), danezul Lars von Trier se pune în mintea un criminal în serie. Rezultatul: un film teribil de ambiţios, deopotrivă amuzant, grav şi inconfortabil.

Un articol de Ionuţ Mareş|19 Decembrie 2018

În ciuda gravității lor, mai toate filmele lui Lars von Trier au fost străbătute de un comic întunecat, uneori mai pronunțat, alteori mai discret.

Nici cel mai recent film al său, „The House That Jack Built” (2018), nu face excepție. Și asta chiar dacă are ca protagonist un asasin în serie (un arhitect aspirant care nu poate fi mai mult decât un inginer), jucat cu subtilitate de actorul american Matt Dillon.

De fapt, comicul – mai vizibil la început și mai șters spre final – pare cea mai potrivită convenție pentru a reflecta, fără a fi acuzat de autocomplezență, asupra răului profund și inexplicabil din natura umană, cum încearcă cineastul danez. Este, de altfel, una din temele majore care definesc filmografia sa întinsă deja pe mai mult de patru decenii.

Se creează o distanță care atenuază șocul pe care crimele îl pot provoca și care funcționează ca o invitație la o receptare critică (deși asasinul își privește omorurile ca opere de artă, nouă, spectatorilor, ni se sugerează permanent ideea că avem de-a face cu o construcție artificială).

Și se evită astfel imersiunea facilă în mintea unui criminal, așa cum propun filmele de gen, pe care Lars von Trier le parodiază, nu fără admirație, arătând în același timp că le stăpânește foarte bine mărcile (comicul este doar suprafața, pentru că în profunzime asasinatele sunt terifiante, unele chiar prin caracterul lor explicit).

Semnalul este dat încă de la început, când din off ni se spune că vom vedea cinci dintre multele crime comise de protagonistul psihopat, alese aleatoriu (deși primele patru au ca victime femei portretizate mai degrabă ca fiind naive) și numite, eufemistic, „incidente” sau „întâmplări” („incident” în engleză).

Cele cinci părți, plasate, după toate detaliile, undeva în America rurală a anilor `70 (din nou obsesia lui Lars von Trier pentru America, pe care aici o reconstituie în Suedia și Danemarca), sunt precedate și însoțite, pe coloana sonoră, de un dialog ce pare o confesiune a lui Jack în fața unui anume Verge (Bruno Ganz), pe care îl vom descoperi în final, odată cu coborârea, la propriu, în Iad a celor doi.

Evident, aluziile sunt la Virgiliu, „Divina Comedie” și drumul prin Infern imaginat de Dante, trecând și prin pictură – de pildă, prin reproducerea celebrului tablou al lui Eugène Delacroix cu aceeași temă.

Însă până la acest ultim episod grandios, apoteotic, redat într-un stil suprarealist extravagant, care frizează deopotrivă kitsch-ul și sublimul și pe care numai un cineast ca Lars Von Trier l-ar fi putut imagina, filmul împrumută aceeași estetică hiper-realistă consacrată de danez – „lumină iernatică, camera mișcată, montaj sacadat și culori șterse” (cum exact o descrie criticul Joachim Lepastier în cronica sa din revista „Cahiers du Cinéma”).

În prima parte, tonul este unul îngroșat, aproape caricatural – Jack oprește camioneta pe o șosea în pădure, pentru a ajuta o femeie (Uma Thurman) rămasă cu mașina în pană și cu cricul rupt. Insistența femeii (și a camerei de filmat) asupra cricului ca potențial instrument al crimei, dar și asupra posibilității ca Jack să fie într-adevăr un criminal în serie, transformă episodul într-o farsă, dar una sângeroasă.

În a doua întâmplare, Jack suferă de tulburare obsesiv-compulsivă, ceea ce îl face să intre iar și iar în casa femeii pe care tocmai a omorât-o în căutare de potențiale urme de sânge, asta în timp ce poliția este pe-aproape – rezultă un amestec savuros de umor și suspans.

În al treilea incident, Jack vânează, la propriu, o mamă și doi copii într-o poieniță, pentru ca al patrulea episod să ia forma unei pseudo-drame conjugale (între protagonist și o iubită a sa) care degenerează și care este domintă de o teroare în primul rând psihologică.

În a cincea parte, ambiția lui Jack este una grandioasă: o crimă rasistă, în viziunea sa „o capodoperă”, care implică uciderea mai multor persoane cu un singur glonț.

Sonor, episoadele nu sunt intercalate doar de confesiunea lui Jack către Verge, ci și de bucăți din melodia „Fame” a lui David Bowie.

Vizual, Lars Von Trier își ia o libertate formidabilă și introduce în montaj atât fragmente documentare folosite ironic (de pildă, cu Hitler sau despre zgomotul făcut de avioanele de luptă germane din Al Doilea Război Mondial), cât și flashback-uri din copilăria lui Jack sau din încercările ratate ale acestuia de a-și construi singur o casă.

Amintirea cea mai pregnantă din copilărie sunt sunetul și imaginea cu tatăl lui Jack și cu alți bărbați cosind iarba. Este imaginea folosită în final să reprezinte Câmpiile Elizee pe care i le-arată Verge lui Jack la o fereastră, dar la care protagonistul a pierdut definitiv accesul, find condamnat la suferința Infernului.

Însă Lars von Trier nu se oprește aici: folosește inclusiv flash-uri din filmele sale (sau imagini cu diverse alte opere de artă), iar această opțiune, dublată de paralelismul inevitabil între vizorul unei lunete de armă și vizorul aparatului de filmat, transmite ideea că danezul își interoghează propriul statut de creator puternic (demiurgic?), de autor al unor filme percepute întotdeauna ca fiind șocante.

Comicul și autoderiziunea, extraordinara libertate formală, inventivitatea și greutatea ideilor fac din „The House That Jack Built” un mare film. Probabil chiar cel mai ofertant și ambițios film din 2018.

Rating Ziarul Metropolis: ★★★★★

„The House That Jack Built” va intra în cinematografe la 18 ianuarie, fiind distribuit de Independența Film.

16
/02
/16

Sâmbătă și duminică, pe 27 și 28 februarie, începând de la ora 20.00,   ShortsUP explorează limita dintre cinema și muzică la Sala Radio din București. Spectatorii sunt invitați să descopere cele mai vechi scurtmetraje românești reinterpretate pe muzica orchestrei Symphactory și o colecție de filme contemporane inspirate de fascinantul univers cultural al sunetelor.  

16
/02
/16

Scriitorul Mircea Cărtărescu a mărturisit, luni seara, după proiecția filmului "România: patru patrii", de Alexandru Solomon, că este fericit că a rămas în țara sa natală, spațiul în care se simte "legitim". "România: patru patrii" face parte din colecția de filme "Europa scriitorilor", produsă de prestigiosul canal Arte.

15
/02
/16

Un muzeu dedicat vieții și creației cinematografice a lui Charlie Chaplin, care a locuit în ultimii 25 de ani ai vieții în Elveția, își va deschide porțile publicului în 17 aprilie, la Corsier-sur-Vevey, localitate de pe malul lacului Leman.

15
/02
/16

"The Revenant", filmul regizat de Alejandro Gonzalez Inarritu, cu Leonardo DiCaprio și Tom Hardy în rolurile principale, a câștigat premiul BAFTA, la categoria cel mai bun film. Filmul regizat de Alejandro Gonzalez Inarritu, a fost marele câştigător al serii, obţinând, pe lângă premiul pentru cel mai bun film, încă patru premii printre care cel pentru cel mai bun actor, câştigat de Leonardo DiCaprio şi cel pentru regie.

12
/02
/16

Festivalul Internațional de Film Experimental București explorează, între 14 și 20 martie, puterea emoțiilor în cadrul a trei noi programe: You Run Through My Veins, Journeys into Subconscious, Love Is the Sweetest Experiment. Cea de-a șasea ediție BIEFF aduce în capitală câștigătorul Tiger Award la Rotterdam 2015 și cele mai provocatoare scurtmetraje din competiția aceluiași festival, în cadrul secțiunii You Run Through My Veins.

12
/02
/16

George Clooney și soția sa, Amal, dar și coafura actriței Tilda Swinton, au acaparat toate flash-urile Berlinalei, inaugurată anul acesta de filmul 'Hail, Caesar!', de Joel și Ethan Coen.  Filmul, proiectat în afara concursului, este o radiografie a Hollywood-ului din anii 50, în plină epocă a vânătorii de vrăjitoare, cu umorul lor caracteristic și cu o mare doză de tandrețe.

11
/02
/16

Să revenim la oile noastre! Transilvania Film aduce pe ecranele cinematografelor din România Despre oameni și oi / Rams, o tragi-comedie islandeză despre doi frați care nu și-au mai vorbit de patru decenii. Filmul regizat de Grimur Hakonarson a câștigat Un Certain Regard, la Cannes Film Festival 2015 și premiul publicului la TIFF 2015.

11
/02
/16

Cinci tineri regizori aspiranţi. Cinci scurtmetraje independente adunate într-un omnibus, „Love Bus”, lansat în 2014 în cinema şi disponibil acum, gratuit, pe platforma Cinepub. Cinci fragmente din poveşti de dragoste între tineri, plasate în câte o zonă cunoscută din Bucureşti. 

11
/02
/16

Cea de-a 66–a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin debutează în această seară. Prestigiosul eveniment din capitala Germaniei va fi deschis de cel mai recent lungmetraj al fraților Coen “Hail, Caesar!”. De altfel este pentru a doua oară când un film al fraților Coen este proiectat în deschiderea Berlinalei, prima dată fiind în urmă cu cinci ani, în 2011, cu “True Grit”.

10
/02
/16

Pentru prima oară în 45 de ani, publicul din toate colțurile lumii va avea ocazia de a vedea documentarul captivant și intim din 1971 regizat de Lawrence Schiller și L.M. Kit Carson, THE AMERICAN DREAMER, care îl urmărește pe Dennis Hopper pe culmile succesului, imediat după lansarea Easy Rider.

10
/02
/16

Liam Neeson este implicat într-o relație cu o femeie “incredibil de celebră'', conform propriilor declaraţii făcute de actorul irlandez pentru publicaţia Irish Independent.

09
/02
/16

Mustang, regizat de Deniz Gamze Ergüven, a primit premiul pentru cel mai bun film al anului în cadrul celei de-a 21-a ediții a Premiilor Lumieres, premii care deschid calea spre premiile Cesar (26 februarie).

Page 110 of 238« First...102030...108109110111112...120130140...Last »