Demonii lui Lars von Trier
https://www.ziarulmetropolis.ro/demonii-lui-lars-von-trier/

CRONICĂ DE FILM În cel mai nou lungmetraj al său, „The House That Jack Built” (2018), cu care şi-a făcut revenirea la Cannes (în afara competiţiei), danezul Lars von Trier se pune în mintea un criminal în serie. Rezultatul: un film teribil de ambiţios, deopotrivă amuzant, grav şi inconfortabil.

Un articol de Ionuţ Mareş|19 Decembrie 2018

În ciuda gravității lor, mai toate filmele lui Lars von Trier au fost străbătute de un comic întunecat, uneori mai pronunțat, alteori mai discret.

Nici cel mai recent film al său, „The House That Jack Built” (2018), nu face excepție. Și asta chiar dacă are ca protagonist un asasin în serie (un arhitect aspirant care nu poate fi mai mult decât un inginer), jucat cu subtilitate de actorul american Matt Dillon.

De fapt, comicul – mai vizibil la început și mai șters spre final – pare cea mai potrivită convenție pentru a reflecta, fără a fi acuzat de autocomplezență, asupra răului profund și inexplicabil din natura umană, cum încearcă cineastul danez. Este, de altfel, una din temele majore care definesc filmografia sa întinsă deja pe mai mult de patru decenii.

Se creează o distanță care atenuază șocul pe care crimele îl pot provoca și care funcționează ca o invitație la o receptare critică (deși asasinul își privește omorurile ca opere de artă, nouă, spectatorilor, ni se sugerează permanent ideea că avem de-a face cu o construcție artificială).

Și se evită astfel imersiunea facilă în mintea unui criminal, așa cum propun filmele de gen, pe care Lars von Trier le parodiază, nu fără admirație, arătând în același timp că le stăpânește foarte bine mărcile (comicul este doar suprafața, pentru că în profunzime asasinatele sunt terifiante, unele chiar prin caracterul lor explicit).

Semnalul este dat încă de la început, când din off ni se spune că vom vedea cinci dintre multele crime comise de protagonistul psihopat, alese aleatoriu (deși primele patru au ca victime femei portretizate mai degrabă ca fiind naive) și numite, eufemistic, „incidente” sau „întâmplări” („incident” în engleză).

Cele cinci părți, plasate, după toate detaliile, undeva în America rurală a anilor `70 (din nou obsesia lui Lars von Trier pentru America, pe care aici o reconstituie în Suedia și Danemarca), sunt precedate și însoțite, pe coloana sonoră, de un dialog ce pare o confesiune a lui Jack în fața unui anume Verge (Bruno Ganz), pe care îl vom descoperi în final, odată cu coborârea, la propriu, în Iad a celor doi.

Evident, aluziile sunt la Virgiliu, „Divina Comedie” și drumul prin Infern imaginat de Dante, trecând și prin pictură – de pildă, prin reproducerea celebrului tablou al lui Eugène Delacroix cu aceeași temă.

Însă până la acest ultim episod grandios, apoteotic, redat într-un stil suprarealist extravagant, care frizează deopotrivă kitsch-ul și sublimul și pe care numai un cineast ca Lars Von Trier l-ar fi putut imagina, filmul împrumută aceeași estetică hiper-realistă consacrată de danez – „lumină iernatică, camera mișcată, montaj sacadat și culori șterse” (cum exact o descrie criticul Joachim Lepastier în cronica sa din revista „Cahiers du Cinéma”).

În prima parte, tonul este unul îngroșat, aproape caricatural – Jack oprește camioneta pe o șosea în pădure, pentru a ajuta o femeie (Uma Thurman) rămasă cu mașina în pană și cu cricul rupt. Insistența femeii (și a camerei de filmat) asupra cricului ca potențial instrument al crimei, dar și asupra posibilității ca Jack să fie într-adevăr un criminal în serie, transformă episodul într-o farsă, dar una sângeroasă.

În a doua întâmplare, Jack suferă de tulburare obsesiv-compulsivă, ceea ce îl face să intre iar și iar în casa femeii pe care tocmai a omorât-o în căutare de potențiale urme de sânge, asta în timp ce poliția este pe-aproape – rezultă un amestec savuros de umor și suspans.

În al treilea incident, Jack vânează, la propriu, o mamă și doi copii într-o poieniță, pentru ca al patrulea episod să ia forma unei pseudo-drame conjugale (între protagonist și o iubită a sa) care degenerează și care este domintă de o teroare în primul rând psihologică.

În a cincea parte, ambiția lui Jack este una grandioasă: o crimă rasistă, în viziunea sa „o capodoperă”, care implică uciderea mai multor persoane cu un singur glonț.

Sonor, episoadele nu sunt intercalate doar de confesiunea lui Jack către Verge, ci și de bucăți din melodia „Fame” a lui David Bowie.

Vizual, Lars Von Trier își ia o libertate formidabilă și introduce în montaj atât fragmente documentare folosite ironic (de pildă, cu Hitler sau despre zgomotul făcut de avioanele de luptă germane din Al Doilea Război Mondial), cât și flashback-uri din copilăria lui Jack sau din încercările ratate ale acestuia de a-și construi singur o casă.

Amintirea cea mai pregnantă din copilărie sunt sunetul și imaginea cu tatăl lui Jack și cu alți bărbați cosind iarba. Este imaginea folosită în final să reprezinte Câmpiile Elizee pe care i le-arată Verge lui Jack la o fereastră, dar la care protagonistul a pierdut definitiv accesul, find condamnat la suferința Infernului.

Însă Lars von Trier nu se oprește aici: folosește inclusiv flash-uri din filmele sale (sau imagini cu diverse alte opere de artă), iar această opțiune, dublată de paralelismul inevitabil între vizorul unei lunete de armă și vizorul aparatului de filmat, transmite ideea că danezul își interoghează propriul statut de creator puternic (demiurgic?), de autor al unor filme percepute întotdeauna ca fiind șocante.

Comicul și autoderiziunea, extraordinara libertate formală, inventivitatea și greutatea ideilor fac din „The House That Jack Built” un mare film. Probabil chiar cel mai ofertant și ambițios film din 2018.

Rating Ziarul Metropolis: ★★★★★

„The House That Jack Built” va intra în cinematografe la 18 ianuarie, fiind distribuit de Independența Film.

11
/03
/16

„Mă uit cu admirație la Victor Rebengiuc, care are 83 de ani, cu doi mai puțin decât mine și, deși e greu și pentru el, totuși joacă așa, cu putere, cu forță. Eu nu mai am forța fizică. Sigur, și Albulescu a obosit. Nu mai spun de Beligan, care are peste 90 de ani. Dar mă duc cu mare plăcere să mă întâlnesc cu publicul.” - Ion Besoiu. În iunie 2015, alături de actrițele Valeria Seciu și Rodica Mandache, Ion Besoiu, care împlineşte, astăzi, 85 de ani, a primit o stea pe Aleea Celebrităților din Capitală.

11
/03
/16

Relansat în prezent pe platforma Cinepub, "Din dragoste cu cele mai bune intenţii" (2011) era al doilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru. Filmul consacra un cineast original, mereu în căutarea unor forme atipice şi îndrăzneţe de exprimare.

10
/03
/16

Devenită celebră după rolul din thrillerul Basic Instinct (1992), în care juca alături de Michael Douglas, Sharon Stone împlineşte, astăzi, 58 de ani, vârstă la care continuă să fie una dintre cele mai frumoase şi apreciate actriţe de la Hollywood.

10
/03
/16

“Atenţie părinţi! În curând, un nou film de actualitate: Tată de duminică. În dezbatere: răspunderea de a fi tată de fiecare zi (interpreţi: Gina Patrichi, Radu Beligan, Amza Pellea)” – titra pe copertă, în urmă cu mai bine de patru decenii, faimoasa revistă Cinema. Filmul poate fi (re)văzut duminică, 13 martie, de la ora 14.00, pe TVR 2.

09
/03
/16

Festivalul Internațional de Film București, cel mai longeviv festival competițional de lungmetraj din Capitală, se va desfășura anul acesta, între 18 și 24 aprilie. În cele șapte zile de festival, la Institutul Francez (Sala “Elvire Popesco”), Muzeul Tăranului Roman și Clubul Tăranului vor avea loc evenimente speciale dedicate copiilor și adulților: proiecții în premierã în România, gale, “workshop-uri”, “master-classes” etc.

08
/03
/16

LOVE 3D / DRAGOSTE 3D, cel mai recent film al regizorului Gaspar Noé (Irreversible, Enter the Void), va avea premiera în România pe 18 martie şi va rula în cinematografe în format 3D și 2D. Durata: 135 minute. Distribuit de Independenţa Film. Pelicula a primit săptămâna trecută din partea Comisiei de Rating a Centrului Naţional al Cinematografiei (C.N.C.) calificativul 18+ Interzis minorilor.

07
/03
/16

CRONICĂ DE FILM Ecranizare a romanului „The Price of Salt” (1952), publicat, din cauza tematicii, sub pseudonim de celebra scriitoare americană Patricia Highsmith, „Carol” (2015) este cronica asumat melodramatică, dar de o somptuozitate elegantă, a unei iubiri între două femei din medii diferite în New York-ul de la începutul anilor `50.

06
/03
/16

Două filme cult regizate de Stanley Kubrick și Sergei Paradjanov vor fi acompaniate de muzică originală în cine-concerte aduse pentru prima dată în România, iar un artist finlandez cu totul aparte, Kimmo Pohjonen, vine la Cluj cu un spectacol unic.

05
/03
/16

CRONICĂ DE FILM Regizat de italianul Francesco Clerici şi disponibil în cinematografe, documentarul „Il gesto delle mani” („Mâini. Gesturi. Artă”) este o pledoarie vizuală lipsită de afectare şi necontaminată de cuvinte pentru importanţa presupusei gratuităţi a actului artistic.

04
/03
/16

Tony Dyson, unul dintre părinții celebrului robot R2-D2 din seria "Star Wars", a fost găsit mort în Malta, conform unui anunț făcut vineri de poliția malteză. Robotul R2-D2 este unul dintre cele mai recognoscibile personaje din universul "Star Wars", fiind imediat îndrăgit de adulți și copii deopotrivă încă de la apariția primului film al seriei, "Star Wars: A New Hope" (1977).

04
/03
/16

Spectacolul „Cum se cuceresc femeile” de Woody Allen, în regia lui Liviu Lucaci, de la Teatrul Metropolis, are tangenţe cu lumea filmului, iar Tudor Jurgiu semnează proiecţiile. Regizorul povestește despre cinematografia de consum, despre studenții săi de la Scenaristică și despre recitirea basmelor lui Petre Ispirescu.

03
/03
/16

Un destul de reuşit horror scurt plasat în două apartamente de bloc şi într-o lume (post)apocaliptică. O tentativă de transpunere pur vizuală a teribilei legende româneşti a moroiului. Şi un exerciţiu alb-negru pe tema morţii.

03
/03
/16

Miracolul din Tekir se lansează pe 4 martie în cinematografele din România. “O metaforă a creației, acolo unde este creație este mister, credință și speranță”, după cum declară regizoarea Ruxandra Zenide, „Miracolul din Tekir” o are ca protagonistă pe Dorotheea Petre, în rolul Marei, o femeie de 30 de ani, cunoscută în satul în care trăiește ca o femeie-vraci, ce tratează sătenii prin puterea nămolului.

03
/03
/16

În numai câteva zile de la lansare, trailerul viitorului documentar biografic despre van Gogh a înregistrat aproape o jumătate de milion de vizualizări. Agitata existență a pictorului olandez Vincent Van Gogh și opera acestuia prind viață într-o peliculă spectaculoasă. „Loving Vincent” va fi primul film realizat în totalitate prin tehnica transformării picturii în ulei în animație, asigură autori ineditului proiect.

02
/03
/16

„Drumul meu către actorie a fost firesc, crescând în teatrul de operetă, unde era tatăl meu, Emil Popescu, și mama... Cumva, se transmite genetic acest microb. E un microb pe care-l poartă părinții și, evident, îl transmit și copiilor” – Emilia Popescu. Născută pe 2 martie 1966, la București, îndrăgita actriţă împlineşte astăzi 50 de ani.

02
/03
/16

Anul acesta, festivalul Serile Filmului Românesc îl aduce în fața cinefililor pe actorul Mircea Diaconu, cu cele mai bune filme ale carierei sale. Ediția a VII-a a festivalului Serilor Filmului Românesc va avea loc la Iași, între 4 și 8 mai 2016

Page 110 of 241« First...102030...108109110111112...120130140...Last »
  • Twitter

    @ZMetropolis


    Sb, 11 mai 2019
  • Ziarul Metropolis, editat de Teatrul Metropolis din Bucuresti, va prezinta zilnic cele mai interesante stiri culturale din teatru, film, carte, arte vizuale si muzica. Va tinem la curent cu cele mai noi informatii culturale, prin interviuri cu personalitati, reportaje si dezbateri. Organizam concursuri cu bilete la teatru si la film si cu premii in carti.