Demonii lui Lars von Trier
https://www.ziarulmetropolis.ro/demonii-lui-lars-von-trier/

CRONICĂ DE FILM În cel mai nou lungmetraj al său, „The House That Jack Built” (2018), cu care şi-a făcut revenirea la Cannes (în afara competiţiei), danezul Lars von Trier se pune în mintea un criminal în serie. Rezultatul: un film teribil de ambiţios, deopotrivă amuzant, grav şi inconfortabil.

Un articol de Ionuţ Mareş|19 decembrie 2018

În ciuda gravității lor, mai toate filmele lui Lars von Trier au fost străbătute de un comic întunecat, uneori mai pronunțat, alteori mai discret.

Nici cel mai recent film al său, „The House That Jack Built” (2018), nu face excepție. Și asta chiar dacă are ca protagonist un asasin în serie (un arhitect aspirant care nu poate fi mai mult decât un inginer), jucat cu subtilitate de actorul american Matt Dillon.

De fapt, comicul – mai vizibil la început și mai șters spre final – pare cea mai potrivită convenție pentru a reflecta, fără a fi acuzat de autocomplezență, asupra răului profund și inexplicabil din natura umană, cum încearcă cineastul danez. Este, de altfel, una din temele majore care definesc filmografia sa întinsă deja pe mai mult de patru decenii.

Se creează o distanță care atenuază șocul pe care crimele îl pot provoca și care funcționează ca o invitație la o receptare critică (deși asasinul își privește omorurile ca opere de artă, nouă, spectatorilor, ni se sugerează permanent ideea că avem de-a face cu o construcție artificială).

Și se evită astfel imersiunea facilă în mintea unui criminal, așa cum propun filmele de gen, pe care Lars von Trier le parodiază, nu fără admirație, arătând în același timp că le stăpânește foarte bine mărcile (comicul este doar suprafața, pentru că în profunzime asasinatele sunt terifiante, unele chiar prin caracterul lor explicit).

Semnalul este dat încă de la început, când din off ni se spune că vom vedea cinci dintre multele crime comise de protagonistul psihopat, alese aleatoriu (deși primele patru au ca victime femei portretizate mai degrabă ca fiind naive) și numite, eufemistic, „incidente” sau „întâmplări” („incident” în engleză).

Cele cinci părți, plasate, după toate detaliile, undeva în America rurală a anilor `70 (din nou obsesia lui Lars von Trier pentru America, pe care aici o reconstituie în Suedia și Danemarca), sunt precedate și însoțite, pe coloana sonoră, de un dialog ce pare o confesiune a lui Jack în fața unui anume Verge (Bruno Ganz), pe care îl vom descoperi în final, odată cu coborârea, la propriu, în Iad a celor doi.

Evident, aluziile sunt la Virgiliu, „Divina Comedie” și drumul prin Infern imaginat de Dante, trecând și prin pictură – de pildă, prin reproducerea celebrului tablou al lui Eugène Delacroix cu aceeași temă.

Însă până la acest ultim episod grandios, apoteotic, redat într-un stil suprarealist extravagant, care frizează deopotrivă kitsch-ul și sublimul și pe care numai un cineast ca Lars Von Trier l-ar fi putut imagina, filmul împrumută aceeași estetică hiper-realistă consacrată de danez – „lumină iernatică, camera mișcată, montaj sacadat și culori șterse” (cum exact o descrie criticul Joachim Lepastier în cronica sa din revista „Cahiers du Cinéma”).

În prima parte, tonul este unul îngroșat, aproape caricatural – Jack oprește camioneta pe o șosea în pădure, pentru a ajuta o femeie (Uma Thurman) rămasă cu mașina în pană și cu cricul rupt. Insistența femeii (și a camerei de filmat) asupra cricului ca potențial instrument al crimei, dar și asupra posibilității ca Jack să fie într-adevăr un criminal în serie, transformă episodul într-o farsă, dar una sângeroasă.

În a doua întâmplare, Jack suferă de tulburare obsesiv-compulsivă, ceea ce îl face să intre iar și iar în casa femeii pe care tocmai a omorât-o în căutare de potențiale urme de sânge, asta în timp ce poliția este pe-aproape – rezultă un amestec savuros de umor și suspans.

În al treilea incident, Jack vânează, la propriu, o mamă și doi copii într-o poieniță, pentru ca al patrulea episod să ia forma unei pseudo-drame conjugale (între protagonist și o iubită a sa) care degenerează și care este domintă de o teroare în primul rând psihologică.

În a cincea parte, ambiția lui Jack este una grandioasă: o crimă rasistă, în viziunea sa „o capodoperă”, care implică uciderea mai multor persoane cu un singur glonț.

Sonor, episoadele nu sunt intercalate doar de confesiunea lui Jack către Verge, ci și de bucăți din melodia „Fame” a lui David Bowie.

Vizual, Lars Von Trier își ia o libertate formidabilă și introduce în montaj atât fragmente documentare folosite ironic (de pildă, cu Hitler sau despre zgomotul făcut de avioanele de luptă germane din Al Doilea Război Mondial), cât și flashback-uri din copilăria lui Jack sau din încercările ratate ale acestuia de a-și construi singur o casă.

Amintirea cea mai pregnantă din copilărie sunt sunetul și imaginea cu tatăl lui Jack și cu alți bărbați cosind iarba. Este imaginea folosită în final să reprezinte Câmpiile Elizee pe care i le-arată Verge lui Jack la o fereastră, dar la care protagonistul a pierdut definitiv accesul, find condamnat la suferința Infernului.

Însă Lars von Trier nu se oprește aici: folosește inclusiv flash-uri din filmele sale (sau imagini cu diverse alte opere de artă), iar această opțiune, dublată de paralelismul inevitabil între vizorul unei lunete de armă și vizorul aparatului de filmat, transmite ideea că danezul își interoghează propriul statut de creator puternic (demiurgic?), de autor al unor filme percepute întotdeauna ca fiind șocante.

Comicul și autoderiziunea, extraordinara libertate formală, inventivitatea și greutatea ideilor fac din „The House That Jack Built” un mare film. Probabil chiar cel mai ofertant și ambițios film din 2018.

Rating Ziarul Metropolis: ★★★★★

„The House That Jack Built” va intra în cinematografe la 18 ianuarie, fiind distribuit de Independența Film.

04
/05
/20

Micro-granturile #ADFRSurvival, destinate independenților din cinematografie rămași fără nicio sursă de venit în criza economică generată în contextul pandemiei de coronavirus, vor ajunge la beneficiarii desemnați de echipa de evaluare formată din Laura Mușat (fondator Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc), Alexandra Safriuc (coordonator masterclass-uri ADFR & co-fondator / director artistic ShortsUP) și Iulia Popovici (critic de film & teatru / fondator Asociația Transsectorială a Independenților din Cultură).

02
/05
/20

Astra Film Online vă invită duminică, 3 mai, de la ora 18:00, să descoperiți istoria bogată, de nouă secole, a orașului Sibiu, inima Transilvaniei, prin două filme remarcabile: Sibiu-Hermannstadt și Sibiu 825, semnate de Dumitru Budrala.

02
/05
/20

Faptul că amânăm ediția a 13-a a Festivalului One World Romania până spre sfârșitul verii nu înseamnă că ne resemnăm să nu vă mai întâlnim până atunci. Începând din luna mai și până în septembrie vom organiza, constant, o serie de evenimente și de proiecții online, din dorința de a păstra legătura, măcar virtual.

01
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Ce faci când noul film al unui regizor pe care îl admiri te dezamăgește? Ce nu a mers bine? Sunt întrebări pe care mi le-am pus după ce am văzut, în premieră pe platforma MUBI, „Ema” (2019), cel mai recent lungmetraj al chilianului Pablo Larraín, prezentat la Veneția.

29
/04
/20

De Ziua internațională a dansului, miercuri, 29 aprilie, ora 21:00, JTI vă invită la un film cu și despre dans, pe platforma online TIFF Unlimited. Mr. Gaga, un documentar artistic extraordinar despre coregraful israelian Ohad Naharin, în regia lui Tomer Heymann, a fost prezentat prima dată de JTI la ediția TIFF din 2016, la cinematograful Florin Piersic din Cluj.

28
/04
/20

În 2019, a apărut în traducere în limba română, la Editura RAO, o nouă ediție, „revăzută și actualizată”, a celebrei antologii „1001 de filme de văzut într-o viață”. Ce filme au ieșit din canon și ce titluri au devenit obligatorii în ultimii 15 ani?

27
/04
/20

HISTORY readuce în proiecție specială povestea unei foarte importante epoci din istoria României, văzută din perspectiva Reginei Maria, aflată în centrul luptei pentru realizarea Marii Uniri din 1918 și pentru crearea României moderne. Telespectatorii români au întâlnire cu istoria duminică, 3 mai, de la ora 21:00.

23
/04
/20

Astra Film vine în întâmpinarea publicului de acasă, trecând din sala de cinema în spațiul online, difuzând filme de nonficțiune premiate din întreaga lume.

22
/04
/20

Produs de Phoebe Waller-Bridge, Vicky Jones, Kate Dennis, serialul este o comedie thriller ce prezintă povestea unei femei a cărei viață este dată peste cap când primește un mesaj de la iubitul ei din facultate care îi propune să renunțe la viața ei actuală și să se întâlnească cu el în New York.

16
/04
/20

PORTRET Înainte ca o mare parte din planetă să trăiască aproape ca într-o distopie și să fie obligată să stea în casă, sud-coreeanul Bong Joon Ho, cel mai discutat cineast al ultimului an, și-a presărat întreaga filmografie cu personaje nevoite să își ducă viața sau să se ascundă în locuri închise.

16
/04
/20

În weekend-ul de Paști, pe 18-19 aprilie, TIFF Unlimited propune patru filme românești despre reuniuni de familie care se lasă cu scântei, generând revelații, detensionări și mărturii de afecțiune emoționante. Ediție specială de #CaranTIFF, pentru sărbători mai puțin obișnuite, dar cu gândul la cei dragi.

12
/04
/20

CRONICĂ DE FILM Nominalizat la Oscar și disponibil pe Netflix, „The Edge of Democracy” (2019), de Petra Costa, este un documentar politic despre Brazilia ultimilor ani. Filmul urmărește președințiile Lula da Silva și Dilma Rousseff, scandalurile de corupție și mișcările de stradă și venirea la putere a extremistului de dreapta Jair Bolsonaro.

Pagina 13 din 273« Prima...1112131415...203040...Ultima »