Demonii lui Lars von Trier
https://www.ziarulmetropolis.ro/demonii-lui-lars-von-trier/

CRONICĂ DE FILM În cel mai nou lungmetraj al său, „The House That Jack Built” (2018), cu care şi-a făcut revenirea la Cannes (în afara competiţiei), danezul Lars von Trier se pune în mintea un criminal în serie. Rezultatul: un film teribil de ambiţios, deopotrivă amuzant, grav şi inconfortabil.

Un articol de Ionuţ Mareş|19 Decembrie 2018

În ciuda gravității lor, mai toate filmele lui Lars von Trier au fost străbătute de un comic întunecat, uneori mai pronunțat, alteori mai discret.

Nici cel mai recent film al său, „The House That Jack Built” (2018), nu face excepție. Și asta chiar dacă are ca protagonist un asasin în serie (un arhitect aspirant care nu poate fi mai mult decât un inginer), jucat cu subtilitate de actorul american Matt Dillon.

De fapt, comicul – mai vizibil la început și mai șters spre final – pare cea mai potrivită convenție pentru a reflecta, fără a fi acuzat de autocomplezență, asupra răului profund și inexplicabil din natura umană, cum încearcă cineastul danez. Este, de altfel, una din temele majore care definesc filmografia sa întinsă deja pe mai mult de patru decenii.

Se creează o distanță care atenuază șocul pe care crimele îl pot provoca și care funcționează ca o invitație la o receptare critică (deși asasinul își privește omorurile ca opere de artă, nouă, spectatorilor, ni se sugerează permanent ideea că avem de-a face cu o construcție artificială).

Și se evită astfel imersiunea facilă în mintea unui criminal, așa cum propun filmele de gen, pe care Lars von Trier le parodiază, nu fără admirație, arătând în același timp că le stăpânește foarte bine mărcile (comicul este doar suprafața, pentru că în profunzime asasinatele sunt terifiante, unele chiar prin caracterul lor explicit).

Semnalul este dat încă de la început, când din off ni se spune că vom vedea cinci dintre multele crime comise de protagonistul psihopat, alese aleatoriu (deși primele patru au ca victime femei portretizate mai degrabă ca fiind naive) și numite, eufemistic, „incidente” sau „întâmplări” („incident” în engleză).

Cele cinci părți, plasate, după toate detaliile, undeva în America rurală a anilor `70 (din nou obsesia lui Lars von Trier pentru America, pe care aici o reconstituie în Suedia și Danemarca), sunt precedate și însoțite, pe coloana sonoră, de un dialog ce pare o confesiune a lui Jack în fața unui anume Verge (Bruno Ganz), pe care îl vom descoperi în final, odată cu coborârea, la propriu, în Iad a celor doi.

Evident, aluziile sunt la Virgiliu, „Divina Comedie” și drumul prin Infern imaginat de Dante, trecând și prin pictură – de pildă, prin reproducerea celebrului tablou al lui Eugène Delacroix cu aceeași temă.

Însă până la acest ultim episod grandios, apoteotic, redat într-un stil suprarealist extravagant, care frizează deopotrivă kitsch-ul și sublimul și pe care numai un cineast ca Lars Von Trier l-ar fi putut imagina, filmul împrumută aceeași estetică hiper-realistă consacrată de danez – „lumină iernatică, camera mișcată, montaj sacadat și culori șterse” (cum exact o descrie criticul Joachim Lepastier în cronica sa din revista „Cahiers du Cinéma”).

În prima parte, tonul este unul îngroșat, aproape caricatural – Jack oprește camioneta pe o șosea în pădure, pentru a ajuta o femeie (Uma Thurman) rămasă cu mașina în pană și cu cricul rupt. Insistența femeii (și a camerei de filmat) asupra cricului ca potențial instrument al crimei, dar și asupra posibilității ca Jack să fie într-adevăr un criminal în serie, transformă episodul într-o farsă, dar una sângeroasă.

În a doua întâmplare, Jack suferă de tulburare obsesiv-compulsivă, ceea ce îl face să intre iar și iar în casa femeii pe care tocmai a omorât-o în căutare de potențiale urme de sânge, asta în timp ce poliția este pe-aproape – rezultă un amestec savuros de umor și suspans.

În al treilea incident, Jack vânează, la propriu, o mamă și doi copii într-o poieniță, pentru ca al patrulea episod să ia forma unei pseudo-drame conjugale (între protagonist și o iubită a sa) care degenerează și care este domintă de o teroare în primul rând psihologică.

În a cincea parte, ambiția lui Jack este una grandioasă: o crimă rasistă, în viziunea sa „o capodoperă”, care implică uciderea mai multor persoane cu un singur glonț.

Sonor, episoadele nu sunt intercalate doar de confesiunea lui Jack către Verge, ci și de bucăți din melodia „Fame” a lui David Bowie.

Vizual, Lars Von Trier își ia o libertate formidabilă și introduce în montaj atât fragmente documentare folosite ironic (de pildă, cu Hitler sau despre zgomotul făcut de avioanele de luptă germane din Al Doilea Război Mondial), cât și flashback-uri din copilăria lui Jack sau din încercările ratate ale acestuia de a-și construi singur o casă.

Amintirea cea mai pregnantă din copilărie sunt sunetul și imaginea cu tatăl lui Jack și cu alți bărbați cosind iarba. Este imaginea folosită în final să reprezinte Câmpiile Elizee pe care i le-arată Verge lui Jack la o fereastră, dar la care protagonistul a pierdut definitiv accesul, find condamnat la suferința Infernului.

Însă Lars von Trier nu se oprește aici: folosește inclusiv flash-uri din filmele sale (sau imagini cu diverse alte opere de artă), iar această opțiune, dublată de paralelismul inevitabil între vizorul unei lunete de armă și vizorul aparatului de filmat, transmite ideea că danezul își interoghează propriul statut de creator puternic (demiurgic?), de autor al unor filme percepute întotdeauna ca fiind șocante.

Comicul și autoderiziunea, extraordinara libertate formală, inventivitatea și greutatea ideilor fac din „The House That Jack Built” un mare film. Probabil chiar cel mai ofertant și ambițios film din 2018.

Rating Ziarul Metropolis: ★★★★★

„The House That Jack Built” va intra în cinematografe la 18 ianuarie, fiind distribuit de Independența Film.

01
/03
/18

CRONICĂ DE FILM Documentar-eseu aparent simplu, dar subtil şi străbătut de un comic ingenios, „Fotbal infinit”, noul film al lui Corneliu Porumboiu, are în prim-plan un funcţionar din Vaslui, prieten al regizorului, şi ideile sale pretins revoluţionare de schimbare a regulilor din fotbal – de fapt, o adevărată filosofie de viaţă.

28
/02
/18

“Charleston”, debutul în lungmetraj al lui Andrei Creţulescu, va fi lansat în cinematografele din România pe 8 iunie 2018. “Charleston” e povestea dulce-amară a unui triunghi amoros absurd, „format” din doi bărbați și femeia pe care au pierdut-o amândoi, un love story neconvențional cu parfum retro.

24
/02
/18

CRONICĂ DE FILM Câștigător al Leului de la Aur la Festivalul de la Veneția și nominalizat la 13 Premii Oscar, „Forma apei”, cea mai nouă realizare a lui Guillermo del Toro, acum în cinematografe, oscilează indecis între un film de autor și un film (ultra)comercial.

23
/02
/18

CRONICĂ DE FILM „The Post”, al marelui cineast american Steven Spielberg, este o demonstrație splendidă de regie – nu este la îndemâna oricui să facă un film plin de suspans, de tensiune și chiar de acțiune doar din confruntări de idei și de principii.

22
/02
/18

CRONICĂ DE FILM Realizat în principal pentru televiziune, cu sprijinul TVR (unde a și fost difuzat în noiembrie), dar cu intenția de a fi lansat în 2018 și în cinematografe, „Popeasca” este un documentar simplu și eficient, pe alocuri încărcat de emoție, despre Stela Popescu, regizat chiar de nepoata actriței, tânăra cineastă Stanca Radu.

22
/02
/18

IMAX nu este doar formatul impresionant şi revoluţionar în care poţi urmări cele mai noi blockbustere. Sălile T IMAX de la Cinema City reprezintă şi locul ideal în care cei mici pot urmări documentare educative despre spaţiul cosmic, despre mări, oceane, păsări sau animale pe cale de dispariţie, având parte de călători emoţionante, imagini spectaculoase şi informaţii inedite.

22
/02
/18

Actorul Victor Rebengiuc a mărturisit miercuri, la Rezidenţa BRD Scena 9, unde a fost invitatul special al "Intersecţiilor de miercuri", că nu a aşteptat şi nici nu şi-a dorit anumite roluri, a jucat ce i s-a dat cu condiţia să fie roluri diferite şi, de asemenea, nu a acceptat atunci când regizorii şi-ar fi dorit să-l cantoneze pe anumite tipologii.

21
/02
/18

Consecventă demersului său inovator la nivel de teme abordate și limbaj cinematografic, Competiția Internațională BIEFF 2018 invită publicul la introspecție și dezbatere asupra condiției umane actuale într-o lume în continuă schimbare. Punând propria sensibilitate față în față cu fragilitatea naturii și accesând omniprezența tehnologiei în toate aspectele vieții, ne redescoperim dubla poziție de creație și creator.

Page 40 of 233« First...102030...3839404142...506070...Last »