Demonii lui Lars von Trier
https://www.ziarulmetropolis.ro/demonii-lui-lars-von-trier/

CRONICĂ DE FILM În cel mai nou lungmetraj al său, „The House That Jack Built” (2018), cu care şi-a făcut revenirea la Cannes (în afara competiţiei), danezul Lars von Trier se pune în mintea un criminal în serie. Rezultatul: un film teribil de ambiţios, deopotrivă amuzant, grav şi inconfortabil.

Un articol de Ionuţ Mareş|19 decembrie 2018

În ciuda gravității lor, mai toate filmele lui Lars von Trier au fost străbătute de un comic întunecat, uneori mai pronunțat, alteori mai discret.

Nici cel mai recent film al său, „The House That Jack Built” (2018), nu face excepție. Și asta chiar dacă are ca protagonist un asasin în serie (un arhitect aspirant care nu poate fi mai mult decât un inginer), jucat cu subtilitate de actorul american Matt Dillon.

De fapt, comicul – mai vizibil la început și mai șters spre final – pare cea mai potrivită convenție pentru a reflecta, fără a fi acuzat de autocomplezență, asupra răului profund și inexplicabil din natura umană, cum încearcă cineastul danez. Este, de altfel, una din temele majore care definesc filmografia sa întinsă deja pe mai mult de patru decenii.

Se creează o distanță care atenuază șocul pe care crimele îl pot provoca și care funcționează ca o invitație la o receptare critică (deși asasinul își privește omorurile ca opere de artă, nouă, spectatorilor, ni se sugerează permanent ideea că avem de-a face cu o construcție artificială).

Și se evită astfel imersiunea facilă în mintea unui criminal, așa cum propun filmele de gen, pe care Lars von Trier le parodiază, nu fără admirație, arătând în același timp că le stăpânește foarte bine mărcile (comicul este doar suprafața, pentru că în profunzime asasinatele sunt terifiante, unele chiar prin caracterul lor explicit).

Semnalul este dat încă de la început, când din off ni se spune că vom vedea cinci dintre multele crime comise de protagonistul psihopat, alese aleatoriu (deși primele patru au ca victime femei portretizate mai degrabă ca fiind naive) și numite, eufemistic, „incidente” sau „întâmplări” („incident” în engleză).

Cele cinci părți, plasate, după toate detaliile, undeva în America rurală a anilor `70 (din nou obsesia lui Lars von Trier pentru America, pe care aici o reconstituie în Suedia și Danemarca), sunt precedate și însoțite, pe coloana sonoră, de un dialog ce pare o confesiune a lui Jack în fața unui anume Verge (Bruno Ganz), pe care îl vom descoperi în final, odată cu coborârea, la propriu, în Iad a celor doi.

Evident, aluziile sunt la Virgiliu, „Divina Comedie” și drumul prin Infern imaginat de Dante, trecând și prin pictură – de pildă, prin reproducerea celebrului tablou al lui Eugène Delacroix cu aceeași temă.

Însă până la acest ultim episod grandios, apoteotic, redat într-un stil suprarealist extravagant, care frizează deopotrivă kitsch-ul și sublimul și pe care numai un cineast ca Lars Von Trier l-ar fi putut imagina, filmul împrumută aceeași estetică hiper-realistă consacrată de danez – „lumină iernatică, camera mișcată, montaj sacadat și culori șterse” (cum exact o descrie criticul Joachim Lepastier în cronica sa din revista „Cahiers du Cinéma”).

În prima parte, tonul este unul îngroșat, aproape caricatural – Jack oprește camioneta pe o șosea în pădure, pentru a ajuta o femeie (Uma Thurman) rămasă cu mașina în pană și cu cricul rupt. Insistența femeii (și a camerei de filmat) asupra cricului ca potențial instrument al crimei, dar și asupra posibilității ca Jack să fie într-adevăr un criminal în serie, transformă episodul într-o farsă, dar una sângeroasă.

În a doua întâmplare, Jack suferă de tulburare obsesiv-compulsivă, ceea ce îl face să intre iar și iar în casa femeii pe care tocmai a omorât-o în căutare de potențiale urme de sânge, asta în timp ce poliția este pe-aproape – rezultă un amestec savuros de umor și suspans.

În al treilea incident, Jack vânează, la propriu, o mamă și doi copii într-o poieniță, pentru ca al patrulea episod să ia forma unei pseudo-drame conjugale (între protagonist și o iubită a sa) care degenerează și care este domintă de o teroare în primul rând psihologică.

În a cincea parte, ambiția lui Jack este una grandioasă: o crimă rasistă, în viziunea sa „o capodoperă”, care implică uciderea mai multor persoane cu un singur glonț.

Sonor, episoadele nu sunt intercalate doar de confesiunea lui Jack către Verge, ci și de bucăți din melodia „Fame” a lui David Bowie.

Vizual, Lars Von Trier își ia o libertate formidabilă și introduce în montaj atât fragmente documentare folosite ironic (de pildă, cu Hitler sau despre zgomotul făcut de avioanele de luptă germane din Al Doilea Război Mondial), cât și flashback-uri din copilăria lui Jack sau din încercările ratate ale acestuia de a-și construi singur o casă.

Amintirea cea mai pregnantă din copilărie sunt sunetul și imaginea cu tatăl lui Jack și cu alți bărbați cosind iarba. Este imaginea folosită în final să reprezinte Câmpiile Elizee pe care i le-arată Verge lui Jack la o fereastră, dar la care protagonistul a pierdut definitiv accesul, find condamnat la suferința Infernului.

Însă Lars von Trier nu se oprește aici: folosește inclusiv flash-uri din filmele sale (sau imagini cu diverse alte opere de artă), iar această opțiune, dublată de paralelismul inevitabil între vizorul unei lunete de armă și vizorul aparatului de filmat, transmite ideea că danezul își interoghează propriul statut de creator puternic (demiurgic?), de autor al unor filme percepute întotdeauna ca fiind șocante.

Comicul și autoderiziunea, extraordinara libertate formală, inventivitatea și greutatea ideilor fac din „The House That Jack Built” un mare film. Probabil chiar cel mai ofertant și ambițios film din 2018.

Rating Ziarul Metropolis: ★★★★★

„The House That Jack Built” va intra în cinematografe la 18 ianuarie, fiind distribuit de Independența Film.

15
/02
/18

Transilvania Film anunță lansarea în cinematografe a producției ROMÂNIA NEÎMBLÂNZITĂ, un proiect unic, de proporții uriașe, care dorește să dezvăluie frumusețea sălbatică a României, frumusețe nealterată, neprelucrată, magică, însă extrem de fragilă. Victor rebengiuc este naratorul acestui spectacol veritabil al naturii

15
/02
/18

CRONICĂ DE FILM „Un beau soleil intérieur”, un minunat nou film al regizoarei franceze Claire Denis, cu o Juliette Binoche strălucitoare. Din 23 februarie în cinematografe.

14
/02
/18

„Paterson”, cel mai recent film al lui Jim Jarmusch, face o reverență în fața poeților români. Aceștia sunt invitați să vizioneze filmul în cinematografe doar prezentându-se la proiecții cu un propriul volum de poezii. La lansarea din 16 februarie, la Cinemateca UNION, publicul va avea ocazia să întâlnească în sală poeți precum Mircea Dinescu, Florin Iaru sau Marius Chivu.

12
/02
/18

CRONICĂ DE FILM Prezentat la Cannes în 2017, documentarul „Visages villages”, cel mai nou film al veteranei regizoare franceze Agnès Varda, realizat împreună cu artistul JR, este un colaj, un eseu de o inventivitate, jovialitate și libertate molipsitoare. Filmul va putea fi văzut la One World Romania.

12
/02
/18

Antonio Banderas îl va interpreta pe Pablo Picasso în serialul de televiziune despre viaţa pictorului (proiectul National Geographic „Genius”) şi într-un film care prezintă perioada de 33 de zile în care artistul a lucrat la tabloul „Guernica”. Antonio Banderas şi Pablo Picasso s-au născut în acelaşi oraş din Spania, Málaga.

12
/02
/18

La 100 de ani de la nașterea lui Ingmar Bergman (1918-2007), Festivalul Internațional de Film Transilvania organizează, cu sprijinul Ambasadei Suediei în România, o amplă retrospectivă dedicată legendarului regizor și scenarist suedez.

12
/02
/18

Aflat de mai bine de șase decenii în lumina reflectoarelor, unul dintre cei mai iscusiți maeștri ai scenei și ecranului românesc din toate timpurile a împlinit, zilele trecute,  85 de ani de viață. Victor Rebengiuc a ales să-și serbeze aniversarea pe scena Teatrului National "I.L. Caragiale" din Bucuresti, în spectacolul cu piesa “Regele moare” de Eugen Ionescu. După reprezentație, spectatorii i-au cântat marelui actor "La mulți ani" si l-au aplaudat îndelung.

10
/02
/18

Între 9 și 11 februarie 2018, caravana Astra Film on Tour este la București, la Muzeul Național al Țăranului Român, cu șase dintre cele mai bune documentare din colecția AFF 2017. Astra Film on Tour își continuă călatoria cinematografică prin țară cu cele mai apreciate filme de nonficțiune din lume din ultimul an.

09
/02
/18

De Ziua Îndrăgostiților, Paterson, cel mai frumos film poetic, lansează o provocare inedită pentru îndrăgostiți. Cuplurile care vin la cinema cu o carte de versuri plătesc un singur bilet la avanpremiera filmului, care va avea loc pe 14 februarie, la Cinemateca Union din București (ora 19:00). Paterson, cel mai recent film al lui Jim Jarmusch, intră în cinematografele din România pe 16 februarie.

07
/02
/18

Industria cinematografica internațională a intrat în linie dreaptă pentru cel mai important eveniment al anului: Gala Premiilor OSCAR. Pentru al patrulea an consecutiv, Digi24 și Digi Film vor transmite, în direct și în exclusivitate, festivitatea de decernare a premiilor Academiei Americane de Film, care va avea loc la Dolby Theatre din Hollywood, Los Angeles.

05
/02
/18

Asociația ARTIS din Iași și Asociația Obștească MIA din Chișinău au lansat, sâmbătă la Iasi proiectul Centenarul Filmului Românesc. Harta României Mari va fi trasată de Caravana Filmului Românesc, cu filme special alese, printre alții, de criticul și istoricul de film Bujor T. Rîpeanu, Irina-Margareta Nistor, Ileana Popovici.

05
/02
/18

23 de lungmetraje, 12 documentare și 49 de scurtmetraje lansate în cinematografe sau festivaluri în 2017 au intrat oficial în cursa pentru nominalizări la Premiile Gopo 2018. Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din România, ajunsă la cea de-a XII-a ediție, va avea loc pe 27 martie.

Page 70 of 262« First...102030...6869707172...8090100...Last »