Demonii lui Lars von Trier
https://www.ziarulmetropolis.ro/demonii-lui-lars-von-trier/

CRONICĂ DE FILM În cel mai nou lungmetraj al său, „The House That Jack Built” (2018), cu care şi-a făcut revenirea la Cannes (în afara competiţiei), danezul Lars von Trier se pune în mintea un criminal în serie. Rezultatul: un film teribil de ambiţios, deopotrivă amuzant, grav şi inconfortabil.

Un articol de Ionuţ Mareş|19 Decembrie 2018

În ciuda gravității lor, mai toate filmele lui Lars von Trier au fost străbătute de un comic întunecat, uneori mai pronunțat, alteori mai discret.

Nici cel mai recent film al său, „The House That Jack Built” (2018), nu face excepție. Și asta chiar dacă are ca protagonist un asasin în serie (un arhitect aspirant care nu poate fi mai mult decât un inginer), jucat cu subtilitate de actorul american Matt Dillon.

De fapt, comicul – mai vizibil la început și mai șters spre final – pare cea mai potrivită convenție pentru a reflecta, fără a fi acuzat de autocomplezență, asupra răului profund și inexplicabil din natura umană, cum încearcă cineastul danez. Este, de altfel, una din temele majore care definesc filmografia sa întinsă deja pe mai mult de patru decenii.

Se creează o distanță care atenuază șocul pe care crimele îl pot provoca și care funcționează ca o invitație la o receptare critică (deși asasinul își privește omorurile ca opere de artă, nouă, spectatorilor, ni se sugerează permanent ideea că avem de-a face cu o construcție artificială).

Și se evită astfel imersiunea facilă în mintea unui criminal, așa cum propun filmele de gen, pe care Lars von Trier le parodiază, nu fără admirație, arătând în același timp că le stăpânește foarte bine mărcile (comicul este doar suprafața, pentru că în profunzime asasinatele sunt terifiante, unele chiar prin caracterul lor explicit).

Semnalul este dat încă de la început, când din off ni se spune că vom vedea cinci dintre multele crime comise de protagonistul psihopat, alese aleatoriu (deși primele patru au ca victime femei portretizate mai degrabă ca fiind naive) și numite, eufemistic, „incidente” sau „întâmplări” („incident” în engleză).

Cele cinci părți, plasate, după toate detaliile, undeva în America rurală a anilor `70 (din nou obsesia lui Lars von Trier pentru America, pe care aici o reconstituie în Suedia și Danemarca), sunt precedate și însoțite, pe coloana sonoră, de un dialog ce pare o confesiune a lui Jack în fața unui anume Verge (Bruno Ganz), pe care îl vom descoperi în final, odată cu coborârea, la propriu, în Iad a celor doi.

Evident, aluziile sunt la Virgiliu, „Divina Comedie” și drumul prin Infern imaginat de Dante, trecând și prin pictură – de pildă, prin reproducerea celebrului tablou al lui Eugène Delacroix cu aceeași temă.

Însă până la acest ultim episod grandios, apoteotic, redat într-un stil suprarealist extravagant, care frizează deopotrivă kitsch-ul și sublimul și pe care numai un cineast ca Lars Von Trier l-ar fi putut imagina, filmul împrumută aceeași estetică hiper-realistă consacrată de danez – „lumină iernatică, camera mișcată, montaj sacadat și culori șterse” (cum exact o descrie criticul Joachim Lepastier în cronica sa din revista „Cahiers du Cinéma”).

În prima parte, tonul este unul îngroșat, aproape caricatural – Jack oprește camioneta pe o șosea în pădure, pentru a ajuta o femeie (Uma Thurman) rămasă cu mașina în pană și cu cricul rupt. Insistența femeii (și a camerei de filmat) asupra cricului ca potențial instrument al crimei, dar și asupra posibilității ca Jack să fie într-adevăr un criminal în serie, transformă episodul într-o farsă, dar una sângeroasă.

În a doua întâmplare, Jack suferă de tulburare obsesiv-compulsivă, ceea ce îl face să intre iar și iar în casa femeii pe care tocmai a omorât-o în căutare de potențiale urme de sânge, asta în timp ce poliția este pe-aproape – rezultă un amestec savuros de umor și suspans.

În al treilea incident, Jack vânează, la propriu, o mamă și doi copii într-o poieniță, pentru ca al patrulea episod să ia forma unei pseudo-drame conjugale (între protagonist și o iubită a sa) care degenerează și care este domintă de o teroare în primul rând psihologică.

În a cincea parte, ambiția lui Jack este una grandioasă: o crimă rasistă, în viziunea sa „o capodoperă”, care implică uciderea mai multor persoane cu un singur glonț.

Sonor, episoadele nu sunt intercalate doar de confesiunea lui Jack către Verge, ci și de bucăți din melodia „Fame” a lui David Bowie.

Vizual, Lars Von Trier își ia o libertate formidabilă și introduce în montaj atât fragmente documentare folosite ironic (de pildă, cu Hitler sau despre zgomotul făcut de avioanele de luptă germane din Al Doilea Război Mondial), cât și flashback-uri din copilăria lui Jack sau din încercările ratate ale acestuia de a-și construi singur o casă.

Amintirea cea mai pregnantă din copilărie sunt sunetul și imaginea cu tatăl lui Jack și cu alți bărbați cosind iarba. Este imaginea folosită în final să reprezinte Câmpiile Elizee pe care i le-arată Verge lui Jack la o fereastră, dar la care protagonistul a pierdut definitiv accesul, find condamnat la suferința Infernului.

Însă Lars von Trier nu se oprește aici: folosește inclusiv flash-uri din filmele sale (sau imagini cu diverse alte opere de artă), iar această opțiune, dublată de paralelismul inevitabil între vizorul unei lunete de armă și vizorul aparatului de filmat, transmite ideea că danezul își interoghează propriul statut de creator puternic (demiurgic?), de autor al unor filme percepute întotdeauna ca fiind șocante.

Comicul și autoderiziunea, extraordinara libertate formală, inventivitatea și greutatea ideilor fac din „The House That Jack Built” un mare film. Probabil chiar cel mai ofertant și ambițios film din 2018.

Rating Ziarul Metropolis: ★★★★★

„The House That Jack Built” va intra în cinematografe la 18 ianuarie, fiind distribuit de Independența Film.

10
/10
/16

“Sandra”, un scurtmeraj despre un grup de fete excentrice care sunt închise într-o pseudo-comunitate de fete în care violența și prietenia se împletesc într-un mod nefiresc a câștigat trofeul Timishort 2016 în valoare de 3500 de euro.

08
/10
/16

Rulează în cinematografele din țara noastră filmul artistic „Două lozuri” (regizor Paul Negoescu). Comedie românească, așadar mai puțin romantică și vag tragică. Nu se râde deloc rău.

07
/10
/16

Şapte dintre cele mai noi şi mai de succes producţii româneşti, printre care extrem de aşteptatele „Sieranevada” de Cristi Puiu şi „Inimi cicatrizate” de Radu Jude, dar şi clasicul „La Moara cu noroc” de Victor Iliu vor putea fi văzute, în cadrul unor proiecţii cu intrare liberă, la a doua ediţie a Zilelor Filmului Românesc la Chişinău, care va avea loc între 20 şi 23 octombrie la Cinema Odeon, cu participarea mai multor invitaţi speciali.

07
/10
/16

Actrița, regizoarea și scriitoarea Diane Keaton (70 de ani) va primi cea de-a 45-a distincție pentru întreaga carieră decernată de Institutul American de Film (AFI). Anterior, premiul a mai fost decernat printre alții lui John Williams, Jane Fonda, Mel Brooks și Morgan Freeman.

06
/10
/16

Între 17 și 23 octombrie 2016, Sibiul se conectează vreme de 7 zile cu realități din lumea largă pe calea filmului documentar, la Astra Film Festival, ediția cu numărul 23. Fuocoammare, premiat cu Ursul de Aur la Berlinale 2016, va fi proiectat vineri, 21 octombrie, de la ora 21:30 la Sala Thalia.

05
/10
/16

Pe când „Câini” încă nu intrase în cinematografe, l-am provocat pe regizorul Bogdan Mirică la o scurtă discuție despre zilele petrecute pe platoul de filmare, dar și despre ce înseamnă pentru el premiile, masterul de scenaristică de la Londra sau simpatia vizbilă a publicului pentru un film românesc.

05
/10
/16

Ediția #11 a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est are loc în perioada 7-16 octombrie, la Cinema Pro, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie, Institutul Cervantes, Centrul CINETic, Club Fabrica și Club Control. Festivalul se deschide pe 7 octombrie cu La Tortue Rouge (Țestoasa roșie), o co-producție Franța-Belgia-Japonia în regia lui Michael Dudok de Wit.

05
/10
/16

De la incisive la joviale, cele 25 de filme selecționate în competiția Filminute 2016 aduc o gamă de perspective și povești captivante din 17 țări. Cea de-a 11-a ediție a FILMINUTE, festivalul internațional de filme de un minut, debutează în această săptămână cu o colecție a celor mai bune filme ultrascurte din lume, fiecare împachetând o poveste completă în fix un minut.

03
/10
/16

Maren Ade, regizoarea germană care a făcut senzație la Cannes cu o comedie filmată la București, Toni Erdmann, se va întâlni cu publicul, pentru prima dată, la Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). Filmul va fi proiectat în premieră în România pe 14 octombrie, în deschiderea festivalului

03
/10
/16

Între 17 și 23 octombrie 2016, Astra Film Festival propune o incursiune itinerantă de excepție de la cinemaul documentar clasic până la cele mai noi tehnologii pe care le experimentează filmul, de la vizionări colective în sala de cinema, la experiențe inedite de proiecții crossmedia 360 de grade în dom sau vizionări de filme cu ochelari de realitate virtuală.

03
/10
/16

Compozitorul și dirijorul român Vladimir Cosma și Orchestra Română de Tineret vor susține un concert extraordinar la Palais des Congrès de Paris, duminică, 9 octombrie 2016, de la ora 17.00. Evenimentul din capitala franceză este debutul turneului desfășurat până la 17 februarie 2017 în Franța și Elveția, marcând 50 de ani de succes artistic al marelui muzician.

03
/10
/16

Unul dintre cele mai aşteptate seriale ale anului, "Westworld", cu Anthony Hopkins şi Ed Harris în distribuţie, are premiera, în această seară, la HBO. Noul serial HBO este o odisee întunecată despre începutul conştiinţei artificiale şi evoluţia păcatului care explorează o lume în care fiecare poftă umană, fie ea nobilă sau depravată, poate fi satisfăcută. Într-un parc de fantezie futurist, cunoscut ca "Westworld", mai mulţi androizi "gazdă" deviază de la scenariile programatorilor şi au un comportament haotic.

02
/10
/16

CRONICĂ DE FILM Inclus în Competiţia Festivalului de la Cannes, „Julieta”, noul film al spaniolului Pedro Almodóvar, bazat pe povestiri ale scriitoarei canadiene Alice Munro, laureată cu Nobel, este o melodramă plină de culoare în care sentimentele sunt aproape abstractizate, însă fără a exclude emoţia.

Page 89 of 241« First...102030...8788899091...100110120...Last »