Deschidere „regală” la TIFF 2017 cu „Regele Belgiei” și vocile misterioase ale Bulgariei
https://www.ziarulmetropolis.ro/deschidere-regala-la-tiff-2017-cu-regele-belgiei-si-vocile-misterioase-ale-bulgariei/

Regele Belgiei/ King of the Belgians, comedia scrisă şi regizată de Peter Brosens şi Jessica Woodworth, deschide oficial cea de-a 16-a ediţie a Festivalul Internaţional de Film Transilvaniavineri, 2 iunie, de la 20.45, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca.

Un articol de Petre Ivan|24 aprilie 2017

Duo-ul  de succes din lumea filmului independent (Altiplano, Al cincilea anotimp) revine la Cluj cu o poveste cu iz balcanic foarte apreciată de critici și de public.

Biletele pentru gala de deschidere costă 30 de lei și pot fi cumpărate deja de pe biletmaster.ro și direct de pe aplicația TIFF 2017.

Personajele pitorești din film vor fi pe scena TIFF, iar una dintre surprizele serii va fi concertul extraordinar al corului „Sirenelor de la Marea Neagră”, formația feminină din film, în frunte cu Nina Nikolina, vedetă a muzicii populare în Bulgaria.

Grupul din film este format din cântărețe selectate din coruri faimoase din țara vecină: The Mystery of the Bulgarian Voices, câștigător al unui Grammy în 1990, Ansamblul Filip Kutev, Slavey Quartet și Cosmic Voices from Bulgaria.

Invitați speciali la gala de deschidere vor fi și regizoarea și scenarista americană Jessica Woodworth, protagonistul filmului – „regele” Peter Van den Begin, actorii Titus de Voogdt și Lucie Debay, alături de Eka Bichinashvili, autoarea costumelor, și scenografa Sabina Christova.„King of the Belgians este o încântătoare farsă despre contradicțiile monarhiei, ale Belgiei și ale Balcanilor”, scrie Variety.

Filmul a avut premiera sold-out la Festivalul de la Veneția și a călătorit ulterior la Busan, Valladolid, Sao Paolo, Hamburg sau Salonic.

În timpul unei vizite de stat în Turcia, regele Belgieiaflă că, în lipsa lui, țara pe care o conduce s-a divizat.Decide să se întoarcă acasă, dar o furtună solară afectează toate rețelele de telecomunicații.

Fără telefon și-n imposibilitatea de a zbura către Belgia, dar cu puțin ajutor din partea unui regizor englez și a unui formații feminine bulgare de muzică populară, părăsește țara în travesti și pleacă în aventura vieții sale, într-un roadtrip nebun prin Balcani.

Finalul celei de-a 16-a ediții TIFF va fi la fel de spectaculos. Dumnezeu să ne ierte/ Que Dios Nos Perdone va închide festivalul duminică, pe 11 iunie.

În thriller-ul regizat de Rodrigo Sorogoyen (câștigătorul Trofeului Transilvania cu Stockholm), într-un Madrid aflat în febra pregătirilor pentru vizita Papei, doi polițiști realizează că nu sunt cu nimic mai presus decât criminalul în serie pe care îl urmăresc.

„Un film magnific”, titrează El Pais despre producția nominalizată la șase premii Goya și premiată la San Sebastian pentru cel mai bun scenariu. Distribuită în România de Transilvania Film.

Pe lângă Povestea iubirii/ The History of Love, de Radu Mihăileanu, care se va lansa oficial pe 5 iunie, unul dintre cele prizateevenimente care vor avea loc în Piața Unirii va fi proiecția pe ecran mare a Twin Peaks: Fire Walk with Me, regizat de David Lynch, la 25 de ani de la premieră, în copie restaurată digital.

Anul acesta, regizorul revine cu un nou sezon al serialului care a revoluționat televiziunea din acea perioadă.

Piața Unirii va găzdui și premiera în România a unuia dintre cele mai așteptate filme franceze ale anului. Distribuit de Independența Film, Dalida (r. Lisa Azuelos) spune povestea cântăreței și actriței de origine egipteană care a primit de-a lungul carierei sale peste 70 de discuri de aur, fiind totodată primul artist care a câștigat discul de platină și pe cel de diamant.

Biografia uneia dintre cele mai populare zece cântărețe ale tuturor timpurilor, Dalida este un omagiu emoționant  adus divei anilor ’50.

Pentru fanii filmelor de acțiune, TIFF a pregătit o producție care se bucură deja de un succes de public răsunător. Propunerea Coreei de Sud la Premiile Oscar, Imperiul umbrelor/ The Age of Shadows (r. Kim Jee-woon) este un thriller de senzație, bazat pe fapte istorice petrecute la începutul secolului XX, pe vremea când Japonia se afla sub ocupație coreeană.

Fanii cinema-ului indian se vor reîntâlni anul acesta cu personajelefantasy-ului lui S. S. Rajamouli: Baahubali 2: Finalul / Baahubali 2: The Conclusion, cea de-a doua parte a aventurii fantastice care a înregistrat un succes record de box-office.

De la Cannes, unde s-a bucurat de o proiecție specială, vine La pazza gioia / Like Crazy (r. Paolo Virzì). Filmul, distribuit în România de Independența Film, urmărește prietenia emoționantă  dintre două paciente ale unei clinici de psihiatrie – jucate de Valeria Bruni Tedeschi și Micaela Ramazzotti – și aventura incredibilă care ajunge să le unească în căutarea fericirii.

Foto: TIFF 2017 – www.tiff.ro

21
/06
/20

CRONICĂ DE FILM Realizat în Franţa şi cu o distribuţie formată din Catherine Deneuve, Juliete Binoche şi Ethan Hawke, „La vérité”/”The Truth” (2019) nu este printre cele mai reuşite titluri ale regizorului japonez Hirokazu Koreeda. Un film lejer, dar tonic.

19
/06
/20

Până pe 21 iunie, inclusiv, pot fi văzute gratuit scurtmetraje realizate de regizori români în timpul autoizolării impuse de pandemie, alături de o selecție de filme scurte din 21 de țăre europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediţii.

17
/06
/20

Fascinanta Italie, aflată în vizorul lumii, într-un an cu totul neobișnuit, este în centrul atenției și la Festivalul Internațional de Film Transilvania, de data aceasta, pentru cinema-ul ei seducător.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

12
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Cea mai nou apariţie în colecţia de cărţi de film a Editurii Noi Media Print, volumul „Noul cinema, două decenii şi ceva”, de Marian Sorin Rădulescu, adună o serie de texte ale criticului timişorean – de la eseuri mai elaborate, la simple note – despre câteva din filmele regizorilor reprezentativi ai cinematografiei române post-2000.

11
/06
/20

Cele mai bune documentare de mediu din ultimul an, alături de producții recente care s-au remarcat prin povești nebănuite, vor putea fi vizionate online, gratuit, în cadrul celei de-a 9-a ediții Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni, între 10-19 iulie.

10
/06
/20

Gala Premiilor Gopo, evenimentul care celebrează și recompensează anual cele mai importante realizări cinematografice din România, va avea loc pe 29 iunie, într-o nouă formulă, adaptată condițiilor actuale, la Verde Stop Arena.

09
/06
/20

OPINIE Radu Jude şi Cristi Puiu sunt cei mai incomozi regizori din cinematografia română. Fiecare film şi fiecare interviu stârnesc un val de reacţii. E drept, taberele lor de admiratori şi de detractori sunt diferite, de multe ori chiar inversate. Nu e o întâmplare însă că tot ei sunt şi autorii unor forme radicale şi îndrăzneţe de cinema.

08
/06
/20

Cea de-a 24-a ediție a FFE se mută din sălile de cinema în spațiul online și oferă acces gratuit de pe 8 până pe 21 iunie pe două platforme: în perioada 8-16 iunie pe platforma FFE.ro, iar între 17-21 iunie pe platforma TIFF Unlimited.

06
/06
/20

După această perioadă în care toată activitatea artistică a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova s-a desfășurat în locul de joacă online #teatruncasACASAteatru, a venit și momentul în care actorii și echipa Naționalului își reiau activitatea și pun primii pași pe scenă, respectând toate măsurile de siguranță impuse de actualele condiții de funcționare a instituțiilor de spectacol.

Pagina 2 din 26412345...102030...Ultima »